Prima cupă

 

de Mihai VINTILĂ 

Nava intrase într-un zbucium necunoscut, aproape irațional care-i făcea pereții să vibreze și motoarele să geamă în neputință. În acel spațiu vast și rece, lumini orbitoare dansau în jurul ei, aruncând umbre stranii pe panourile de control, iar zgomote ciudate și înspăimântătoare se revărsau în interior, ca un cor de voci.

În mijlocul acestui tumult, plante stranii și necunoscute se repezeau la nava spațială, ca niște creaturi însetate de lumină și de energie. În ciuda neputinței lor de a vorbi, aceste plante păreau să comunice într-un mod misterios, încercând să înțeleagă această prezență străină care le tulbura liniștea și spațiul. Se contorsionau și verdele lor devenea tot mai deschis pe măsură ce se ciocneau de fuselajul navei. Zgomote surde, bufneau în interior și făceau pasagerii să se îngrozească. Era de parcă plantele de afară vroiau cu tot dinadinsul să intre. 

În interior, echipajul se lupta cu disperare să mențină controlul asupra situației. Cu fiecare vibrație și zgomot înspăimântător, ei își aminteau de vulnerabilitatea lor în fața măreției și necunoscutului univers. Cu inima strânsă și cu nervii întinși la maxim, încercau să găsească o cale de a traversa această furtună fără precedent.

Dar în ciuda tuturor eforturilor lor, pereții navei păreau să cedeze sub presiunea vriei, iar plantele înfometate se dezlănțuiau tot mai mult, încercând parcă să găsească un loc de unde să se hrănească din energia lor vitală. În mijlocul acestei bătălii cu forțele naturii, echipajul știa că fiecare secundă contează, că fiecare mișcare greșită ar putea fi ultima lor mișcare.

Cu inima strânsă și cu sufletul plin de speranță, ei continuau să lupte, să se agațe de speranța că vor găsi o cale de a scăpa din această prăpastie întunecată a spațiului cosmic. În ciuda tuturor obstacolelor și pericolelor care îi înconjurau, ei știau că doar unitatea și curajul le-ar putea asigura supraviețuirea în fața acestui inamic nevăzut și necunoscut. Pentru misiunea lor acest contact trebuia să fie un succes. 

Detectaseră planeta din greșeală și tot așa au descoperit undele radio foarte puternice. Mii de sunete înconjurau planeta iar sondele de testare anunțaseră că existau ființe pe ea. Din cosmos părea de un albastru irespirabil. Din ce vedeau acum, la sol, totul era doar un vîrtej de lucruri verzi într-o instabilitate cruntă.

La un moment dat un organism mare s-a așezat peste navetă acoperind-o cu totul. Sunete stranii s-au dezlănțuit, urmate de o masă de aer cald ce se abătu asupra lor. Din teste 78% era un singur tip de gaz. Nu se mai putea. 

Au încercat zadarnic să se desprindă de masa aceea. Au fost aruncați la un moment dat la o distanță oarecare, pe care nu au putut-o calcula imediat. Căzătura a fost cumva atenuată dar totuși s-a simțit teribil. Fiecare fibră a navei s-a cutremurat. Au luat decizia să plece. Cu greu s-au desprins. În urma lor se vedea un curcubeu de lumini, de diverse intensități iar zgomotele depăsiseră de mult orice scală. Vor scrie în raport despre aceste instabilități. Probabil, în viitor, vor mai reveni pe această planetă atunci când vor fi mai avansați și îi vor putea face față.

...

Stadionul urla, porțile vibrau iar iarba era răscolită cu nervi de Picadona. A așezat mingea cu furie pe punctul de la 11m. Brusc, aceasta a scos un fâsâit puternic și s-a dezumflat. Uimit, Picadona a ridicat-o într-o mână și a arătat-o arbitrului. Acesta a cules mingea, s-a uitat la ea și a aruncat-o apoi la marginea terenului de joc. O minge spartă nu este conformă cu fotbalul. A cerut o minge de rezervă pe care a înmânat-o apoi lui Picadona. Atacantul a fixat-o pe punctul de 11 m, și-a luat avânt și a marcat. Stadionul a înnebunit. Totul s-a transformat într-o mare de confetii, vuvuzele, blițuri iar fanii răgneau ca nebunii. Echipa câștiga prima sa cupă!