Ticker

6/recent/ticker-posts

Ultima noapte albă a muzeelor lumii - Emanuel POPE

 


Emanuel POPE 

Ultima noapte alba a muzeelor lumii 
unei sărbătorite şi Muzeului Panait Istrati


În noaptea asta am fost plecat
şi pe drum am descoperit o nouă formă de
singurătate
mai nebună şi mai sinucigaşă decât cea a
unui far maritim pe care l-am privegheat
într-un amurg de toamnă ploioasă
pe o coastă părăsită din county Kerry
după o sută de ani de solitudine
la marginea mării
bâtrânul far se pregătea să moară
şi nu trebuia să fii un geniu să-nţelegi
că un ochi de pradă îl pândea
din slava cerului
Ah, să fi fost un paramedic acolo,
ca-n umbra unui mucenic aş fi sărutat
nisipul de sub talpa picioarelor sale
şi o supradoză de morfină ar fi curmat chinul
bătrânului ostaş
Cine nu are urechi să asculte
mai bine să tacă,
pentru tot atâtea ziduri există tot atâtea
inimi.

Ţie, noapte bogată îţi datorez toate luxaţiile
astea
şi fracturile mele
şi această dureroasă desprindere de şold
de data asta chiar am căzut adânc în tine
şi niciodată nu mi-a fost mai greu
până şi figura cu mersul pe brânci pare a da
semne de oboseală

Când am plecat nimic nu anunţa o călătorie
spre capătul nopţii
şi lucrurilor dragi le-am spus să mă aştepte
cuminţi lângă vatră
asta bănuiesc că într-un fel anume
a mai liniştit cumva spiritele
altfel gândul şi inima mea de javră nu m-ar fi
însoţit adânc în noapte
de suflet nici nu putea fi vorba, pe el demult
nimic nu-l mai mişcă din casă.

Nu vă fie teamă,
le spuneam tovarăşilor mei de drum
noaptea asta e aşa mai mult o metaforă
a zilei
pe calea aceasta
nimeni nu s-a simţit în beznă
sau singur vreodată
veţi vedea, pregătiţi-vă!

ceasul eroic îşi va bate monedă
chiar aici sub chipurile voastre
şi ca undele fine de apă ne vom revărsa
cu toţii curând în marea pelerinilor lumii
să-ntâmpinăm deci cu bucurie deplină
Marile Sale Talazuri!
Dar nu a fost aşa să fie,
mama ei de viaţă nu a fost
şi niciodată noaptea nu a fost mai întunecată
şi în acelaşi timp mai albă pentru mine
şi cel mai tare,
mai tare chiar şi decât ecoul sălilor goale
şi liniştea atâtor coridoare lipsite de oameni
înspăimânta scrâşnetul de dinţi
şuierând de la rădăcina etichetelor muzeale
ca şi când un întreg popor
s-ar fi târât în genunchi pe un drum de sticlă
pisată
şi asta mi-a amintit de farul acela
cu raza lui de lumină ce obosise călătorind
peste ape
şi, jenat ca niciodată, am simţit nevoia
simplă de a-mi culca obrazul în culcuşul
acela de pradă vânată
unde coşmarul îşi are numele sale
extrem de sonore
şi unde îşi da duhul noaptea sălilor muzeale
din lume

Of! nu credeam că se poate şi mai singur
decât singur pe lume
stam strânşi unii în alţii şi fiind noapte ne
priveam toţi trei ca într-o oglindă
în singurătate
inima mea de javră începuse a tremura ca
varga
întunericul parcă îmbătrânise un pic
şi odată cu el, alături de noi ... cu ochii uimiţi
ieşiţi din orbite
se stingea fără vise şi ultima noapte albă a
muzeelor lumii.


Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Remarcabil vers! Stilul EmP evident până la final de poem...n singurătate
    inima mea de javră începuse a tremura ca
    varga
    întunericul parcă îmbătrânise un pic
    şi odată cu el, alături de noi ... cu ochii uimiţi
    ieşiţi din orbite
    se stingea fără vise şi ultima noapte albă a
    muzeelor lumii.

    sincere aprecieri,
    STP

    RăspundețiȘtergere