O bucurie pentru autor, secondată de alta, deși nu prea în firescul ei, căci, după cinci ani de la pensionarea în 2014 pe caz de boală (“de boli”, în fapt), Ștefan Negrișan devine, de la 29 iulie 2019, pensionar de drept. Sfatul pentru revenirea în învățământ, atunci, în 2013, în scopul acumulării de ani minimali pentru pensionare, venea de la personajul Marsel, soția de zi cu zi a autorului - personaj, și răzbate în finalul volumului (v. Ultima parte, cap.5, p. 286): “Cam toți prietenii din copilărie își încheiaseră încercările, întorcându-se în învățământ. Deși i-am jurat că mai degrabă mă sinucid, Marsel a insistat categoric să revin la profesia de bază, până la pensie/…/ Știusem amândoi că nu voi rezista. Piciorul diabetic mă ținea legat de scaun, chinuit de durere; hipertensiunea arterială, aorta dilatată îmi cereau calm și liniște, adică un nonsense într-o școală; oricum, devenisem extrem de irascibil și mă rugam la Cel de Sus să nu strâng de gât vreun părinte țâfnos, ori să arunc vreun elev pe geam/.../ Câteva probleme de colon au pus capăt carierei mele reîncălzite, abandonând totul pentru pensia minimă”.
În această notă resemnată se încheie acest incitant roman, Douăzeci de ani de capitalism naiv, în care Ștefan Negrișan nu a redat doar avatarurile proprii întru transpunerea în realitatea crudului, necoptului capitalism din primii ani postrevoluționari, a naivităților diurne ce-i incitau și-i hrăneau pe mulți visători să cloneze inițiative particulare, privatizări de un amăgitor și efemer succes, dar și pe cele ale celorlalți cu care personajul central și soția lui, Marsel, s-au intersectat în țesătura de activități și interese spre izbândă pe piața muncii, pentru un trai voit mai bun. Nimic mai înșelător, căci, s-a văzut, prețul acestor zbateri l-au plătit cu asupra, nu numai personajul central (autorul, în fapt, falit și măcinat de câteva boli), dar și cei din familie: Marsel, copiii acestora și tatăl protagonistului - între timp și devreme decedat.
Două decenii în care „eroul” pieței libere visează, accesează cu entuziasm, cu amatorism, cu inconștiență, varii ocupații etc., toate aceste din zona de competență – incompetență a micului întreprinzător (meditator la română al unor copii de cârciumari contra lapte-praf pentru copiii lui, vânzător ambulant de ciorapi (“Un fel de burlan cusut la un capăt, fără rotunjimea din dreptul degetelor. Puteai încălța lemne de foc”), “angrosist – distribuitor – voiajor”, fotograf școlit rapid la casa de cultură, intrând îmbrăcat în apa mării să facă poze turiștilor cu mofturi, ajutat de “zenitul” său -, vânzător pe plajă (de „costume de baie pentru scânduri”, făcute mai mult din șnur…), tarabagiu de cosmetice pe faleză (pe masă pliantă, dar cu angajată - o nepoată miloasă și generoasă, ce dădea bonificații celor ce spuneau că ar cumpăra ceva, dar nu prea au bani), vânzător-distribuitor de tablouri “pictate cu migală pe suport de carton, încadrate într-o ramă ovoidală din ipsos întărit cu aracet”, de „maimuțe și elefanți de pluș”, de casete video cu filme, “aprozarist” (mangalioții cumpărau doar “de la profesoru’ ”), șofer - furnizor de băuturi (bere, răcoritoare etc.), proprietar de discotecă și de bar, fermier legumicol etc. etc.).
Într-un astfel de context, de bună seamă, cartea Douăzeci de ani de capitalism naiv poate fi lecturată și printr-o cheie umoristică, rareori fiindu-ne dat să nu putem citi mai mult de 2-3 pagini fără a face repetate pauze din pricina râsului, grație meșteșugului dovedit de autor în înlănțuirea și amplificarea momentelor comice, grotești.
Ne-am permite să observăm că, pe întinsul romanului - cu tragism, cu autoironie, cu detașată ironie față de ceilalți - de multe ori crudă -, cu resemnare axilogică și filosofică bine decantate, cu “haz de necazul” venit la pachet etc etc - Ștefan Negrișan ne dezvăluie o frescă postdecembristă durată în scurgerea primelor două decenii, lăsându-ne să recunoaștem ori să descoperim umbre ale unor zbateri inutile și triste ale celor mulți încrezători în binefacerile capitaliste, încercări perseverente, dar compromise de sistemul economico-fiscal indecis și pervers, mult întreținător al unei încâlcituri legislative și procedurale, care au sufocat, în fașă ori până în zona de avarie, speranțele, energiile oneste ale celor care au crezut în noua cultură a pieței libere, guvernată însă mai mult prin frâne acționate de vechi reflexe economice comuniste, pe care s-au grefat și interesele celor nou veniți, cu alte apucături, mentalități și proceduri (până la urmă, dovedite și pentru ei autodistructive).
Postări
0 Comentarii