Gânduri de iubire de Alexandru Ene. Recenzie de Dumitru Anghel



Dumitru ANGHEL 

Volumul de versuri „Gânduri de iubire”, Editura Lucas, Brăila, 2019, 120 de pagini, este cea de-a şasea carte semnată de scriitorul brăilean Alexandru ENE, după debutul editorial cu placheta Drumul către amintiri, versuri, catrene epigramatice (2016), urmată, într-o ritmică anuală, de „Umor la foc automat” (2017); „Gânduri de iubire” (prima parte), în 2018 şi de „Ecoul amintirilor” (roman), în 2019, toate apărute, în exclusivitate, la aceeaşi editură.
Noul volum, „Gânduri de iubire” este, de fapt, o ediţie revizuită şi adăugită, cu o copertă sugestivă pentru tematica lirică, de dragoste, şi cu un timbru enigmatic şi romantic, semnată de Mihai George ENE, şi cu o prefaţă semnată de prozatorul Jenică Chirac. Întregul volum, cantonat pe o lirică preponderent intimă și spontană, dominată de pudoarea emoției, adună 64 de poezii, cele mai multe de mică întindere, structurate pe 4-6 catrene, cu rimă clasică, în formula consacrată, împerecheată (1-2; 3-4), încrucişată (1-3; 2-4) sau îmbrăţişată (1-4; 2-3).
O poezie de dragoste, cu infinite nuanţe, glisate între sentimente, senzaţii de-o romantică delectare şi superbe spectacole lexicale, dar în limitele celei mai tradiţionale abordări ale sentimentului iubirii, trimite spre maniera sinceră, uşor naivă dar de-o puritate celestă, a poeţilor înaintaşi, Asachi, Conachi, Văcăreştii... din marea şi autentica literatură lirică erotică românească.
De fapt, o lirică de contrast a poetului contemporan în aparentă... derivă, direcţionată spre performanţă în zona formelor de cristalizare prozodică, deşi impresia de prim contact cu poezia domnului Alexandru Ene este una de... „încremenire în tipare!”, în stereotipii şi formule, care parcă mai mult l-ar stânjeni decât i-ar concretiza maniera poetică.
Am impresia stranie că, dacă poetul Alexandru Ene ar... cocheta cu versificaţia modernă, promotoare „a unor reguli... fără alte reguli!”, l-ar scuti de multe şi incomode restricţii de procesare lirică eminamente originală!?, scutindu-l de o nostalgie fără obiect. Numai că poetul autentic şi stăpânit de rigori prozodice tradiţionale... „înoată” cu grijă în fluxul violent al poeziei agresive, nu atât din zona expresivităţii şi a calităţii ideatice, cât mai ales în formula sa de... noutate cu orice preţ!, de şoc liric şi ideatic.
În consecinţă, poetul Alexandru Ene îşi păstrează propria linie melodică a poeziei sale, tradiţională, cuminte şi verificată în timp, şi începe cu prima strofă din „Gânduri de iubire”, ca o metaforă convingătoare, în limitele naive ale unui tinerel aflat la prima... declaraţie de dragoste: „În gândul tău, iubito, ce azi e-n sărbătoare, / Multă iubire pentru mine am găsit. / Şi ca răspuns îţi ies la-ntâmpinare, / Prin gândul meu, un mesager de dragoste-ţi trimit” (Op. cit., pag. 9) şi-o ţine tot aşa, cuminte, naiv, sincer şi cu sufletul topit de dragoste!
Parcă ar semăna cu prima scrisoare de dragoste a unui tânăr elev de la Liceul de Artă către fata frumoasă, care cântă la pian, la serbarea de sfârşit de an şcolar, de care este îndrăgostit, iar poetul Alexandru Ene se expune artistic şi intim sufleteşte în ipostaze ale împlinirii visului erotic: „Ce vis frumos, iubito, am avut / În gând cu chipul tău aseară adormind, / Visam cum pletele-ţi pe umeri curg / Ca un pârâu de munte şiroind” („Ce vis frumos”, pag. 11).
Un volum de versuri de lirică erotică, de la primii fiori ai dragostei, pură şi nevinovată, până la accente sufleteşti cu consecinţele dramatice ale unor dezacorduri ca în povestea nefericită a lui Othello sau ca în năvalnicul episod din Samson şi Dalila, dar poetul de secol XXI rezolvă toate spectaculoasele conflicte sau consecinţe amoroase din istoria erotică a civilizaţiei prin cea mai paşnică, liniştitoare şi caldă declaraţie de iubire adolescentină: „Tu pentru mine eşti un înger / Ce-mi luminează calea ca o stea. / M-ai săgetat aproape ca un fulger / Şi mi-ai răpit cu totul inima” („Cânt pentru ziua ta”, pag. 13), cu o detaşare emoţională şi o vibraţie lirică spontană şi de-o gingaşă delicateţe sufletească.
De fapt, mai toate poeziile de dragoste din această carte sunt atât de concentrate tematic, pe un singur accent ideatic şi pe aceeaşi ritmică: „Pe tine te iubesc mereu / Eşti pentru mine ca o floare, / Eşti ca o mângâiere de-alizeu, / Eşti ca o mare sărbătoare” („Te iubesc”, pag. 15), încât registrul tonal şi convingător se desfăşoară pe acordurile năvalnice din celebrul „Bolero”, de Maurice Ravel.
Poetul şi-a asumat, romantic şi total, un fel de jurământ de credinţă pentru o dragoste fără margini, chiar cu riscul derapajului în exces sentimental: „De-aş putea, / te-aş iubi într-un bulgăre / de zăpadă, / te-aş iubi în încredibila zare / înmărmurită de irealul alb nedefinit” („De-aş putea...”, pag. 20), pentru a-şi nuanţa sursa provocatoare de emoţii lirice într-o altă formulă prozodică, mai de ultimă generaţie, în afara catrenelor sale tradiţionale.
Ca să alunece apoi într-un fel de naivă declaraţie de iubire, de un idealism suspect: „Acum eşti mai frumoasă / Decât ai fost ieri... / Eşti mult mai drăgăstoasă / Şi poţi orice să-mi ceri” („Acum...”, pag. 22), pe care-l anulează, simţindu-se vinovat?!, printr-o şi mai curată, cinstită şi idilică... cerere în căsătorie: „De ziua ta, iubito, îţi ofer / Garoafe, frezii şi lalele, / Ţi-aş dărui chiar luna de pe cer / Şi universul presărat cu stele” („De ziua ta, iubito...”, pag. 24).
Şi, ca să-şi motiveze sau, mai precis, pentru ca să-şi scuze toate inoportunele îngrijorări „pe muchie de cuţit” ale relaţiei erotice de-o impardonabilă nevinovăţie: „Aş dori un alt fel de a fi, / Mai simplu, dar pe care să-l poţi şti, / Aş dori un alt orologiu al timpului meu, / Nu chiar de al lui sau al tău, / Dar să fie, cu totul, numai al meu” („Dorinţă”, pag. 28).
De fapt, din nou, poetul Alexandru Ene are şi cea mai sinceră, naivă şi omenească definiţie a sentimentului de dragoste, intuit tot ca o criză sufletească, un traumatism spiritual, moral, un amestec derutant de inocenţă, de mirări şi bucurii: „Fericirea e iubire / Şi-i un act miraculos / Ce ades ne dă de ştire / Despre tot ce e frumos. / ... / Fericirea e o taină / ce-n lume n-o întâlnim, / Că-i mereu cu-o nouă haină / Ce-ades s-o îmbrăcăm nu ştim” („Mirajul fericirii”, pag. 36-37).
Există chiar o... obsesie a sentimentului de dragoste, pe care poetul Alexandru Ene o conjugă pe portativul unui sentimentalism total: „Eu iubesc, tu iubeşti, el iubeşte / Noi iubim. Voi de ce nu iubiţi? / Acum toată lumea iubeşte, / Iubirea-i iubire prin însăşi iubire”. („Iubire, iubind”, pag. 73), într-un amestec derutant de inocenţă, de mirări şi de gânduri, împinse spre derizoriu erotic: „Fiecare iubeşte în altă parte / Ea iubeşte iubind / El iubeşte iubind, /Acesta-i motivul real” (pag. 74).
Un mic intermezzo tematic se petrece în universul gândurilor poetului: „De mii de ani se tot petrec / Fapte, gânduri şi imagini / Ce se succed cu măiestrie de strateg / Împovărate de obiceiuri, întâmplări şi datini” („Întâmplări târzii”, pag. 75), de parcă tot mirajul sentimental al dragostei s-ar fi risipit într-un reproş direcţionat spre culpabililităţi egoist-masculine: „Oare ştii cum se poate ucide un poet? / Vânzătorul de iluzii aşteaptă noi oferte / pentru trupul acela frumos / ca o întâmplare, deloc hazlie / alergând cu mine în braţe / nemaiştiind numărul de la poarta vieţii... / mărturisire la ferestrele de zăpada /sufletului de ianuarie” („Suflet de ianuarie”, pag. 87-88).
Surprins de severitatea gândurilor sale, poetul îşi cere scuze elegante pentru impasul de moment şi simte nevoia reconcilierii: „Doar tu eşti în măsură / Să dai liber vorbirii, / Şi fără vreo fisură / În freamătul iubirii / ... / De-aceea vreau să-mi scrii, / Să-mi dai răspuns prin muză, / Deşi îl ştiu oricum / Şi-l am ca pe o scuză” („Doar tu”, pag. 91-92).
Iar conflictul de moment, care părea ireconciliabil, se produce într-un „tratat de pace” sufletească şi-o linişte de iubire eternă: „Să mergem, iubito, departe, / Să mergem pe vârfuri de munţi, / Să mergem, să mergem, în noapte, / Să mergem încet şi tăcuţi” („Să mergem departe”, pag. 105), pentru că există un garant al sincerităţii comune: „Ca şi tine şi eu / În mijlocul iubirii, / Şi-ţi dau acest amănunt / Pe calea fericirii” („Ca şi tine”, pag. 107).
O lirică erotică greu de stăpânit... în allegro ma non tropo sentimental, ca o poveste de iubire în versuri cuminţi, cu rimă tradiţională, în maniera poeţilor deschizători de drum de care aminteam, la care îl alătur  pe domnul Alexandru Ene, poet de secol XXI, cu reverberaţii strămoşeşti şi pe coarda sensibilă a unui Ciprian Porumbescu.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Litera 13 pe Facebook

Promo

interlink.ro%20

Postari populare

Etichete

Arhiva

Promo

watchshop.ro%20

Stiri din Braila

Contribuie

Litera 13 este o revistă literară deschisă oricăror colaboratori. Așteptăm opiniile și creațiile dumneavoastră pe adresa noastră de email. Cele mai bune vor fi publicate!