Concursul Național de Creație Literară (proză scurtă) "Nicolae Velea" ediția a III-a 2019

Concursul de proză scurtă "Nicolae Velea", ediția 2019, organizat de revista Arena literară și Asociația Difuzorilor și Editorilor Patronat al Cărții, va avea loc în perioada 01 august-1 octombrie și se va finaliza cu ceremonia de acordare a premiilor și lansarea Antologiei concursului, în cadrul Târgului Internațional de carte "Gaudeamus...", pe data de 24 noiembrie.

1.Tema concursului va fi Decembrie 1989 (evenimente, întâmplări, momente importante, personalități pre, de pe timpul și post eveniment  ș.a.).
2. Pot participa scriitori de limbă română, indiferent de vârstă, experiență și de țara de rezidență, inclusiv laureații primelor două ediții;
3. Textele vor fi scrise în document word, cu diacritice, paginare A4, font TNR de 12, spațiere la 1,15, vor avea cel mult 5 pg. și vor fi trimise numai  în format doc, prin e-mail pe adresa, arenaliterara@yahoo.com, până la data de 1 octombrie 2019.
4. Într-un attach (1) separat, se vor trimite datele de contact (numele și prenumele, adresa de domiciliu, numărul de telefon, adresa de mail, la care pot fi contactați). În acest attach se va preciza opțiunea de a apărea în antologia concursului și a o achiziționa, iar autorii care doresc să fie cuprinși în antologie vor trimite un scurt CV și o fotografie tip pașaport (C.I.) în alt attach,
 5. Jurizarea se face între 10 octombrie-1 noiembrie de un juriu format din cinci scriitori de prestigiu.
6. Rezultatele vor fi anunțate în "Arena literară" nr. 15(oct.-dec.2019), în alte publicații de profil, pe Facebook (pagina Roșu Nae) și grupul Arena literară și pe site-ul: http:// editura-betta7.webnode.ro
7. Premiile vor consta în diplome și:
- Marele premiu- editarea gratuită în 125 exemplare.a unui volum de proză de până în 200 pg.
- Premiile I-III, în editarea gratuită a unui volum de până în 200 pg. al laureatului, în 100,  75 și respectiv 50 exemplare, cărţi cu autograf din partea membrilor juriului, a editurilor membre ale A.D.E.P.C. și publicarea textelor premiate în revista Arena literară și alte reviste partenere.
- Autorii ocupanți ai  locurilor IV-VI vor primi Diplome oferite de Reviste culturale de prestigiu, care vor publica și textele trimise la concurs.
8. Detalii privind ANTOLOGIA și modalitățile de a o achiziționa se vor comunica ulterior, celor care doresc acest lucru.

Precizări: 
1.Autorii care nu respectă prevederile de la punctul 3 nu vor fi acceptați în concurs;
2.Laureații primelor două ediții, dacă nu participă la concurs, pot trimite texte pentru a fi incluse în antologie, indiferent de tematică;
3.Autorii textelor selectate pentru antologie vor fi anunțați până în data de 15 octombrie.

ARENA LITERARĂ                                                                                  A.D.E.P.C

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Promo