Mihai VINTILĂ
Intrând în literatura română după soțul ei, Sebastian Golomoz, Aura are un
registru total diferit de cel al celui cu care își împarte viața. Structurile
sale poetice poartă parcă emblema confesiunii senzuale, mustind de o simplitate
studiată și o tandrețe autentică.
Primul lucru remarcat este, desigur, titlul, cu o nuanță ușoară de frondă
la adresa lumii dominate de bărbați, dar în același timp un motiv de explorare
a tensiunii fertile dintre instinct și reverie, între forța brută și misterul
feminității. Taurul este văzut adesea ca un simbol al vitalității, al dorinței
neîmblânzite, iar umbra lui, în această construcție metaforică, devine terenul
poetic al germinației interioare.
Structurat în două mari grupaje, intitulate Femeia-Taur și Împreună,
volumul nu are probleme de unitate, poeziile traversând libere aceste
delimitări aparente ale autoarei. Se poate spune că avem un tot, semnalele
grupajelor venind doar să sublinieze unele atitudini.
O poezie care îmi place este Desertul
preferat : ești o înghițitură de cer
/ un fruct copt sub razele unei / dorințe neîmpărtășite ca / un amestec
dulce-amărui / ce se topește pe limba unui vis / tu ești crema fină a unei
vieți / un cub de zahăr ars și vanilie / fiecare atingere a ta e / un răsfăț al
simțurilor / o mireasmă discretă / lăsând amintiri / de neuitat / în ritmul
unui timp / fără sfârșit. Avem aici o meditație senzuală, construită în
jurul unei metafore gastronomice rafinate, în care iubitul (sau iubirea însăși)
devine o experiență gustativă și afectivă. Versuri precum ești o înghițitură de cer / un fruct copt sub razele unei / dorințe
neîmpărtășite sugerează că dragostea este o hrană spirituală, dar și fizică
– un desert al sufletului care, deși dulce, poartă urme de melancolie, ca o
dorință neîmpărtășită. Comparațiile cu zahăr ars și vanilie construiesc o
atmosferă de tandrețe și răsfăț, dar și de efemeritate. Ea se așază între
hedonismul delicat și visarea idealizantă, cu un ton blând și senzual.
În Perfectul meu ești tu : perfectul meu ești tu / nu fiindcă n-ai
nicio imperfecțiune / ci pentru că în ochii mei / întregul tău univers devine
complet / fiecare zâmbet al tău este un răsărit / iar orice cuvânt rostit de
tine / se așterne în sufletul meu / ca o poezie nescrisă dar vie / am căutat
perfecțiunea / și te-am găsit pe tine.
Aura Golomoz propune o redefinire subtilă a ideii de perfecțiune. În locul
unei perfecțiuni abstracte, rigide, poeta preferă imperfecțiunea personală a
celui iubit: nu fiindcă n-ai nicio imperfecțiune
/ ci pentru că în ochii mei / întregul tău univers devine complet. Această
declarație de dragoste are un ton confesiv și tandru, dar evită dramatismul.
Poezia se sprijină pe ideea că iubirea oferă sens și formă, că ochiul
îndrăgostit este cel care dă consistență lumii. Finalul am căutat perfecțiunea / și te-am găsit pe tine funcționează ca o
concluzie tăcută, senină, care închide poemul cu o liniște caldă. Este un text
simplu în aparență, dar care ascunde o maturitate afectivă semnificativă.
Cu Camera pasiunii : aici pereții respiră încet / îmbrăcați în
umbre moi de amurg / iar podeaua păstrează urmele pașilor / ca un secret
murmurat în întuneric / aerul e cald / încins de șoapte mute / iar perdelele
tremură ușor / sub atingerea unui gând fierbinte / și se risipesc în marginea
dorințelor tăcute / ca lumânările uitate de timp / fiecare atingere scriind /
pe foaia velină / un poem / ce nu are nevoie / de cuvinte – poeta
construiește, aproape cinematografic, prin panoramarea stărilor și a
elementelor dintr-o cameră, folosind metafore și comparații, o scenografie a
dorinței. Poemul amintește de o eră a poeziei erotice intime, fără vulgaritate
sau expunere excesivă. Pasiunea nu e strigată, ci sugerată prin gesturi subtile
și simboluri: perdelele, gândul, lumânările. Poezia însăși devine un spațiu în
care corpul și spiritul se ating în tăcere: fiecare
atingere scriind / pe foaia velină / un poem / ce nu are nevoie / de cuvinte.
Aceasta este, poate, cheia întregii creații a poetei: poezia iubirii nu trebuie
strigată – se scrie prin prezență, prin gesturi mici, prin existența în doi.
Cred că această poezie este cea mai reușită din tot volumul.
Floarea care mă va împlini : te iubesc / încă
dinainte de a te cunoaște / și știu că atunci când vei veni / vei aduce cu tine
toată fericirea / mângâierea ta va fi ca o rază de lumină / dintr-o noapte
adâncă / iar râsul tău o melodie / de care nu mă voi sătura niciodată.
Este o așteptare scrisă în registrul visării. Iubirea e văzută aici ca
destin și premoniție, o dragoste care precede întâlnirea: te iubesc / încă dinainte de a te cunoaște. Această idee a
pre-iubirii (iubirea dinaintea realității) este frecventă în literatura mistică
sau romantică, dar Golomoz o traduce într-un limbaj simplu, de o puritate
aproape adolescentină. Răspunsul afectiv este format din proiecții de fericire:
vei aduce cu tine toată fericirea, râsul tău o melodie / de care nu mă voi
sătura niciodată. Dorința puternică de completare prin celălalt, fără
disperare sau așteptare sufocantă, este perfect redată. Avem un poem plin de
lumină, în care speranța nu este pasivă, ci activă, devenind o forță creatoare.
Volumul conturează o poetică a intimității, unde iubirea – trăită, visată
sau anticipată – devine forța vitală din jurul căreia se organizează lumea
interioară. Aura Golomoz are o voce tandră, lipsită de artificii inutile, dar
cu o forță discretă în imagistică și ritm. Poeziile sale sunt calde, feminine,
uneori aproape tactile, și propun o lectură meditativă, emoțională, potrivită
pentru cititorii care caută profunzime în delicatețe. Poemele ei ating
cititorul nu prin spectaculosul limbajului, ci prin naturalețea cu care emoția
devine poezie. Aura Golomoz scrie ca și cum ar visa cu ochii deschiși.
Aura Golomoz, Umbre fertile de taur, Galați, editura Boema, 2025, 100 pagini.
Cronica a fost publicată în revista Porțile Nordului nr 4-6/2025.
0 Comentarii