O dilemă - Mircea CĂRBUNARU

 

Mircea CĂRBUNARU

O dilemă

Taurul de pe fostul Abator al Brăilei a devenit subiect de discuţie pentru consilierii locali. Pe bună dreptate, având în vedere primul său amplasament, consilierii i-au găsit rapid locul deasupra intrării în Hala Mare, de pe Str. 1 Decembrie 1918 sau undeva, în faţa B.C.R., pe Calea Călăraşilor. 

Într-o prezentare superficială, sculptura este o copie la scară, din fontă, după o operă de artă din secolul al XIX-lea a sculptorului francez Isidore Jules Bonheur.

Dacă scormonim mai adânc, în istoria statuii, descoperim că artistul francez are multe opere în portofoliul inspirate după modele animaliere şi, mai ales, după ţinuta impunătoare şi neîmblânzită a taurilor. Fără să fim mari experţi în domeniu putem să ne imaginăm că în nici un caz Bonheur nu şi-a creat lucrările pentru ca acestea să păzească măcelăriile, oricât de sofisticate şi exclusiviste ar fi fost ele.

Opera care a stat la baza copiei de pe vechiul Abator a fost expusă publicului, pentru prima oară, în anul 1878, la Expoziţia universală de la Paris. Atunci au fost expuşi, de fapt, doi tauri din bronz, unul cu capul ridicat amplasat pe locul care urma să devină viitoarea bază de vest a Turnului Eiffel, iar celălalt, cu capul coborât, stătea pe baza de nord.

Într-o Europă aflată la apogeul ei de expansiune imperială, taurii lui Isidore Bonheur reprezentau toată încrederea secolului al XIX-lea. Erau mari, nestăviliți și puternici, părând că se îndreaptă cu pași hotărâţi către un viitor de mari realizări industriale, tehnice și comerciale.

Iată cum ne depărtăm cam multişor de o destinaţie legată de industria alimentară. Taurii artistului francez (nu numai cei de la Expoziţia Universală) se regăsesc, în prezent, în mai multe locaţii respectabile (n.r. - nu ştim care sunt cele originale): două sculpturi din bronz, superb restaurate, se găsesc pe Hills Road, Cambridge (chiar în interiorul Primăriei) şi alte două la intrarea în parcul Georges Brassens din Paris, aşezate pe două postamente impunătoare şi înalte de peste 4 metri. Alte opere de mici dimensiuni reprezentând tot tauri şi purtând semnătura artistului francez se găsesc în numeroase muzee din lume şi în colecţii private.

Dacă ne gândim că în New York, în „buricul” metropolei, la capătul cunoscutei Wall Street, există şi celebrul Charging Bull, realizat de Arturo Di Modica, n-avem cum să nu descoperim o oportunitate reală pentru „Taurul de pe fostul Abator”. Evident, orice propunere de valorificare a sa rămâne inutilă dacă nu se realizează mai întâi o restaurare amănunţită astfel încât să capete şi o dimensiune estetică. Chiar dacă reprezintă o copie, este o copie a unui opere semnată de un mare artist. Din aceste motive cădem pe gânduri şi ne întrebăm dilematic: dacă alţii au găsit locuri de promenadă adecvate pentru ca taurii-artă să poată fi admiraţi mai bine, noi de ce nu am putea găsi o locaţie, ceva mai inspirat decât o piaţă de carne sau un trotuar îngust?