Irina Lucia Mihalca
Aripile noastre uitate
Într-o particulă misterioasă
încape întregul univers.
În noi s-a creat,
acum cuvântul există
şi-odată cu el
viaţa
pulsează
în stele, planete,
natură, om, lumi infinite.
Lumina
îşi cere întruparea.
Ne naştem, murim,
revenim în lumină. Suntem.
Nici început, nici sfârşit nu există!
Totul este lumină,
în razele ei ne e scris viitorul.
Ascultă mesajul stelelor ce strălucesc!
Dacă alergi o viaţă să prinzi stele căzătoare,
vei prinde, până la urmă, una.
Asculţi glasul culorilor?
Sunetul, odată creat, continuă
să existe etern,
chiar şi-n adâncă tăcere.
Cu toate simţurile atingi lumina muzicii,
eternul ciclu al paradisurilor stelare,
în infinit se-ating liniile paralele.
Inspiră, priveşte şi-ascultă
prin respiraţie
ochii şi-auzul universului!
Cândva aripile ni se vedeau,
încă le mai avem,
copiii şi tinerii
le folosesc în zborul lor
prin lumi nevăzute.
Cu aripile tinereţii, gândul
prinde înveliş în azurul cerului.
Asculţi bătăile inimii?
Sunt părţi din simfonia pământului
ce-şi poartă în noi
mesajul - viaţa are un sens -,
nu uita cine şi de ce suntem aici.
Postări
0 Comentarii