Palatul Cesianu-Racoviță din București va găzdui, pe 8 aprilie 2026, o licitație specială de Paște organizată de Artmark, ce aduce în prim-plan o selecție de icoane de valoare excepțională, provenite din centre consacrate ale artei religioase.
Punctul central al evenimentului îl reprezintă o icoană realizată pe Muntele Athos, unul dintre cele mai importante și sacre spații ale Ortodoxiei mondiale, considerat de peste o mie de ani un centru spiritual de excepție. Icoanele din atelierele monahale athonite nu sunt doar opere de artă, ci și obiecte de cult create în spirit liturgic, după canoane stricte. Dintre acestea, se remarcă icoana pe lemn „Sf. Ana și Sf. Vasile” din 1903, estimată la un preț de pornire de 500 de Euro, fiind extrem de rară pe piața de artă.
Alte piese de valoare sunt icoana „Duminica Tuturor Sfinților”, provenind dintr-o colecție prestigioasă și estimată la 5.000 de Euro. Aceasta are o istorie remarcabilă: până în 1964, a făcut parte din colecția reputatului medic și colecționar dr. Ioan Dumitrescu-Popovici, fiind ulterior sechestrată de autoritățile comuniste și integrată timp de peste patru decenii în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. În 2025, icoana a fost retrocedată moștenitorilor familiei, reintrând în circuitul privat.
Licitația include și icoane pe sticlă din Transilvania, din localități precum Nicula, Șcheii Brașovului sau zona Făgărașului, semnate de zugravi renumiți precum Ioan Costea Verman, Simion Poienaru, Ioan Pop sau Nicolae Oancea. De asemenea, vor fi prezentate și piese pe lemn extrem de rare, precum icoana „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, realizată în 1821 de zugravul Mincu din Argeș, estimată la un preț de pornire de 600 de Euro.
Licitația de artă sacră va avea loc exclusiv online, pe Platforma Artmark Live, în data de 8 aprilie, de la ora 12:00. Expoziția dedicată poate fi vizitată gratuit zilnic, între orele 10:00 și 20:00, în zilele premergătoare evenimentului.

0 Comentarii