DE LA CERNEALA DE BOZ LA CALCULATOR de Ghiţă NAZARE. Recenzie de Dumitru ANGHEL












Dumitru ANGHEL 

DE LA CERNEALA DE BOZ LA CALCULATOR de Ghiţă NAZARE.
Volumul de proză scurtă „De la cerneala de boz la calculator” – Amintiri recuperate – Editura EIKON, Bucureşti, 2020, 190 de pagini, îngrijit de Violeta Ionescu, redactor al cărţii, şi cu o prefaţă asumată de scriitorul Ion Manea, adună 41 de schiţe, poveşti şi povestioare, care completează palmaresul literar al scriitorului gălăţean Ghiţă Nazare.

Cartea este rezultatul unei iniţiative scriitoriceşti, cu sonorităţi grave şi un adagio sentimental, cu nostalgii din vremuri trecute... dar fericite, ca o sarabandă năvalnică, de nestăpânit. Un epic impresionant despre universul copilăriei, cu tot spectacolul sentimental al celei mai pure, nevinovate şi emoţionante perioade din viaţa oricărui om...; un passo doble de-o sinceritate convingătoare, parcă pe acelaşi registru sufletesc cu al „Amintirilor din copilărie” ale clasicului povestitor Ion Creangă şi până la reacţiile sincere şi nevinovate ale oricărui pasager pe valurile vieţii, ca o hotărâre fermă a scriitorului Ghiţă Nazare de a nu rămâne dator... sincerităţii nevinovate a copilăriei şi nici orgolioaselor împliniri ale maturităţii creatoare! O pledoarie sinceră şi emoţionantă despre... viaţă, ca o „uvertură impetuoasă” în „marşul triumfal” al afirmării personalităţii umane!

„Amintiri recuperate” dintr-un parcurs cu implicaţii sufleteşti spectaculoase, pe o linie melodică sentimentală din care răzbat impulsuri de o generoasă... generalizare omenească! Patruzeci şi una de... poveşti de viaţă ca „o spovedanie” în faţa unei autorităţi sentimentale, dintr-un altar al nevoii de puritate.

Volumul se deschide cu mica schiţă care a dat şi titlul cărţii prozatorului Ghiţă Nazare, ca o „Introducere” lămuritoare: „Voiam să-mi recuperez propriile amintiri, amintirile din satul natal, sat pierdut printre dealuri, îmbogăţit de toate formele de relief, despre care oamenii spuneau că-şi trag numele de la Viezure, unul dintre oştenii marelui Ştefan...” („Cu tocul muiat în cerneala de boz”, pag. 17).

Trece abrupt la valenţe tematice, pe un registru emoţional şi o dinamică remarcabile, într-un perpetuu carusel al noului, în povestirea de ceva mai mare întindere, „Vine Bocănoaia!”, cu referiri la o etapă de... surprinzătoare neajunsuri pentru ţăranul român, căruia n-ar fi trebuit să i se întâmple... necazuri tocmai din partea autorităţilor, care-i promiseseră, după izgonirea burghezo-moşierimii, să-i protejeze calitatea sa de lucrător al pământului: „Era unul dintre oamenii satului, Anghel Ruginitu, despre care se spunea că reprezintă autorităţile însărcinate să strângă de la ţărani cotele, pe care România trebuia să le plătească marii prietene de la Răsărit, drept datorii de război...” (Op. cit., pag. 18). Era perioada dictaturii proletariatului, care l-a deposedat brutal pe ţăranul român de pământul său, prin violenţa „înscrierilor la colectiv”.

Proza scurtă a scriitorului Ghiţă Nazare are nuanţările stilistice ale literaturii de câmpie, iar personajele sale au ceva din asprimea epică a scriitorului din Sud, Zaharia Stancu, sau, asumându-mi un impuls de apreciere, chiar dinspre Marin Preda, în zona unei particulare... nuanţări stilistice. Domnul Ghiţă Nazare promovează în poveştile, povestioarele şi schiţele sale un stil de-o originalitate convingătoare printr-un... neaoşism de elită, pe care-l struneşte prin decenţa echilibrului, asigurându-şi un accept de cititor nu neapărat... indulgent?!

O povestioară cu iz fantasmagoric, deşi învăluită de aceeaşi atmosferă de copilărie fericită, într-un univers rural: „Tata, care se trăgea din viţă de om gospodar, cu mult pământ, hambare pentru cereale, cramă pentru butoaiele cu vin, a mai construit împreună cu mama un chiler «dinapoia» casei mari, care adăpostea un beci adânc de trei metri, în care toamna se puneau două putini cu murături, una cu pătlăgele, pepeni, ţelină, morcovi...” („Cana misterioasă”, pag. 30) şi clik-ul narativ imprevizibil: „Moştenisem de la bunicii mei şi o cană din tablă, destul de mare, cât o carafă, cu care beam apă din căldările umplute la fântâna lui Ghiţă Albu...” (Ibidem), care-i apărea copilului în vise...
Cele mai multe astfel de povestioare se referă la anii de şcoală sau la un moment dramatic din viaţa satului românesc de prin anii ’50, o colectivizare forţată, cu prima fază, „Întovărăşirea,... „având doar rolul de a dovedi ţăranului că munca în comun este mult mai productivă” („Cerere pe proţapul căruţei”, pag. 49).

În schiţa „Frate cu Tecucelul” există o frazare sufocată de amănunte, nume proprii, aşezări, sate mai ales, şi descrieri de o diversitate năucitoare, pe câteva pagini, cu peste douăzeci de nume proprii, „colorate” şi fixate pe o localizare inconfundabilă: „Costică Ianuş, Ion Balica, Iordache Bâtlan, zis Dura, Ghiţă Albu, Tudor Mitriţă...” (Op. cit., pag. 55), pe aceleaşi stricte „amintiri din copilărie”, cu care îl alătur pe vajnicul contemporan gălăţean cu autorul clasic al Ozanei: „Aveam şi un alt loc în care ne scăldam, la Jghioalcă, cam la 2-300 de metri către curgerea pârâului” (Op. cit., pag. 56). În ideea unei nuanţări paralele, până la urmă onorabilă pentru proza scurtă, memorialistică, a scriitorului Ghiţă Nazare, semnalez şi preferinţa sa pentru pârâul Tecucel, după modelul „Ozanei cea frumos curgătoare” a clasicului Ion Creangă.

„O bătaie, două bătăi” este o povestioară cu iz... educativ tradiţional, „bătaia este ruptă din Rai”, pe care scriitorul-profesor şi-o asumă cu preţul experienţei... „pe propria piele”: „Nu am avut timp să răspund, că a şi scos cureaua de la pantaloni” (Op. cit., pag. 68). Scriitorul-fiu are şi portretul-standard al tatălui, autoritar, intransigent, fără menajamente în aplicarea, la limita asprimii militare a sergenţilor, în educarea copiilor: „Tata, Ion, zis şi Nică, era un om gospodar, fruntaş în sat, pentru el proprietatea reprezenta legea supremă, iubea ordinea, disciplina, lucrul bine făcut, muncitor până la sacrificiu, devotat familiei, mândru şi ambiţios, îi plăcea mult să cânte, să ştie că se vorbeşte frumos despre faptele lui, ale familiei, ale copiilor. În acelaşi timp, era un om aspru, aprig la mânie, chiar dur cu cei din jur, cu mama, cu copiii, cu oamenii leneşi şi cu cei care furau” („Tata”, pag. 70).

Are şi varianta de contrast, deşi dragostea fiului pentru părinţii săi este la fel de caldă şi de puternică: „mama, Ana, era de o bunătate rară, înţelegătoare, concesivă, iubitoare.  Dădea oricui şi haina de pe ea. Avea o vorbă bună pentru oricine. Vorbea frumos, politicos, cu tonul scăzut, era credincioasă, bisericoasă. Nu se enerva uşor. Era harnică, ţinea la onoarea şi curăţenia casei şi a familiei” („Mereu în «umbra» mamei”, pag. 75).

Volumul „De la cerneala de boz la calculator – Amintiri recuperate” este o carte nuanţată didactic, un model de lecţii pentru ora de dirigenţie, pe care scriitorul-profesor Ghiţă Nazare şi-o asumă în întregime ca un modus vivendi al slujitorilor Şcolii, în limitele unei pedagogii aplicative, iar cele mai multe personaje au aura, personalitatea şi blândeţea autoritară a Domnului Trandafir, din recuzita didactică a prozatorului de excepţie Mihail Sadoveanu.

În cartea sa, profesorul-scriitor prezintă perioada Şcolii, de la clasa I şi până la încheierea studiilor universitare, şi o face cu graţia şi respectul pentru Instituţia de bază a instrucţiei şi educaţiei şi pentru slujitorii săi, educatoarele, învăţătorii şi profesorii.


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Litera 13 pe Facebook

Promo

watchshop.ro

Postari populare

Etichete

Arhiva

Promo

books-express.ro

Stiri din Braila

Contribuie

Litera 13 este o revistă literară deschisă oricăror colaboratori. Așteptăm opiniile și creațiile dumneavoastră pe adresa noastră de email. Cele mai bune vor fi publicate!