Băncile din București de Nuculus

 

Nuculus

Băncile din București

 

nu mai e loc pe băncile din București

de atâta istorie adevărată, neînvățată, revărsată  din pungile de plastic

cărate de oamenii străzii eșuați la margine

ce-și beau conștiința din peturi de bere

mușcă fără dinți din pomana fratelui

milostiv, credincios, burtos, alunecos, norocos

pe pământ

sunt oameni care au strâns atât de mult

sunt oameni care se mulțumesc cu atât de puțin

Andrei, inginerul sclipitor fără casă pe lume

doarme în parc, la gura de metrou, în scări de bloc

băncile sunt prietenii lui, biserica lui, păcatul nostru

mai puțin banca de credit ce i-a poprit viitorul în conturi goale

oamenii ăștia cu bărbi de sinucigași îmbrăcați în haine primite

sunt profeți predicând mântuirea în pustiul orașului

chipuri împietrite în riduri cât șanțurile fricilor noastre

n-am știu să facem ca ei să nu fie îngerii apocalipsei

zadarnice casolete de plastic din mâncarea prea multă

nu păcălim pe nimeni, e vina noastră, ne-am ticăloșit

marțafoi colorați cu gură mare și gânduri bune uscate

nu mai e loc pe băncile din București

pentru îndrăgostiți, iubiți, copii și părinți

bunici, mămici și tătici

a venit apocalipsa și noi căutăm reduceri