AMORURILE MELE SECRETE de Valeriu Ion Găgiulescu

Valeriu Ion GĂGIULESCU 

AMORURILE MELE SECRETE

Am fost un tip fidel. Acesta-i adevărul
Și am avut o căsnicie întemeiată.
Dar n-am avut curaj să dezvelesc misterul
Acelor nopți de patimă înfocată.

Orașul era mic și doar săptămânal
Se mai schimba, iar, filmul la Cinematograf.
Timpul curgea plat, chenzină...iar chenzină, 
Sacaua Primăriei târându-se prin praf.

Idei înecate-n șprițuri și gânduri în furtună
Sau contopiri absurde cu eroii de prin cărți,
Croiri de idealuri, visând lumea mai bună
Sau desenând trasee pe închipuite hărți.

Și fericirea plină, de după o vizionare,
Era să-mping păcatul ,chiar până la extrem,
Căci, cuprinzând consoarta-n strânsă îmbrățișare,
Eu dizolvam iluzii în spasmul cel suprem.

Oh, scumpa mea iubită, de-ai știi de câte ori
Mi-am răzbunat prin tine dorințele ascunse
Și, în perversitate, nu tu îmi dai fiori
Ci ELE, acele umbre de-ademeniri pătrunse.

Căci văd, cu ochii minții, limbuța lui Sarita,
Boticul lui Brigitte sau ochii lui Michelle
Nu ca o nălucire, ce întreținea ispita,
Ci ca o îndemnare să devin infidel.

Și, culmea, acele grații, aveau pudicitate...
Nu s-au lăsat filmate cum le-a făcut Natura ;
Erau provocatoare, nici cum destrăbălate,
Doar intuiai urmarea...de-ar fi ținut ”figura”!

Este firesc ca Timpul să le dea chip de babă
Dar sunt nemuritoare căci le revăd pe ecran
Și-n grea singurătate, cu firea mea cea slabă,
Mi-ar place, chiar ș-acuma, să le am pe divan!