Ticker

6/recent/ticker-posts

Concursul de eseuri Dramaturgia cool 2.0

 


În perioada 27 februarie - 20 martie 2023, Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează concursul de eseuri "Dramaturgia cool 2.0" ediţia a II-a, adresat elevilor din clasele IX-XII din unităţile de învăţământ din Bucureşti, publice sau private, acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Ediţia a II-a a concursului "Dramaturgia cool 2.0" este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătoare internaţională care a debutat în anul 1962, concurs menit să întărească puntea de legătură dintre noile generaţii şi una dintre cele mai vechi arte din lume, arta spectacolului de teatru, cu întreaga ei complexitate, cu întreaga forţă pe care o presupune conjugarea eforturilor atâtor creatori care edifică spectacolul de teatru, de la dramaturg, regizor, scenograf şi actor până la personalul tehnic din spatele scenei.

Tema celei de-a doua ediţii a concursului este "De ce vreau să fiu actor/regizor/scenograf?". Concursul este deschis pentru participare până în data 20 martie 2023, iar câştigătorii vor fi anunţaţi luni 27 martie, în cadrul unui eveniment special care va avea loc la Sala Nouă (str. Vineri nr. 11), începând cu ora 18.00.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii