Scurtă istorie de Valeriu Ion Găgiulescu

Valeriu Ion Găgiulescu

Scurtă istorie 

Domnul Tudor Matreșu, a scris un remarcabil și emoționant articol despre felul în care a fost primită, în 1991, o delegație din Teleorman la Chișinău. Delegația adusese o donație de fond de carte cu grafie latină și a întâmpinat unele greutăți la frontieră. Dumnealui mi-a și trimis invitația de a mă înscrie în acest grup. O fac cu bucurie și tristețe totodată.

Să mă explic: sunt născut la 26 ianuarie 1939 la Brăila. Acolo, părinții mei veniseră să petreacă Crăciunul și Anul Nou, cu bunicii mei paterni, urmând să se reîntoarcă apoi la Chișinău. Dar, alt ”prieten” de-al nostru, Crivățul din Răsărit s-a unit cu C.F.R.-ul și astfel liniile au fost înzăpădite iar circulația blocată. Pe mamă au apucat-o durerile facerii și așa s-a ajuns să nu mă nasc la Chișinău. Mama mea, născută în 1913, se numea Larissa Grigorovschi și era absolventă a Conservatorului UNIRII din Chișinău, clasa de canto a Doamnei Anastasia Dicescu. S-a căsătorit cu tatăl meu, Gabriel Găgiulescu, care era ofițer al Armatei Regale Române. Apoi, din nefericire, contractând pe scenă o răceală puternică și rebelă la tratament, mama mea a murit la 4 martie 1940. Eu am rămas orfănel în grija bunicilor mei, la Chișinău, pentru că tatăl avea misiuni în altă parte a țării. Astfel încât, pe 28 iunie 1940, în acea zi cumplită în care Basarabia s-a predat fără a se trage măcar un foc de armă, am fost smuls din brațele bunicii materne și adus de către tată în Țară cu ultimul tren care a mai putut circula. Viața a mers mai departe și în 1942 tata se recăsătorește tot cu o basarabeancă, Antonina Bejan, fostă studentă la Litere în Iași. Aceasta m-a crescut și m-a educat. Ea era fiica profesorului Toma Bejan, care funcționase ultima dată la Bălți. Era unionist convins și fusese cu Sfatul Țării, atunci în 1918. Acest sentiment l-au avut și frații și nepoții săi. Ultimul care s-a manifestat public și cu succes a fost doctorul Vlad Bejan, de la Iași, cel care a înființat Asociația ”Ginta Latină” . El era, deci, văr cu mama mea adoptivă iar eu îi cădeam un fel de nepot. În Revista condusă de el mi s-a publicat această poezie:

O DURERE ASCUNSĂ

Mama mea cânta îngerește...
Ce păcat! N-am putut s-o ascult ;
A rămas în glia smulsă hoțește
Și acest rapt mă doare mai mult.

N-am avut parte de basme
Copil ce am fost, cu părul bălai,
Din acel tărâm, încercat de cazne,
Plecat-am noi cu tristul alai.

Am lăsat urme de lacrimi și dor
Și am ajuns tot în al țării pământ
Nu aș vrea să cred că iluziile mor,
Dar...nu mai știu de al mamei mormânt!

A trecut timp, s-au schimbat și domnii,
Dar, cum nu-și uită matrozul corabia,
Tot așa te aștept să te am, să-mi revii,
Sfânt pământ, mama mea, BASARABIA!

Să dea Bunul ca Prutul să revină la normal: apă interioară! Granița mea mentală este pe Nistru. AMIN!


Share:

2 comentarii:

  1. Mulțumesc pentru publicare și, mai ales, pentru postarea unei poze mai recente! E mai veselă ! Succe Revistei, în continuare!

    RăspundețiȘtergere

Abonare prin email

Litera 13 pe Facebook

Postari populare

Etichete

Arhiva