Liubița Raichici
O întreb
O întreb pe bunica:
din ce e făcut omul încât nu moare?
(Bine, sau foarte rar...)
Nu moare? Care deștept mă ți-a spus asta?
Nimeni. Eu cred așa. Contrar
tuturor morților dintotdeauna și deodată.
Fiindcă băiatul care mă iubește
nu mă poate iubi încă.
Dar când vine, el o să-mi aducă
în dar de nuntă - timpul abrogat.
O oră de toamnă cât o oră de primăvară.
Semnul de carte, prima mea frunza de tei
înviată în pieptul lui bogat.
Aceeași poza de buletin în visările mele.
Filele de calendar întoarse cu fața la perete.
Ce diferență e între cearșafurile
din care-și scot capul copiii sau poemele.
Pentru privirea lui radiez tot: memoria
amintirea împletitură și ghemul.
De dragul ochilor mei dizolva soarele
ca pe o pastilă în marea cea mare.
Floarea de mac înroșește tabloul cu
noi doi atemporali disbiografici în mirare...
Nimeni nu moare mi-a explicat.
Fiecare se naște pentru cineva - dor.
Și vii și morții sunt nemuritor.
Postări
0 Comentarii