Remus STOIAN
Rămas bun
Atât de aprig mi-ai pătruns în sânge,
Și-atât de dreaptă stai în calea mea,
Că nu-s destule lacrime a plânge
Nici dinaintea, nici înapoia mea.
Și cât de rostuit umbla-vei, limbă,
Peste aceste cuvinte subțirele,
’N-atâta smoală, rămânea-vei știrbă,
’N-această gură, doldora de ele.
Atât de grabnic mi te duci la moarte
Și-atât de-abandonată te sluțești,
Că nicipoeților nu le mai poate
Penița să te scrie, să ne ierți!
Postări
0 Comentarii