Vasile MANDRIC
Sonetul de pe cutia de cafea
Cafeaua am făcut-o-n trei minute,
Căci versurile-au venit după aceea
Un fel de ceartă, așa ca la Niceea,
Unde creștinii-au devenit cornute!
Mă ceartă rândul, nu-și găsește cheia
Să intre-ntr-un catren cu sensuri multe
Căci, ce-i propun, nu vrea să mă asculte
Și nici nu se împacă cu ideea!
Îmi iau cuvinte la-ntâmplare,
Un fel de dadaism, ce-a fost odată,
C-am pus poemei coada pe spinare!
Și plec cu ea cu tot la vreo revistă
Abia atunci mai trece-n gând o fată
Și-ntreabă: - Dar poetul mai există?
din volumul Căderea între silabe
Postări
0 Comentarii