Cum mi-a cântat o bancă în Varşovia - Mihai VINTILĂ - Litera13

Noutăți

22 august 2021

Cum mi-a cântat o bancă în Varşovia - Mihai VINTILĂ

 


Mihai VINTILĂ 

Cum mi-a cântat o bancă în Varşovia 

Hoinăream prin zona oraşului vechi din Varşovia şi admiram alături de colegii de drum, un chinez din Canton şi un australian de deşert, noutăţile, vitrinele şi toate alea. Ca omul care trebuie să îşi umple ochii de viețile altora. Obosit poate şi de berile acumulate, am căutat disperat la un moment dat, un loc unde să mă odihnesc. Nu a trebuit să privesc mult şi am descoperit o bancă nouă, din inox, de toată frumuseţea. M-am aruncat pe ea dar imediat am şi ţâşnit în sus. Banca, frumoasă de îţi lua ochii, cânta! M-am uitat mai cu atenţie şi plin de neîncredere am pus pe ea doar fesa stângă cu gândul negru că, dacă se va întâmpla ceva de partea aceea, poate nu m-aş fi plâns dacă ar fi fost oarecum afectată. 

Ei bine, la greutatea redusă depusă de mine, banca a început să cânte un vals. Nu mai reţin cine era compozitorul dar redarea stereo era minunată. Plin de energie m-am aşezat apoi cu toată greutatea iar muzica s-a schimbat devenind gravă. Ştiam şi eu că am ceva kilograme în plus dar la cum sunau noile acorduri ziceai că am trecut direct la dric. Totuşi muzica era una plăcută. Te învăluia cu sunetele ei uşoare şi diafane, de o intensitate numai bună pentru tine dar care părea a nu deranja trecătorii din apropiere. 

Nu mai trebuie să spun de combinaţiile pe care le-am făcut apoi noi trei, folosind de fiecare dată chinezul drept element suplimentar. Din păcate la el, când stătea singur, muzica era un fel de mieunat sinistru de unde am tras concluzia firească că şi muzica bună are preferinţe care ţin mai mult de kilogramele ascultătorului decât de urechea sa muzicală. 

Într-un final, plictisiţi de această nouă jucărie, am dat să plecăm şi atunci am observat o mică plăcuţă unde erau scrise in polonă şi engleză melodiile şi autorii dar nu am observat să fie vreo referire la kilogramele din dreptul fiecăreia. Oricum, interesant mod de a atrage atenţia şi mai ales de a crea o atmosferă diferită unei străduţe care nu ieşea în evidenţă cu nimic, de altele pe care tocmai trecusem.

Așa am putut să fiu în situaţia inedită de a-mi cânta o bancă. Ştiu că pare ireal dar dacă daţi o fugă prin Varşovia, prin centrul vechi, căutaţi străduţa cu banca cântăreață. Nu vă speriaţi, va fi acolo. Era model antivandalizare. Practic totul era o bucată solidă de inox, bine prinsă în caldarâm. Staţi pe ea şi veţi putea vedea totul în jur nu numai comod dar şi învăluit în muzică ca într-un cocon protector. Depinde numai de kilograme ce tip de muzică veţi asculta și, desigur, de ce chinez aveți cu dumneavoastră.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu