Hugo MĂRĂCINEANU
Cultura și politica un antagonism ireductibil?
Cultura nu a îmbolnăvit pe nimeni dar, din câte ne arată istoria politică, a îmbolnăvit şi a ucis mase mari de oameni nu doar în războaie ci mai ales în vremuri paşnice, în epoci de aur, în revoluţii proletare, în revoluţii culturale ori prin aplicarea unor dogme distrugătoare în numele unor idei politice şi a unor nazuri personale. Cultura îi deschide omului orizonturi de trăire şi cunoaştere, de simţire dincolo de aria senzitiv-primară şi-l face să năzuiască spre sfere înalte de existenţă, îl desprinde de materie şi-l trimite în lumea spirituală, îi insuflă senzaţia de perfecţiune, de apropiere de Creatorul Divin. Cultura îi deschide subiectului ochiul interior al cunoaşterii potenţelor şi îi insuflă încrederea în sine, în poporul din care a purces, dragostea de natură, de viaţă şi de valorile inalienabile ale patriotismului adevărat. Politica îi deschide omului punga spre a şi-o umple, setea de înavuţire, îi exacerbează pornirile primare, dorinţa de lux, egoismul, spiritul de clan, împietrirea inimii şi dedarea la orice atrocităţi ( că politica, nu-i aşa, permite orice ) pentru a se impune şi a se menţine samavolnic peste oameni. Manipularea, sperjurul, frauda, îngânfarea şi mai nou mimarea unor calităţi ( susţinute cu diplome cumpărate ), sunt metode folosite intens în scopul accederii la putere.
Manifestări populiste, lozinci răsuflate, manipulări financiare, lipsa oricărei filosofii ori logici a existenţei clanului, botezat partid, se meşteresc şi se transmit genetic din tată comunisto-securisto-activist în fiu studiat-agramat-titrat pe banii puriului în şcoli ce îşi dovedesc provenienţa din acelaşi mediu plin de penumbre. Dar nimeni nu se naşte politician ori cult. Politician devii prin viclenie, mită, manipulare, spirit de clan şi de intrigant şi nu prin dogmă, nu prin idei economico-financiare, nu din dorinţa de a face bine omului, de a coordona şi susţine societatea cu trebuinţele ei, nu să creşti, să aduci, să sporeşti avuţia materială şi spirituală. Trebuie doar să ai gură care să latre despre ele şi cam atât. Cult nu te face un carton, un titlu cumpărat ori obţinut fraudulos. Cultura cere muncă, disciplină, renunţare, studiu, trăiri şi exerciţiu, nu doar a datelor tehnico-ştiinţifice, ci a unor datorii naturale, etice, morale, ca în final să-ţi căştigi bunătatea, frumuseţea, umanitatea, trăirea în comuniune spirituală, de iubire, de frumos, de perfecţiunee, de Dumnezeu.
Când problemele culturii: educaţie, artă, patrimoniu, rămân doar în vizorul politicului atunci asistăm la adevărate dezastre ale unui popor, vezi degringolada din învăţământ, pierderea patrimoniului cultural ( arhitectură, urbanism, muzee, teatre ), totala nepăsare a celor ce prin definiţie ar trebui să le oblăduiască. Dar ei sunt cei ce au crescut în spiritul dezvoltării multilaterale, ei se pricep la orice, ei hotărăsc unde, ce, cum şi cine să se manifeste, îşi arogă dreptul de patroni a oricărei manifestări din care nu pricep nimic ( veşnic sunt ocupaţi cu propriile gheşefturi ), nici n-au idée ce înseamnă şi ce ar trebui să facă un respondent cultural. Stau bine-mersi, pe lefuri bune şi mari, cocoţaţi în scheme ministeriale ce nu îşi arată necesitatea, ori şi mai rău, manipulează, trag sforile în menţinerea unei stări de incertitudine şi haos atât de benefică corupţiei şi falselor valori. Politicul ar trebui să priceapă că a fost, este şi va fi un fenomen trecător- că mortul de la groapă nu se mai întoarce, că valoarea, culoarea şi esenţa unei epoci a constat de-a lungul veacurilor doar în cultură şi umanitate.
Doar un exemplu: câţi oameni ştiu cine era papă pe vremea lui Michelangelo, însă tot mapamondul ştiee de Capela Sixtină, de David, de Catedrala Sf. Petru şi Pavel. Şi ne avertizează Mântuitorul: Urechi vor avea dar nu vor auzi, ochi vor avea dar nu vor vedea! Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac, dar eu unul nu i-am iertat şi nici nu o să-i iert vreodată!
Postări
0 Comentarii