Ticker

6/recent/ticker-posts

Vasile Băncilă în regimul comunist (IV) de Valentin POPA













Valentin POPA 

Vasile Băncilă în regimul comunist (IV)

În perioada de relaxare politică, ce a caracterizat primii ani după venirea lui Ceaușescu la cârma partidului și a României, culminând cu anul 1968 când România și-a manifestat atașamentul față de schimbările prodemocratice din Cehoslovacia și s-a opus invadării acesteia de către trupele Tratatului de la Varșovia, Vasile Băncilă a fost lăsat în pace, supravegherea lui diminuându-se sau poate chiar suprimându-se. Dar trendul spre democratizare a sistemului politic românesc a încetat în 1971, după vizitele lui Ceaușescu în Coreea de Nord și China. Este anul când se decide reluarea supravegherii informative a filozofului aflat acum la vârsta de 74 de ani. Dosarul de la CNSAS surprinde acest nou curs al activităților de urmărire prin o serie de rapoarte și note informative.

Într-un raport din 5 decembrie 1973, ofițerul de caz, maior Huluță Gheorghe, nota: „În luna iulie 1971 a fost luat în SIG (supraveghere informativă generală) legionarul Vasile Băncilă în vârstă de 77 de ani în baza informației din 5 iulie 1971 a informatorului «Tomulescu» din care rezultă că în anul 1945 ar fi avut preocupări de scrieri privind «Garda de Fier». La data de 9 octombrie 1971 același informator fiind trimis la București și luând contact cu obiectivul, a discutat aspectul semnalat în nota din iulie 1971,  rezultând că Băncilă Vasile ar fi avut această intenție în 1945-1946, dar că a renunțat din lipsă de material și lipsă de energie. Din contactările efectuate cu numitul Băncilă Vasile nu a rezultat să aibă asemenea preocupări, lucru declarat și de numitul Pintecan Nicolae, fost elev al lui Băncilă și cu care se află în relații. Menționăm că nici față de inf. «Argus» Băncilă Vasile nu și-a manifestat preocupări de acest gen.”1 

Dintr-un alt raport, din 8 mai 1974, rezultă că informatorul «Tomulescu», despre care s-a spus într-un alt raport că a fost trimis la București pentru a-l contacta pe Vasile Băncilă, aparținea de fapt rețelei informative a județului Dâmbovița. Într-un ordin din 17.04.1972, către căpitanul Huluță, locotenentul colonel Cristea notează: „Preluați acest caz în (S.I.G.) Legătura cu I.S.J. (Inspectoratul Județean al Securității, n.n. V. P.) Dâmbovița pt. a studia posibilitățile actuale informative ale inf. «Tomulescu» pe lângă obiectiv. Întreprindeți măsuri speciale imediat. Analizați posibilitățile pe care le au inf. «Argus» și «Tudor Radu» pe lângă Băncilă V. și dirijarea lor. Apoi vom analiza ce măsuri vom întreprinde în continuare.”2 Nu știm cine este informatorul Tomulescu din județul Dâmbovița, dar putem presupune că era un cunoscut de-al filozofului, un fost elev în care avea încredere și care avea intrare în casa Băncilă, din moment ce era socotit ca eficient de către organele de securitate și trimis cu misiune la București, să-l abordeze. Totuși, neconfirmându-se informația din iulie 1971 despre interesul filozofului de a realiza o lucrare despre rebeliunea legionară, căpitanul Huluță propune încetarea urmăririi prin sistemul SIG și trecerea lui la „evidență generală” (Raport din 31 mai 1972)3

Preocuparea ofițerilor de securitate de a dovedi apartenența filozofului la mișcarea legionară este încă de actualitate în acești ani, de la începutul deceniului 8. Într-o notă a doamnei Bădulescu Victoria (numele nu apare între ghilimele, ceea ce înseamnă că nu este un nume conspirativ), semnată la data de 14 octombrie 1972, se relatează despre faptul că la o petrecere din 1 octombrie 1972, din casa doctorului Ciurea Constantin, legionarul Plopeanu Ionaș a făcut câteva mărturisiri privitoare la convertirea lui Băncilă la mișcarea legionară. Acest Plopeanu pretindea că o vreme Băncilă dezagrea interferența dintre învățământul superior și politică, spunând că „politica sustrage pe studenți de la învățătură. Atunci un grup de studenți legionari a aranjat întrevederea dintre Băncilă și Codreanu, la care Băncilă avea de gând să-i ceară lui Codreanu să nu (în)depărteze tineretul de la carte, dar că la ieșire, după această convorbire, Băncilă a fost complet transfigurat și a spus studenților care așteptau că că este uimit de forța lăuntrică și de intuiția lui Codreanu, că este într-adevăr o personalitate excepțională.”4
Într-un raport din 31.05.1972, se relatează faptul că filozoful a fost vizitat la domiciliu de un ofițer de securitate, probabil semnatarul notei, căpitanul Huluță Gheorghe, care a avut o convorbire cu Băncilă. Acesta era supărat că, „după publicarea unui articol despre Lucian Blaga în revista «Steaua» a fost amplu criticat și scos ca nul de Melania Chiriacescu într-un articol din «Viața românească» din vara anului 1971.” I-a mai împărtășit ofițerului faptul că în tinerețe a publicat articole în «Gândirea» lui Nichifor Crainic. Despre acesta, continuă nota ofițerului, „afirmă că este peste 80 de ani și ar dori să-l vadă, având o obligație morală, dar nu o face de frica organelor noastre. Celui în cauză i s-a indicat să meargă să-l vadă fără vreo reținere sau teamă din partea organelor noastre.”

Deși s-a propus scoaterea filozofului din sistemul SIG (supraveghere informativă generală) și trecerea lui la sistemul evidență generală, Vasile Băncilă a continuat să fie supravegheat de organele de securitate ce continuau să utilizeze informatori, pentru a obține date despre activitățile pensionarului, aflat în 1975 la venerabila vârstă de 77 de ani sau să controleze corespondența. S-a aflat astfel despre o viitoare întâlnire de promoție a seriei 1919 de absolvenți ai Facultății de Filozofie. Agenții Securității interceptează scrisori de la și către Banciu Sorin din Brașov și Manciulea Ștefan din Blaj. Într-o adresă către Securitatea brașoveană, ofițerul de la Securitatea Municipiului București mărturisește că nu s-a reușit să se stabilească nimic concret despre proiectata întâlnire a promoției seriei „1919”. Colonelulul Aurel Iana, solicită celor din Brașov să comunice Bucureștiului cum sunt cunoscuți Sorin Banciu, pensionar cu preocupări literare și prietenul acestuia, avocatul Ion Constantinescu, cu care Vasile Băncilă are relații de corespondență și dacă sunt informații despre proiectata întâlnire pe care aceștia vor să o organizeze.5

Un alt ofițer, colonelul Gh. Răducă comunică Inspectoratului Județean Alba de Securitate, faptul că Vasile Băncilă este „urmărit prin supraveghere informativă generală” (deci propunerea din 1972 a căpitanului Huluță nu-și făcuse încă efectele), din care rezultă că este un element mistic-religios, adept al filozofiei idealiste „la care nu poate să renunțe” (Adresă din 18 martie 1975). Într-o adresă tot din 18 martie, același an, cei din Alba Iulia informează asupra faptului că Manciulea Ștefan din Blaj a fost profesor-preot greco-catolic „nerevenit” (probabil netrecut la ortodoxie după decizia din 1948 a autorităților comuniste de desființare a cultului greco-catolic), și aflat, din acest motiv, în atenția organelor de securitate. Într-o adresă mai veche, din februarie 1975, Securitatea din Alba, grupa Blaj informează Bucureștiul asupra faptului că între cei doi a avut loc în data de 26 februarie următoarea discuție (telefonică? N.n. V.P.): „Multe păcate om fi având și noi, generația studenților din anii 1919-1920, dar un singur păcat sunt convins că nu-l avem, acela de a nu fi închinat întreaga putere, toată dragostea și tot devotamentul, operei de înălțare a neamului și propășirea țării noastre. Ne pot judeca, cei de azi și cei ce vor veni după noi, cum vor crede de cuviință… Totuși eu încerc să mai aștern câte ceva pe hârtie. Am început să schițez viața și activitatea celor 24 mari luptători pentru dreptate și libertate ale căror busturi străjuiesc «Câmpul libertății» de la Blaj. Acum mă lupt cu Eftimie Murgu și Ioan Papiu Ilarian. Nu voi uita nici de dumneata, atunci când redactarea va căpăta forma definitivă. Mă întrebi despre întrunirea noastră colegială care va avea loc în primăvară în București. Nu știu dacă mă încumet să plec, deși îmi arde inima să văd și să îmbrățișez încă o dată înainte de a închide ochii.”6

Există, la dosarul lui Băncilă, și rapoarte din 1978, deci cu un an înainte de deces, din care rezultă că și la 81 de ani acesta mai prezenta interes pentru organele de securitate. Dar informațiile incluse se referă strict la starea de sănătate și la relațiile cu vecinii. Într-o adresă din 28 februarie 1978 a I.M.B București (Inspectoratul de Miliție) către I.M.B. Securitate, se notează: „Sus numitul stă foarte mult în casă fiind suferind la un picior în urma unui accident de circulație. În urmă cu doi ani a fost lovit de o basculantă. Fire posacă și închisă, fără intimități în cartier. (…) Cât timp a fost suferind, frecventa împreună cu familia bisericile ortodoxe, în prezent iese din casă foarte rar.”7

Presupunem că abia în acești ultimi ani ai vieții s-a renunțat la supravegherea informativă prin rețeaua de informatori din moment ce rapoartele către securitate se întocmesc de organele de miliție și nu de către ofițeri de securitate pe baza notelor informative. Dar, în ciuda acestei tracasări permanente, Vasile Băncilă a continuat să noteze pe fișe de lucru gânduri, opinii, explicații, evaluări, care sunt acum adunate în volumele de Opere publicate în ultimii ani de Editura Istros a Muzeului Brăilei.

Note - CNSAS, Dosar nr. 15183 ( I. 163503), f. 98

publicat in revista Litera 13 nr 21/2020
https://www.litera13.ro/2020/01/litera-13-nr-212020.html

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii