Vasile Băncilă în regimul comunist (III) de Valentin POPA

Valentin POPA

Vasile Băncilă în regimul comunist (III)


În nota informativă din 20 septembrie 1960, agentul „Argus” relatează despre stupoarea soților Băncilă la vederea lui, în condițiile în care l-au avertizat să nu mai vină pe la ei, fiindcă sunt urmăriți. Discuția a avut loc în bucătărie, deoarece în camera obișnuită era Ioan, care cânta. Băncilă îi mai cere câteva detalii legate de cele întâmplate la Pitești, pentru că toate acele orori trebuie să rămână în memorie. A comunicat sursei să se păzească de un fost elev de la liceul „Mihai Viteazul”, Drăgulănescu, deoarece pare a fi periculos. I-a recomandat apoi să citească Destinul omenirii cartea lui P.P.Negulescu, dar cu prudență, fiind interzisă. „Îl apreciază pe Negulescu, fiindcă, invitat fiind de actualul regim să-și reediteze opera mai sus citată, cu excepția capitolului «Bolșevismul», acesta a refuzat să-și ciuntească opera.” (C.N.S.A.S, Arhiva Fond Informativ, Dosar I 163503 , fila 10.)
Discutând pe teme politice, Băncilă își exprimă convingerea că în cel mult un an va izbucni războiul, desigur considerând războiul ca singura soluție de a fi distrus comunismul. Au mai discutat apoi despre relația dintre comunism și masonerie, comunismul fiind copilul masoneriei, dar care, acum la maturitate și-a dezvoltat propria personalitate ce intră în conflict cu masoneria.
La despărțire, Băncilă i-a transmis sursei să nu mai vină pe acolo, pentru că vecinii „sunt oamenii securității”.

Într-o notă datată 3.07.1961, aproape un an mai târziu deci, agentul Argus informează organele de securitate despre o discuție avută cu filozoful în tramvai. Printre altele, acesta l-a informat pe agent asupra faptului că a murit Blaga și că n-a apărut în presa românească decât o scurtă notă într-un ziar. Mai bine n-ar fi fost. Apoi îl întreabă pe agent dacă l-a cunoscut pe un fost elev de la Liceul „Mihai Viteazul”, Grigorescu, acum emigrat în Franța. „Băncilă nu mai era așa timorat și chiar i-a spus sursei că fiul lui și fiica lui sunt la el în casă”, notează agentul (Ibid., fila 1).

În intervalul 1963-1968, semnează note informative referitoare la Vasile Băncilă mai mulți informatori, printre care și femei, precum Borcea Elena și Manole Despina. Informațiile furnizate se referă la comportamentul în cartier al lui Băncilă, precum și la starea lui de sănătate, ce nu-i permitea să iasă din casă mai mult de o jumătate de oră.

Un informator la fel de competent ca „Argus” s-a dovedit a fi cel cu pseudonimul „Radu Tudor”. Într-o notă din 5 aprilie 1967, acest agent cu origini brăilene informează mai întâi despre Ioan Băncilă, care, aflăm din notă, era căsătorit, având și un copil și așteptându-l pe al doilea. Absolvent al Facultății de Drept, avea în plan să obțină echivalarea studiilor, pentru a beneficia și de diplomă de economist. Ar fi putut astfel accede la un loc de muncă mai bine plătit. Familia lui devenind mai numeroasă, intenționa să achiziționeze un apartament cu trei camere. Avansase deja suma inițială. Întrebat fiind de sursă dacă are vreo speranță în revenirea la situația de dinainte de comunism, Ion Băncilă se dovedește sceptic. În camera unde a avut loc discuția, sursa l-a întâlnit și pe Vasile Băncilă. Acesta le explică celor doi de ce bunicii sunt atât de încântați de interacțiunea lor cu nepoții. E vorba aici de „instinctul de posteritate”, care este mai accentuat la bătrâni. „Dar acest instinct de posteritate individual, pe care omul îl manifestă în cadrul familiei sale, devine o forță deosebită în cadrul unei națiuni; o națiune lipsită de acest instinct al posterității este supusă pieirii. Dar, a continuat Vasile Băncilă, niciunul dintre instinctele care tind să se perpetueze de la o generație la alta nu reprezintă totuși o valoare în sine dacă nu este bazat pe religiozitate, singura realitate cu adevărat eternă în această lume. A dat exemplu de religiozitate pe NICHIFOR CRAINIC, despre care a menționat că pe nedrept îl acuză legionarii că și-a «trădat» crezul când a renegat trecutul politic în câteva articole publicate în presă.” Ibid. Fila 81). Religiozitatea lui Crainic este superioară celei proprii lui Blaga, a continuat filozoful. Dar nicio doctrină nu poate fi veșnică dacă nu are la bază credința religioasă. De aceea nici comunismul nu va dăinui. Dar nu poate rezista în istorie și pentru faptul că prin comunism se promovează „dogma omului comun, de rând, a omului fără orizont și perspectivă, fără elevație. Un popor trebuie condus de cei mai aleși reprezentanți ai lui, în sens spiritual, de elita lui, care poate să indice calea înălțării lui, a spiritualizării lui. Nevoia de spiritualizare a fost resimțită și de conducerea actuală a țării noastre, care a trebuit să readucă în circulația spirituală a nației valorile spirituale pe care le renegase inițial.” (Ibid., aceeași filă)
           
După acest excurs filozofic, destul de bine consemnat de „Radu Tudor”, Vasile Băncilă i s-a adresat acestuia spunându-i că tare mult ar dori să-i revadă, înainte de a muri, pe vechii lui prieteni din Brăila: preotul Constantin Nicolae și profesorul Jean Ionescu. L-a rugat pe musafir, ca brăilean ce este, să comunice celor doi această dorință.

La sfârșitul acestei note, ofițerul care răspundea de caz a notat:

„Băncilă Ion, fost șef grup F.D.C. (Frățiile de Cruce, n.n. V.P.) Brăila, fost condamnat contrarevoluționar, a fost agent al organelor noastre până în 1965, când a fost exclus din rețea pentru refuz de a mai colabora.” (Ibid., fila 82). Este în evidența Biroului V, Maior Ghiță.

Nota ofițerului se dovedește cutremurătoare. Aflăm din ea că Ioan Băncilă a fost forțat să colaboreze cu securitatea, probabil la eliberarea din închisoare, așa cum s-a întâmplat cu toți deținuții politici. A fost probabil forțat să depună ofițerului și note informative despre propriul său tată, ceea ce implică suferințe morale dintre cele mai greu de îndurat. Dar, după ce și-a rezolvat problemele profesionale și de studii (echivalări pentru licență în economie), pentru a obține un post mai bine plătit, fiul filozofului a avut puterea să se desprindă de structurile informative ale securității.

Nota ofițerului de la care aflăm acest detaliu continuă cu următoarele informații: „Băncilă Vasile, legionar, este în evidența Biroului V, Maior Ghiță. Constantin Nicolae, preot și Ionescu Jean, profesor, ambii din Brăila, sunt tatăl și nașul agentului. Acestuia i s-a trasat sarcina de a continua să-i viziteze la domiciliu, „lucru normal, având în vedere relațiile ce există între ei, toți fiind legionari din Brăila” și de a intermedia o întâlnire cu preotul și profesorul menționați mai sus.

În 1967 (29 mai), același agent „Radu Tudor”, relatează o întâlnire ce a avut loc acasă la Vasile Băncilă, la care au participat membrii familiei, dar și musafiri din Brăila: preotul Constantin Nicolae din Brăila și învățătorul pensionar, Constantin Gheorghe, din București și, bineînțeles, fiul preotului, deci tot un Constantin, agentul cu nume de cod „Radu Tudor”. La această vizită au participat din partea familiei Băncilă, pe lângă filozof și fiul său, Ioan, și soția, Felicia și fiica lor, Ileana. După amabilitățile de introducere, Vasile Băncilă l-a întrebat pe preot ce mai face prietenul Jean Ionescu din Brăila, dacă acesta se mai simte sau nu terorizat de filajul securității. Nici acum nu are curajul să-l viziteze acasă când are un drum prin București? Preotul i-a răspuns că profesorului Ionescu i-a dispărut această teamă: nu se mai simte în permanență supravegheat și urmărit de securitate. Vasile Băncilă a răspuns că este foarte bine că profesorul brăilean nu mai este terorizat de sentimentul că este urmărit, deși el, personal, „nu crede că supravegherea polițistă a încetat să mai fie; dacă ar fi așa ar însemna ca să fie dați afară din cadrele M.A.I. mii de agenți - în uniformă sau nu – ceea ce nu știe sau nu a auzit că s-ar fi întâmplat.” (Ibid. fila 77). Ioan Băncilă, fiul filozofului, a făcut observația că guvernanții au început să utilizeze unele mijloace contrare principiilor comuniste, cum ar fi „exagerarea sentimentului naționalist.” (Idem). Deși aflată la început, unda naționalismului comunist lansată de noul conducător al țării și al Partidului Comunist, Nicolae Ceaușescu, începea să prindă contur, iar Ioan Băncilă sesizase schimbarea. Vasile Băncilă și-a exprimat părerea că acest naționalism comunist derivă din rațiuni politice, din principiul vechi, conform căruia în politică nu trebuie să existe niciun scrupul. Apoi au discutat despre Arghezi, punându-se (de către agentul „Radu Todor”) întrebarea dacă e adevărat că ar fi cel mai important poet român din acele timpuri, la care Băncilă a confirmat că așa este. Faptul că a acceptat să colaboreze cu regimul comunist (la început, prin traduceri) nu-i scade cu nimic din valoare. Filozoful mai relatează un detaliu privitor la pretenția celor de la revista „Contemporanul”, adresată lui Arghezi, de a accepta să scrie Dumnezeu cu „d” și nu cu „D”, la care poetul ar fi replicat că mai bine își retrage poemul de la revistă decât să accepta așa ceva.

În completarea notei, ofițerul care răspundea de informatorul „Radu Tudor” a precizat că cei doi musafiri erau rude cu sursa. „Vizita făcută de agent și rudele sale familiei Băncilă s-a realizat în urma indicațiilor date cu ocazia ultimului instructaj. Agentul va continua și în viitor să viziteze familia Băncilă, ocazii în care va stabili manifestările pe care le au, preocupări, concepții și legături.” (Ibid., fila 79).

publicat in revista Litera 13 nr 21/2020
https://www.litera13.ro/2020/01/litera-13-nr-212020.html