Ticker

6/recent/ticker-posts

Concursul național de volume POEZIA - OGLINDĂ A SUFLETULUI editia a VI-a


Revista SINTAGME LITERARE organizează, sub patronajul Consiliului local și al Primăriei comunei Dudeștii Noi, cea de-a VI-a ediție a Concursului național de volume POEZIA - OGLINDĂ A SUFLETULUI.

Concursul se adresează autorilor care, până la data demarării concursului, au publicat un singur volum de poezie.

Autorii interesați își vor trimite volumul la următoarele adrese: Geo Galetaru, Calea Timișoarei, Nr. 32, Com. Dudeștii Noi - Cod 307041, Jud. Timiș, Adriana Weimer, Str. Nicolae Bălcescu, Nr. 22, Etaj V, Ap. 20, Lugoj - Cod 305500, Jud. Timiș și Ion Căliman, Calea Lugojului, Nr. 15, Făget - Cod 305300, Jud. Timiș.

Un juriu, format din cei trei redactori ai revistei "Sintagme literare" (Geo Galetaru - președinte, Adriana Weimer și Ion Căliman - membri), va evalua volumele trimise și va acorda 6 premii. Laureații vor primi diplome și vor beneficia de tipărirea gratuită a celui de-al doilea volum de poezie.

Volumele pentru concurs vor fi trimise la adresele indicate, în intervalul 1 septembrie 2019 - 1 decembrie 2019, iar rezultatele concursului vor fi făcute publice în data de 15 ianuarie 2020. Noile volume, finanțate integral de către Consiliul local și Primăria comunei Dudeștii Noi, vor fi lansate în cadrul unei ample manifestări literare, care va avea loc în luna iunie 2020, în prezența laureaților și a unui public numeros, alcătuit din scriitori, cadre didactice, elevi, reprezentanți ai administrației publice locale, invitați.

Pentru eventuale clarificări, concurenții se vor adresa la: geogaletaru@yahoo.com.
Urăm succes tuturor participanților la concurs!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii