Gava Nebunul. Lumea tenebrelor din România tranziției

 

            Mihai VINTILĂ 

            Andrei Ungureanu este unul din acei tineri care s-au lansat cu proză scurtă pentru a trece apoi firesc, la roman. Prima sa carte Povestiri și întâmplări din țara fumului a apărut în 2021 la editura Rafet urmată apoi de un roman Nașterea eroului în 2022 la editura Litera.

            Gava Nebunul, despre care facem vorbire acum, este al doilea roman publicat de autor la editura Cișmigiu Books din București spre finalul anului 2024. Volumul a văzut lumina tiparului ca urmare a câștigării premiului I la concursul Împlinește un vis organizat de editura Universitară la începutul aceluiași an 2024. Ca o observație interesantă este faptul că toate cărțile de până acum ale lui Andrei Ungureanu au câștigat premii la concursuri care au oferit posibilitatea publicării lor. Ele au apărut cumva firesc, prin impunere calitativă.

            Structurat în șaptesprezece capitole, romanul nu este unul ușor de citit. Complexitatea sa nu este dată de personaje sau întâmplări ci din amestecul de realitate și vis. Este o senzație care te urmărește în toate paginile și care spune multe despre calitatea scrisului acestui autor.

            Pornind aparent banal, volumul urmărește viața lui Alexandru Gava din micul oraș Câmpulung Mușcel. Localitatea este pentru personajul principal un loc fără mit, fără frumusețe, un loc ca oricare altul, plin de sărăcie și problemele. Pentru că Alexandru  primește viața de copil în ciudata și întortocheata tranziție românească. Familia sa, săracă și disfuncțională, este un loc apăsător, nu numai datorită tatălui bețiv, nebun și absent cât și datorită mamei pesimiste și umile. Putem specula aici că multe din întâmplări pot fi culese din copilăria autorului, un fel de alter ego al copilului Gava. Apropierea se oprește însă chiar aici, pentru că autorul are o viață total diferită de personajul său care într-un final alunecă în promiscuitate și aparentă nebunie.

            Satul bunicilor este primul loc al descoperirii unei alte lumi decât cea gri, de oraș.

Bunicii erau născuți înainte de război, și parcă reușiseră să evadeze din timp. Erau bătrâni, dar nu păreau să mai îmbătrânească, ca și cum așa se născuseră; ei nu trecuseră prin evoluția normală a omului care crește, ajunge la floarea vârstei, apoi, începe să se usuce, se cocârjește și moare. De fapt, tot satul era în afara timpului și a lumii. Viața avea alte reguli.

Tot acest loc este cel care-l duce spre mituri și fantastic, prin întâmplări ieșite din comun sau prin personajele cu care intră în contact.

La a treia, după ce popa a citit rugăciunile, mortul a deschis ochii, s-a ridicat în șezut și i-a speriat pe toți din jur. N-a spus nimic, s-a uitat doar pierdut, departe, în zare, ca și cum trupul se trezise, dar spiritul încă nu revenise în corp. Alexandru își amintea foarte bine imaginea asta, chiar și senzația scârboasă de praf pe mâini, după ce culesese bănuții din colb. Pe moment, ocupat să strângă monezile cele mai valoroase, nu i-a dat prea multă importanță mortului. Poate că omul nu murise, ci fusese doar bolnav și acum își revenise. Sau poate că fusese o farsă: Marcel se întinsese prea mult cu gluma, acum aflase că voiau să-l îngroape și, de sub pământ, nu mai poți să scapi. E stupid să mori pentru o glumă, cât ar fi ea de bună. Ce a fost după nu-și mai amintea.

Deși cartierul orașului era mic, de doar câteva străzi, era alintat Mica Indie, o lume in sine. Un amalgam de sărăcie, oportunism, iubire și promiscuitate. Un univers în diversitate, cum ar spune Mahatma Gandhi.

Evadarea din oraș este în fapt o falsă evadare. Schimbarea Câmpulungului Mușcel cu Bucureștiul nu face decât să expandeze simțurile, întâmplările și fantasticul. Personajul evoluează și în jurul său apar alte personaje fie ele reale, Diana, fie imaginare precum Procuroru. Istoriile vin și trec ca într-un carosel. Într-o lume care a luat-o la propriu razna, un pic de nebunie este în fond normalul.

Atingând problemele anilor 90, ale unei Românii scăpate de comunism și care încă își căuta drumul, Gava Nebunul poate fi considerat și un roman social. Avem de-a face cu proxeneți, polițiști corupți, capitaliști veroși. Cunoaștem frânturi de realități economice precum destinul producătorului auto ARO. Toate acestea sunt însă doar elemente de fundal menite a contura atmosfera timpului.

Gava Nebunul este un titlu înșelător. El nu are rolul de a pune o lupă mare desupra personajului principal pentru că oricum romanul face singur asta. Desfășurat doar pe un singur plan ar fi fost greu să nu ne focalizăm asupra lui. Ideea de nebun este plasată tocmai pentru a face balansul între nebunie și normalitate. Nebunia unei societăți este în fapt normalitatea ei iar normalitatea personajului, luciditatea sa distrusă doar de halucinații, este doar un alt tip de nebunie.

Scris cu mână aparent sigură, autorul folosește o gamă largă de argouri și jargoane pentru a contura lumile cu care personajul principal interacționează. Descrierea este un element de forță. Uneori însă scriitorul pierde hățurile intrând în detalii fie supărătoare la citit, fie inutile, care au darul de a obosi cumva cititorul. Noroc că acest fenomen nu se întâlnește în prea multe pagini.

Gava Nebunul este un roman al realismului de tranziție, un roman al căutării și abandonării răului în favoarea uitării. Este un roman al inițierii personajului Alexandru Gava în viață, fie ea reală, fantastică sau amândouă și trăirea ei prin izbăvire asupra răului.

 Andrei Ungureanu, Gava Nebunul, București, editura Cișmigiu Books, 2024, 366 pagini.

Cronica a fost publicatăîn revista Spații Culturale nr 3/2025.