Băiatul din Brăila (poveste adevărată) - Mihai VINTILĂ - Litera13

Noutăți

12 august 2021

Băiatul din Brăila (poveste adevărată) - Mihai VINTILĂ

 


Mihai VINTILĂ 

Băiatul din Brăila (poveste adevărată)

Toamna începea să roadă din vară care, obosită, se pregătea să ne lase pentru un alt an. Zilele calde erau ronțăite una după alta și încet, încet, răcoarea începuse să ia timpul în stăpânire. Ca în fiecare an, așa cum făceam de mai mulți, m-am pregătit pentru vizita la București. Urma să văd același târg de instalații dar amplasat de data aceasta într-o locație inedită – Sala Palatului. Aveam și o prezentare în secțiunea dedicată seminariilor și m-am decis să plec mai devreme. 

Capitala avea același aer agitat, ca de fiecare dată când o revedeam. Simțeam parcă o reîntoarcere la origini, ca un Anteu cu picioarele pe solul care îi dădea putere și invincibilitate. 

Formalitățile de acces în Sala Palatului au decurs ușor și firesc de parcă nu ar fi fost în România. Mi-am găsit sala de seminar unde urma să vorbesc, dar, cum timp mai aveam, am zis să profit de soarele care încă mai stăpânea cerul pentru a lua o gustare. 

Pentru cei care sunt bucureșteni este bine știut faptul că în spatele Sălii Palatului, după un mic scuar și o șosea, se găsește un bloc lung, de nouă etaje care are la parter magazine străjuite de coloane mari, pătrățoase. Circulația pietonilor în dreptul acestui bloc se face pe sub primul etaj. Arhitectul construcției a tras spațiile de la parter cu câțiva metri în interior formând astfel o galerie. 

M-am avântat în acestă galerie și m-am oprit în fața unui magazin turcesc plin de bunătățuri. Baclavale, sarailii, prăjituri cu nucă... toate îmi făceau cu ochiul iar mintea mea alerga de la o opțiune la alta cu viteză. Nu l-am văzut imediat. 

Bărbatul înalt, bine făcut, purtând un pardesiu lung, descheiat. Lăsa să se vadă la interior un pantalon călcat la dungă deasupra căruia era un plovăr pe gât, ce completa firesc totul. M-a abordat primul. 
- Sunteți din Brăila? 

Vocea sa mi s-a părut familiară. Nu era prima oară când o auzeam. Venea parcă de undeva din amintirile mele. 

- Da.Sunt din Brăila.
- Ce noroc să vă întâlnesc. Vă așteptam.
- Pe mine? 
- Da. Nu sunteți din Brăila? 
- Ba da.
- Atunci e cum trebuie să fie. Vreți să mâncați ceva? 
- Da. Mă gândeam să iau o baclava dar mai îmi fac cu ochiul și alte bunătăți. Nu m-am convins încă.
- Și eu cred că o să iau o baclava. Mai bine să trecem la coadă.

Și firesc m-a împins ușor în fața sa. Nu am așteptat mult și ne-a sosit rândul. Am comandat și am vrut să plătesc ambele comenzi.

- Nu se poate. Ați venit tocmai de la Brăila. E din partea mea.
- Cred că mă confundați totuși...
- Nu. Sunteți din Brăila. Ați venit azi direct de acolo.
- Da. Așa este dar...
- Niciun dar. E cum trebuie să fie.
- Ce să fie? 
- Cum ne-am înțeles. Trebuie să îmi dați doar pachetul. George nu a putut să vină la timp. Întârzie puțin. Poate îl așteptăm împreună. 

M-am uitat la ceas și până la prezentarea mea de la târg mai era vreme. Plus că recunoscusem omul. Am acceptat.
  
- Și ce mai este prin oraș? 
- Nimic nou. Toate cum le știți. 
- Da. Îmi închipuiam. 

Dintr-un gang răsare un alt pardesiu. Vine vijelios spre noi. Apuc să observ fularul alb care flutura aidoma unui steag ce tocmai se bucura de încheierea unui război. 

- L-am găsit. Uite băiatul din Brăila.
- Nu este el!
- Așa am spus și eu.
- Cum nu ești din Brăila? 
- Ba da, dar nu sunt băiatul pe care îl așteptați dumneavoastră. 
- Stai puțin că nu mai înțeleg nimic. 
- Sunt din Brăila dar nu persoana cu care trebuie să vă întâlniți. Cred că acea persoană întârzie. 

Două figuri mirate în fața mea. Până la urmă cel mai înalt izbucnește în râs. 

- Parcă ar fi o scenă din Caragiale. 
- Chiar este!
- Atunci să facem prezentările!
- Mihai Vintilă, băiatul din Brăila. Am venit la Sala Palatului la un târg și am fost abordat de dumneavoastră. 
- Ei bine eu...
- Sunteți Marcel Iureș iar domnul George nu este nimeni altul decât George Motoi. 
- Exact!
- Mă scuzați că am întârziat! Eu sunt băiatul din Brăila. Trebuia să mă întâlnesc doar cu domnul Motoi să îi dau acest pachet.

Tipul care tocmai spusese acest lucru îmi semăna. Cei doi au început să discute cu el și discret i-am salutat. M-au invitat undeva aproape la o cafea să mai stăm de vorbă, dar politicos am refuzat.  
M-am îndepărtat și am izbucnit în râs. În fața mea, dincolo de geam, era o caricatură haioasă. Am ridicat ochii și am citit firma – Mihai Stănescu – caricaturist. Înăuntru maestrul lucra. 

2 comentarii:

  1. Da. Este o schiță reușită. Calitatea principală este specifică ”genului scurt” ! Non multa sed multum! Felicitări Domnule Mihai Vintilă.

    RăspundețiȘtergere