Fiecare volum este special în felul său, având ceva inedit, menit să îi ofere cititorului o experiență cât se poate de autentică.
Întotdeauna am respectat poezia și, în mod particular, poeții, însă nu știu de ce. Poate pentru că sunt, la rându-mi, o autoare de poeme ori poate întrucât poezia reprezintă refugiul sufletului în momente mai grele, când este vulnerabil, sau, poate, în alte situații dificile. De ce v-am spus cele de mai sus? Răspunsul este foarte simplu: fiindcă aceste gânduri și cele ce urmează mi-au venit în minte atunci când lecturam cartea „Dimineața ființei” (Editura Serafica, Roman, 2024), scrisă de Gina Agapie.
Doamna profesor doctor Agapie este membră a Ligii Scriitorilor din România, profesor de limba română la Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” din Buzău, o talentată solistă și instrumentistă, un om deosebit, sensibil (în cel mai bun sens al cuvântului). „Sunt Eva”, ne dezvăluie autoarea în poemul Eu sunt, deschizându-și sufletul cititorilor.
Deși, la prima vedere, poeziile alcătuind „Dimineața ființei” sunt destul de simple, dacă le analizăm, vom descoperi că posedă o complexitate subtilă, pe care doar cel care vrea cu adevărat să le savureze o va percepe.
Poemele sunt atât cu ritm și rimă (după cum ne-a obișnuit doamna profesoară), cât și un soi de „pastile” literare, texte scurte, care, în câteva versuri, transmit mesajul iubirii și al credinței sau conturează peisaje din interiorul sufletului. Un exemplu bun în acest caz este poezia Peștișorul de aur: „Peștișorul de aur, vai, cât poate să plângă – / E atâta apă sărată, în mare nătângă! // Îl ating, se topește-n mâna mea rece – / E așa de fierbinte, doar iubirea-l întrece!”.
Citind versurile din Amurg, trebuie să vă mărturisesc, mi-au adus aminte de poemul „Înțelepciune” (scris de Magda Isanos), deoarece este evidențiată aceeași putere a iubirii de a modifica percepția ființei umane asupra lumii înconjurătoare.
În viziunea mea, următoarele versuri sunt reprezentative pentru „Dimineața ființei”, declanșând sentimente minunate, semn al unei trăiri profunde: „Sfințenia este unitatea de măsură a intensității visului” (cuvântul explicativ la Copiii cerului); „Din soare, dau copiii calde raze / Măicuței, să le-așeze-n sfinte vaze” (Florile); „Ce rost mai are încă-o primăvară / Dacă îi rup gingașul ghiocel?” (Ghiocelul); „Ți-am dăruit muzica sferelor, / Ca să te leg pe veci de a Mea fire / Cu lanțuri de lumină și iubire” (Ofrandă).
Volumul al treizeci și doilea al Ginei Agapie, „Dimineața ființei”, reprezintă o nouă abordare a poetei asupra devenirii omului întru eternitate („La porți de rai, să ne înveșnicim” – Eu sunt) și o bucurie în viețile noastre, ale cititorilor. Doresc să o felicit pe doamna Agapie pentru lansarea volumului de față și sper să aibă parte de multe clipe senine în „Dimineața ființei”, acolo unde „Lumina [...] varsă din auroră belșug de har și milă”.
Victoria-Maria Pripon
0 Comentarii