Subscribe Us

ZARURI DE ARUNCAT - Virgil ANDRONESCU

 



Virgil ANDRONESCU

ZARURI DE ARUNCAT 

- Nu m-a iubit nicio femeie 
într-atât de sublim 
încât s-o iert pe Eva. 

- Să ghicim cine va fi...
Cel care va duce pe umeri sicriul poetului!

- Să aruncăm zarurile
Åži gata, rămâne-vor aruncate! 
Pe oricare ar desemna sorții
Să ducă pe umeri sicriul... 

- Nu-i semn că-i va purta ÅŸi gloria. 

- Nu vă grăbiți, poetul e încă aici,
Bea din potire cu noi, ucenici
Şi deopotrivă maeştri!

- Da, e aici şi încă trăieşte,
Nemuritorul... 
Spuse un cioclu al literaturii
Pierdut printre scânduri şi cuie.
Tocmai el vorbea, poetaÅŸul...
Șarlatanul poeziei.
 
Băuta premergătoare...
Unuia...dintre ei, continuă. 

- Să ne povestim unul altuia viețile
Şi măcar noi să rămânem...
Împreună, indiferent dacă aşteptăm
Sau nu o erupÈ›ie poetică 
Ori inteligentă a celuilalt. 

- Unii trec fără să fi fost...,
MinÈ›indu-se pe sine, minÈ›ind pe ceilalÈ›i. 
Va fi deconspirat în curând...
Că nu este el...însuşi.
Că undeva a triÅŸat. 

- AceÅŸtia sunt cei ce vor gloria
Din timpul vieții lor.
Åži tot aceÅŸtia sunt...
Cei ce-şi inchipuie că purtarea
Pe umeri a sicriului 
Celor învăluiți de glorie
Le va împrumuta din această povară. 

Contează ceea ce contează...
Despre poeți cunoaștem
Ce numai despre zei nu ÅŸtim,
Despre ceea ce au fost ei
ÃŽnainte de a fi zei. 

- Niciodată nu m-a iubit o femeie 
într-atât de mult 
încât să devin poet.



Trimiteți un comentariu

1 Comentarii