A treia ediție a Taberei Pre-HOP



Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț devine, în această vară, centru de formare pentru tinerii actori, fiind producătorul celei de-a treia ediții a Taberei Pre-HOP, un atelier intensiv de pregătire desfășurat între 20 și 26 iulie 2026. La eveniment participă 25 de tineri actori selectați pentru Gala HOP – Gala Tânărului Actor, un proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Teatrală din România (UNITER) și finanțat de Consiliul Județean Neamț.

Pe parcursul celor șapte zile, participanții se vor antrena sub îndrumarea regizorului Silviu Purcărete, director artistic al Galei HOP 2026, alături de o echipă de formatori de elită, printre care muzicianul Vasile Șirli, criticul de teatru și scriitorul Sebastian-Vlad Popa, actrițele Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, poetul și traducătorul Radu Vancu, precum și cercetătorul literar Ștefan Baghiu.

Directorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, a subliniat importanța tradiției și valorii acestor întâlniri, afirmând: „Aici s-au format generații de actori, regizori și scenografi, iar colaborările realizate au marcat teatrul românesc. Această tradiție continuă, iar pentru noi, această tabără reprezintă o oportunitate națională de a forma noua generație de artiști.” Merchea a mulțumit partenerilor și finanțatorilor, inclusiv președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, pentru sprijinul acordat.

Evenimentul evidențiază viziunea teatrului de a fi un spațiu al formării, cercetării și dialogului intergenerațional, reafirmând ideea că experiența și tinerețea se pot îmbogăți reciproc. Regizorul Silviu Purcărete a descris Teatrul Tineretului drept „un teatru legendar, cu un destin remarcabil”, și a menționat că astfel de întâlniri sunt benefice în special pentru mentorii, nu doar pentru tineri, deoarece transmiterea de cunoștințe și experiență rămâne un scop fundamental.

Criticul Sebastian-Vlad Popa a subliniat statutul de excepție al acestei întâlniri, evidențiind prestigiu și valoarea momentului: „Silviu Purcărete nu este doar un regizor important, ci unul dintre cei mai mari artiști ai lumii în domeniul artelor. Ne aflăm într-o poziție privilegiată.” La rândul său, Paul Chiribuță, șeful Serviciului literar-artistic al Teatrului Tineretului și fost profesor în Franța, a evocată tradiția valoroasă a instituției și speranța revenirii la gloria de odinioară.

Președintele UNITER, scenograful Dragoș Buhagiar, a amintit despre originea evenimentului, fondat de Ion Caramitru și Cornel Todea, și a accentuat importanța extinderii și dezvoltării proiectului, în contextul în care tabăra de la Piatra-Neamț devine parte integrantă a unei inițiative naționale. „Teatrul ne-a oferit enorm, iar acum avem datoria să oferim și noi, fără rezerve,” a afirmat Buhagiar.

Din perspectiva muzicii și a artelor, compozitorul Vasile Șirli, aflat pentru prima dată la Piatra-Neamț, a subliniat rolul muzicii în procesul de formare: „Oamenii sunt cei care contează – poate mai frumoși decât locul. Atelierul meu este o întâlnire de descoperire reciprocă, menită să stimuleze gustul și discernământul artistic al tinerilor.”

Cele două actrițe participante, Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, și-au exprimat entuziasmul și onoarea de a contribui la această experiență, menționând importanța reamintirii începuturilor și a formării în procesul artistic.

Tabăra Pre-HOP servește ca etapă pregătitoare pentru Gala HOP, care va avea loc în perioada 27-30 august 2026 la Teatrul de Stat din Constanța, fiind transmise în direct pe pagina de Facebook a Galei. Evenimentul continuă tradiția de promovare a noilor talente în teatru, consolidând rolul teatrului ca spațiu de formare și dialog între generații.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii