Festivalul APOLODOR de la Botoșani anunță cea de-a doua ediție, cu deschidere internațională



Botoșani va găzdui între 17 și 20 septembrie 2026 cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR, un eveniment cultural de amploare dedicat promovării literaturii pentru cei mici, cu o deschidere spre colaborarea internațională a ilustratorilor din România și Republica Moldova.

Organizat de Fundația Corona, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Botoșani, festivalul continuă proiectul inițiat în 2025, aducând în prim-plan întâlniri cu autori, ilustratori, profesori, editori, traducători, jurnaliști culturali și alți profesioniști din domeniul cărții, în școli, biblioteci, teatre și spații culturale din oraș.

Printre invitații de marcă se numără Herwig Bitsche, directorul general al editurii elvețiene NordSüd Verlag din Zürich, care va participa la evenimente dedicate literaturii pentru copii, ilustrației și practicilor editoriale. Pentru prima dată în România, Jan Cornelius, unul dintre cei mai importanți traducători germani de literatură pentru copii, va prezenta volume traduse recent în limba română.

Festivalul va include întâlniri cu scriitori renumiți precum Cristina Andone, Simona Antonescu, Florin Bican, Lavinia Braniște, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu și Carmen Tiderle. De asemenea, va fi prezent și autorul german-român Jan Cornelius, precum și personalități precum Doru Căstăian, Viorel Ilișoi și Stelian Tănase.

Un moment special va fi concertul susținut de Ada Milea pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, aducând cântece iubite de toate generațiile.

Programul include expoziții de ilustrație, precum „BOOK M@P 2: ilustratori din România și Republica Moldova”, organizată în parteneriat cu Festivalul CHILL / FILIT Chișinău, precum și expoziția „1001 de personaje în căutarea unui autor” și expoziția „Ciubi versus Pisica Pătrată”, semnată de Alexandru Ciubotariu. De asemenea, va fi prezentată o retrospectivă a ilustratorilor români, cu lucrări originale ale Livia Ruzs și o incursiune în istoria ilustrației de carte din România.

Festivalul va cuprinde întâlniri cu autorii în școli și licee, discuții și ateliere în teatre, biblioteci și alte spații culturale din Botoșani, precum și workshop-uri, mese rotunde și conferințe pentru profesioniști. În plus, participanții vor avea ocazia să urmărească spectacole și concerte, toate menite să stimuleze bucuria și emoția lecturii.

Prima ediție a Festivalului APOLODOR, desfășurată în septembrie 2025, a adunat peste 2.000 de copii și adolescenți la ateliere, discuții și concerte, fiind urmată de peste 1.000 de spectatori la serile teatrale. Evenimentul a implicat peste 100 de cadre didactice, voluntari și profesioniști din domeniu, iar succesul său a consolidat Botoșani ca „capitală a literaturii pentru copii și adolescenți”.

Festivalul este inițiat de scriitorii Dan Lungu și Luminița Corneanu, având în echipă specialiști în ilustrație, comunicare, logistică și management cultural. Partenerii media includ Radio România Cultural, TVR Iași, Observator Cultural și alte importante platforme culturale.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii