Concursul de creație literară - O, MAMĂ, DULCE MAMĂ!. Ediția a V-a, 2026




Concursul de Creație Literară „O, mamă, dulce mamă!” este organizat de:
- Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” Buzău (paroh – Pr. Alexandru Pripon, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), în colaborare cu
- Școala Gimnazială „G. E. Palade” Buzău;
- Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România;
- Asociația Liga Scriitorilor, Filiala Buzău.
Concursul se află la ediția a V-a și se adresează copiilor. 

MEMBRII JURIULUI: 
• Tudor Cicu – critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (președinte);
• Elena Căpățînă – poetă și publicistă, președinta filialei Buzău a Asociației Liga Scriitorilor și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
• Gina Zaharia – poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România;
• Mihaela Roxana Boboc – poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

OBIECTIVE: 
- Identificarea și încurajarea elevilor cu aptitudini creatoare;
- Cultivarea sentimentului de frumos și păstrarea valorilor reale specifice poporului român, printre care, la loc de cinste, se află chipul blând al mamei.

REGULAMENT:
- Pot participa elevi (în vârstă de maximum 18 ani);
- Vor intra în concurs texte literare – proză și poezie, originale – cu titlu la alegere, inspirate din numele-motto al concursului: „O, mamă, dulce mamă”;
- Vor fi apreciate doar textele bine și corect scrise, care fie vor prezenta o întâmplare pilduitoare, fie vor exprima o reală trăire, menită să trezească emoția să dovedească respectul și dragostea față de persoana pe care Nichita Stănescu o numește „cea mai scumpă de pe lume”: mama. De aceea, vă rugăm să nu trimiteți compuneri seci, redactate neatent și în grabă, nici eseuri generate de inteligența artificială;
- Lucrările vor fi expediate electronic (la adresa cultural.sf.mina@gmail.com), până la data de 22.02.2026, specificându-se numele și prenumele elevului participant, școala, clasa, numele și prenumele profesorului coordonator (dacă este cazul);
- Textele pentru concurs vor avea cel mult două pagini A4, vor fi redactate și trimise în document Word (formatele doc, docx sau rtf, font Times New Roman, corp 12, spațiere un rând, cu diacritice);
- Autorii și cadrele didactice vor garanta originalitatea materialelor trimise, organizatorii competiției literare neasumându-și nicio răspundere în această privință;
- Lucrările care nu vor îndeplini condițiile de mai sus nu vor fi luate în considerare.

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE:
- Concursul se va finaliza cu o festivitate de premiere, desfășurată în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina”, Bulevardul Spiru Haret, Buzău, pe data de 1 martie 2026;
- Organizatorii nu vor trimite prin poștă diplomele celor care nu vor participa la festivitatea de premiere.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii