Ticker

6/recent/ticker-posts

Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr, 11-18 august, Alexandria

 


De 18 ani, Ideo Ideis susține adolescenții din România să exprime ce sunt și le oferă resursele necesare pentru a modela comunitățile de care au nevoie în devenirea lor. În fiecare vară, timp de 7 zile, trupele de teatru de liceeni își antrenează curiozitatea într-o experiență de creștere ghidată de creatori profesioniști. Odată cu ei, artiștii care le devin traineri și mentori se deschid unui proces de transformare, lăsându-se inspirați de energia și curiozitatea participanților. Maniera în care acest tip de interacțiune își pune amprenta asupra tuturor celor implicați va fi celebrată anul acesta la Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr (11-18 august, Alexandria). 

Faci lumea să semene cu tine este mesajul în jurul căruia va fi construită experiența de festival de care anul acesta se vor bucura peste 100 de adolescenți din România. 21 de artiști îi vor ghida, de-a lungul celor 7 zile petrecute în Alexandria, în procesele de dezvoltare prin teatru, arte alăturate și mentorat. O noutate absolută a ediției din acest an este revenirea în festival a unor foști participanți Ideo Ideis, de data aceasta în calitate de traineri. Vlad Ionuț Popescu, Oana Jipa, Bogdan Tulbure, Mara Oprea și Vlad Galer au făcut parte, în adolescență, din trupe de teatru participante, iar anul acesta vor susține ateliere de teatru în calitate de actori profesioniști. Alături de ei, vor lucra cu trupele selectate formatori precum Ana Covalciuc, Liviu Chițu, Corina Moise și Alexandra Tofan. 

Dacă în cazul atelierelor de teatru, adolescenții vor lucra și vor învăța alături de colegii de trupă, pentru cele de arte alăturate, fiecare participant va putea alege, în mod individual, un fel nou în care să-și provoace creativitatea. Pe lângă muzică, dans, film, producție multimedia, make-up și scriere creativă, pentru prima dată în istoria festivalului, adolescenții vor avea opțiunea de a face primii pași în lumea costumelor de teatru, alături de scenografa Ștef Chelaru. Printre cei care au acceptat provocarea de a veni și reveni ca traineri de arte alăturate se numără muzicianul Alexei Țurcan, coregrafii Filip Stoica, Ioana Marchidan și Mariana Gavriciuc, cineastul Tudor Platon, make-up artistul Anastasia Jitariu și Marius Hodea – virtual experience designer. 

Și lista de mentori se înnoiește în 2023. Rolul de a le oferi adolescenților inspirație și motivație, amplificând prin sesiunile de mentorat căutările creative din timpul atelierelor, va fi preluat la această ediție de actorii Andreea Vasile, Bogdan Farcaș, Alec Secăreanu, Andrei Huțuleac și Marin Grigore. 

,,La mulți ani, Ideo Ideis! Ai ajuns la, posibil, cea mai frumoasă vârstă de până acum. Ai îndrăznit să crezi, ai avut curaj să visezi și, cel mai important, i-ai făcut și pe ceilalți să viseze. Să ai drum la fel de frumos și să continui să schimbi, să inspiri și să oferi speranță.’’, urează Andreea Vasile festivalului ajuns la vârsta majoratului. 

,,La mulți ani, Ideo Ideis! Să crești și mai mare, că mare ai fost de la început, și ne-ai crescut și pe noi, an de an. Sunt onorată să iau parte la această aniversare.’’, a transmis actrița și coregrafa Judith State,
unul dintre mentorii cu experiență la Ideo Ideis, care au acceptat fără să clipească invitația de a reveni și la majorat. Alături de ea, vor continua să ofere participanților sfaturi și îndrumare în procesele lor de dezvoltare personală și profesională actorii Pavel Bartoș, Andreea Grămoșteanu și Maria Obretin.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii