DINCOLO DE PATUL ARMEI de Vergil MATEI

Volumul „Dincolo de patul armei” – Jurnal de diribau – Editura Lucas, Brăila, 2018, 212 pagini, semnat de prozatorul Vergil Matei, are complexitatea epică a unui roman, pe o temă majoră, unitară ÅŸi echilibrată în planul desfăşurării întâmplărilor, deÅŸi pare structurat pe câteva capitole, cu vagi diferenÅ£ieri conflictuale, fiecare cu un epic de sine stătător până la urmă.
Domnul Vergil Matei, condeierul obiÅŸnuit cu rigorile tematice ale reportajelor sale (este membru al Uniunii ZiariÅŸtilor ProfesioniÅŸti din România, posesor al CărÅ£ii InternaÅ£ionale de Ziarist), a împrumutat cărÅ£ii sale ritmicitatea in allegro a faptelor cotidiene, specific genului jurnalistic. Din această perspectivă stilistică, întâmplările din volumul „Dincolo de patul armei” au nuanţările unui algoritm narativ cu direcÅ£ionare spre alte specii, din care se pot distinge câteva schiÅ£e, tot atâtea nuvele sau o puzderie de microreportaje de întâmplări jurnalistice, într-o frenezie epică bine temperată, ca în celebra bijuterie muzicală „Tablouri dintr-o expoziÅ£ie”, de Modest Musorgski, care alcătuiesc cu certitudine un roman cu toate componentele speciei ÅŸi genului epic literar, fapte ÅŸi întâmplări într-un tutti memorialistic, din care se încheagă o sinceră ÅŸi melancolică trăire a unor fapte de viaţă, cu nimic mai prejos decât oricare dintre marile teme ale literaturii autentice.
Un roman, aşadar, cu toate ingredientele definitorii pentru încadrarea într-un canon al personalităţii scriitoriceşti, pe care prozatorul Vergil Matei şi-l revendică autoritar, printr-o uvertură stilistică definitorie într-un exces de zel, pe care-l stăpâneşte cu greu, în prag de manierism, persiflant mai degrabă.
Conflictul, cauzalitatea, mobilul epic, tema romanului „Dincolo de patul armei” se nasc spontan, abrupt, într-o avalanşă de picanterii de vocabular cazon de tip MoÅŸ Teacă, cu infiltraÅ£ii argotice, pentru o lume fantasmagorică ÅŸi abuzivă, pe un voluptos experiment stilistic, de o diversitate deconcertantă.
Un roman ca un Jurnal cazon de recrut, cu galeria sa tradiţională de subordonaţi, plutonieri, sergenţi şi caporali, încolonaţi în marşul triumfal spre Câmpul de luptă al apărării patriei; o literatură de porthart, cu toate ticurile unor agasante capricii, de o violentă expresivitate. O literatură cu o tehnică sincopată alternativ cu intermezzo-uri de Amintiri din copilăria de la Mărtineştii naşterii scriitorului Vergil Matei, cu amănunte biografice şi detalii picante din anii de şcoală, cu personaje reale din mediul familial, părinţii, fraţii, verişoarele ori cu bunicul, veteran de război, cu armata făcută pe vremea regelui Carol I şi marcat emoţional de întâlnirea de la Constanţa a acestuia cu ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cu puţin timp înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, care a schimbat dramatic şi destinul ţarului dar şi soarta viitoarelor ţări socialiste, marcată de comunismul autoritar al lui Stalin.
Prozatorul Vergil Matei este sigur un nostalgic iremediabil, „virusat” de Amintirile de nuanţă humuleÅŸteană, dar trecută prin filtrul genei umoristice din zona uÅŸor flegmatică a generaÅ£iei, care abia dacă mai crede în... „nu ÅŸtiu alÅ£ii cum sunt!”, sau în candoarea „Ozanei cea frumos curgătoare ÅŸi limpede ca cristalul”. Are propriul registru sentimental, nu acceptă ingrediente sufleteÅŸti de niciun fel ÅŸi are o linie melodică fără influenÅ£e; îşi afirmă tonal opÅ£iunea narativă, în ciuda unui posibil risc de consecinÅ£e.
Este, desigur, o opÅ£iune asumată dar, parcă, tocmai această nonÅŸalantă detaÅŸare i-au asigurat un credit, fără riscul devalorizării de pe piaÅ£a originalităţii creativităţii literare. Prozatorul se expune, vulnerabil, unor posibile reproÅŸuri în planul autenticităţii literaturii de ficÅ£iune, pentru că nu s-ar fi debarasat de stilul practic ÅŸi real al jurnalistului preocupat de efectul social imediat al ÅŸtirilor sale: „Ba, pe când eram ucenic la profesională, m-am trezit cu el la BucureÅŸti, unde alături de fratele Niculae ÅŸi de antrenorul lui..” (pag. 26).
Salvarea scriitorului Vergil Matei, care ar putea fi acuzat de malpraxis narativ, vine de la măiestria cu care păstrează fluenÅ£a epică, pe firul unei ape molcome de câmpie, fără prăvălirile unui râu de munte, deÅŸi nu lipsesc stereotipiile cazone ÅŸi o gramatică retorică: „- Sunt căpitan Grigore Ciolcan din armata geniu-construcÅ£ii, tata-mare-a vostru timp de-un an... Aicea nu sunteÅ£i ca la puÅŸcărie, legaÅ£i unu’ de altu’ ÅŸi cu puÅŸca la curu’ vostru” (pag. 33), ca un „atac la baionetă”, cu un vocabular agresiv, convenÅ£ional cu efecte de intimidare ÅŸi supunere oarbă.
Există în această proză, satirică mai mult de paradă, o preferinţă pentru portret, pe care-l îmbracă în haina de ceremonial vesel, cu „pete de culoare” umoristice ÅŸi elemente de contrast, într-un context advers, de joc înscenat, ca o strategie a provocării: „Trag cu ochii la Micu... Păr blond, buclat, răsfrânt puÅ£in pe fruntea-i încreÅ£ită, claie îngrijită, ÅŸmecheros... Celălalt, beat mangă, adormise, lăsându-se ca un sac de cartofi pe umărul meu” (pag. 37), cu etimologii caricaturale, cu o cromatică în exces, apăsată, cu nuanÅ£e ilare, pentru a marca ticurile cazone, stereotipiile de vocabular ÅŸi de comportament: „Aniliere, îmbrăcat la patru ace, îşi etala ostentativ Å£inuta...” (pag. 38), numele cazon al ÅŸefului militar, caricaturizat ÅŸi astfel.
O altă componentă stilistică în proza domnului Vergil Matei, umorul, capătă multiple valenÅ£e de tipul cliÅŸeelor „limbă de lemn” din retorica propagandei comuniste: „- Tovarăşe locotenent, raportez: Menirea noastră, a militarilor din forÅ£ele armate, este să apărăm, chiar cu preÅ£ul vieÅ£ii, de va fi nevoie, cuceririle revoluÅ£ionare ale poporului, independenÅ£a, suveranitatea ÅŸi integritatea teritorială a patriei noastre” (pag. 45).
Stilistic, proza „aliniată” la rigorile aspre ale vieÅ£ii militare ÅŸi ale specificului regulamentelor cazone atinge cote de reper scriitoricesc, iar autorul romanului „Dincolo de patul armei” poate fi recunoscut dintr-un singur pasaj, asemeni specificului, la fel de inconfundabil, al unei lucrări muzicale ÅŸi al compozitorului respectiv.
Elementele epice de ficÅ£iune ale romanului „Dincolo de patul armei” sunt dominate de faptele de viaţă, de biografia scriitorului Vergil Matei, cu trimitere temporală spre copilărie, ÅŸi locală dinspre satul naÅŸterii sale, MărtineÅŸti, din Vrancea: „Pentru fiecare dintre noi, aÅŸezarea, locul în care ne-am născut nu pot fi uitate niciodată, MărtineÅŸti, iaca, acolo ÅŸi el un sat obiÅŸnuit...” (pag. 75), poate doar la fel ca HumuleÅŸtii lui Nică al lui Åžtefan a Petrii Ciubotariul.
Sunt fapte ÅŸi întâmplări reale, ca de „Jurnal”, cu personaje cu onomastică convingătoare, Matei, din actul de identitate al autorului romanului: „ÃŽmpreună cu veriÅŸoarele mele, Virginia Matei, AniÅŸoara Matei ÅŸi vărul Nelu Matei am luat în stăpânire o pagină din catalogul clasei timp de opt ani” (pag. 86). Reale sunt ÅŸi personajele-porecle: Aniliere, SchiÅ£elea, tatî-mareo, dintre ÅŸefii sau camarazii de oaste.
Evocarea rămâne principala componentă a literaturii domnului Vergil Matei, iar această particularitate stilistică i-a facilitat culoare de acces spre momentele şi mesajele cele mai convingătoare, pe care le-a nuanţat foarte diferit, de la căldura şi sensibilitatea scenelor şi personajelor apropiate, familiale, la violenţa uneori exagerată a umorului grobian, când a şarjat cu ticurile, şabloanele verbale şi portretele-caricatură ale personajelor din alt palier al comunicării.
În fine, nu neapărat relevant, dar cu nuanţele unei duble intenţionalităţi stilistice, sunt de remarcat cuvintele cu o anume sonoritate şi-o frapantă şi insinuantă nuanţă semantică: argoul cazon, ticurile verbale, limbajul de periferie, poreclele: diribau, bujiometru, tablabou (de la lavabou), diribist, terişti, bibanii, Aniliere, Frânghie, Ştreangu, nea Tâmâioară, Schiţelea, Megelea...
„Dincolo de patul armei”, un periplu sentimental provocat de amintiri venite dintr-o experienţă de viaţă: „bărbatul cu armata făcută”, garanÅ£ie pentru întemeierea unei familii, girul maturităţii ÅŸi al seriozităţii „cu acte în regulă”, roman semnat de un prozator cu gust pentru spectaculos ÅŸi culoare, cu o gamă portretistică variată, epic ÅŸi obiectiv.
1 Comentarii
Un scriitor contemporan care merită citit. Sunt mândru să ma numar printre cititorii tai și te incurajez sa scrii in continuare.
RăspundețiȘtergere