Ticker

6/recent/ticker-posts

Rezultatele ediției a V-a 2021 a CONCURSULUI NAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „NICOLAE VELEA”

 


Ediția din acest an a concursului s-a desfășurat în perioada 1 septembrie-20 octombrie, neavând o tematică prestabilită. S-au primit 75 de texte, selectându-se 50 dintre ele, care au intrat în jurizare și care vor fi incluse în Antologie, restul fiind excluse din concurs din cauza încălcării condițiilor impuse de regulament sau a unui nivel valoric ce nu corespunde nivelului unui concurs național.

În raport cu mediile obținute și în urma deliberării juriului format din scriitorii: Victoria Milescu, Paula Romanescu, Victor Atanasiu, Lucian Gruia - membri și Aureliu Goci, președinte, organizatorii au decis să se acorde PREMII, MENȚIUNI și DIPLOME DE MERIT, după cum urmează:

Premii:
MARELE PREMIU „NICOLAE VELEA” - Domnului Mihail SOARE din Pitești, jud. Argeș, pentru proza  „Lacrimă, neînvinsă lacrimă”; 

PREMIUL „CONSTANTIN STAN” - Doamnei Simona MIHUȚIU din Oradea pentru proza „Nostalgie”, și Domnului Viorel DODAN, din Ploiești, pentru proza „Omul care a vrut să-l omoare pe Dumnezeu”; 
 
PREMIUL „MIRCEA SÂNTIMBREANU” - Doamnei Simona BERAR, din București, pentru proza „Ochi verzi, un metru nouăzeci și cinci, fără coarne, fără coadă” și Domnului Gheorghe I.GHEORGHE, din București, pentru proza „Renunțarea”;

PREMIUL „FĂNUȘ NEAGU” - Doamnei Gabriela STANCIU PĂSĂRIN, din București, pentru proza „Plecat cu zile” și Domnului Nicolaie DINCĂ, din Slatina pentru proza „Mândra”;  

PREMIUL „MIHAIL DIACONESCU” - Doamnei Eugenia DUȚĂ din București, pentru proza „Destinul bate la poartă” și Irina KAVALI, din Canada, pentru proza „Dreptunghiul negru” 

Mențiuni:
- Doamnei Aneta Țâru PIOARĂ din Rm. Sărat, jud.Buzău; 
- Doamnei Daniela Cristina ALBU, din București; 
- Doamnei Bianca TIMȘA STOICESCU, din București;
- Doamnei Aurelia RÂNJEA, din Ploiești; 
- Domnului Vasile Larco, din Iași;
- Domnului Victor Panduru, din Pitești.
- Doamnei Issabela COTELIN, din București 
- Domnului Silvan G.ESCU, din București.

Diplome de Merit
Marina COSTA, din București; Doamnei Adina UNGUR, din Cluj-Napoca; Doamnei Ana Maria CHIRCEA, din Oradea; Doamnei Dana Ștefania BRAȘOAVĂ, din București;  Doamnei Andreea CRISTEA, din București, Doamnei Alina Corina FINTA, din Satu Mare; Doamnei Cristina ARDELEANU, din Canada; Domnului Corneliu ION, din Mangalia; Domnului Mihai PREDA, din Anglia;  Domnului Octav LICĂ, din București.

Organizatori: revista Arena literară și Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii