Irina Lucia MIHALCA
Un pas pe drumul spre noi
Simţi toamna, iubitule,
cum se-nfiripă
printre cristalele de sare din piele,
arcuindu-ne trupurile,
zvâcnind spre albul imaculat?
Să ascultăm muzica stelelor
la început de noiembrie!
Cântecul nou al ierbii îngălbenite
şi-al vântului rece
plin de seminţele ciulinilor,
cuvântul naşterii
din veşnicie în veşnicie,
o respiraţie a cerului
din inimile noastre lipite!
Sub ochii limpezi ai infinitului
o briză uşoară
îndepărtează trecutul.
Un vis de toamnă,
un spaţiu şi-un sigiliu de fum
în culori de anemone!
Inima ta e tot ce ai,
dac-o împarţi cu tine ai sensul vieţii,
iubeşte-te, iubind lumea din tine
regăseşti totul.
Tu eşti sărutul zâmbetului meu
amestecat cu polenul purtat de vânt
pentru că-n mine
adânc e săpat misterul vieţii.
Uniţi în curcubeul inimii
intrăm în pânza sufletului,
articulând cu pensula gândului
acel eu prin regăsire,
dezvăluirea
din întunericul necunoscutului.
În dansul lor, frunzele cad fericite,
când nodurile se desfac
şi zăgazurile cerului se deschid
atingerea inimii
urcă mai presus de taină.
Cine eşti, te-ntrebi zilnic,
privindu-te-n oglindă.
O reflecţie, un zâmbet şi-un suspin,
un pas pe drumul spre noi?
Postări
0 Comentarii