În volumul Rendez-vous cu Scufița
Roșie în Pădurea Spânzuratelor, Adi G. Secară propune o poezie a
contorsionării realului, a derulării trăirilor ca într-o peliculă arsă de intensitatea
unei iubiri imposibile. Avem fragmentare, mitologizate și desacralizare în
același timp. Titlul cărții este deja un semnal al interferențelor dintre
imaginarul literar clasic (Scufița Roșie), grotescul literar pseudoistoric
(Pădurea Spânzuratelor) și spațiul intim-contemporan al rendez-vous-ului, al întâlnirii aparent imposibile.
Venit după Eu
Henric al-8-lea și muzele decapitate din 2015 și mai ales după Horodok
din 2022, acest volum stă și el subsemnul lui Georg Trakl dar mai ales al lui Franz
Kafka. Dacă din Trakl recunoaștem
versurile profund marcate de simbolism și expresionism, evocând stări de
melancolie, decădere și alienare prin imagini onirice și peisaje crepusculare,
pe Kafka îl recunoaștem absorbit în parabolele și mai ales în viziunea
tragicomică asupra realității. De altfel însuși autorul și-a pus volumul sub
semnul lui Kafka alegând un fals moto cu care se joacă într-o realitate
aparținând numai lui și pe care îl substituie unor versuri scrise de grecul Miltos
Sahtouris încercând cumva să inducă o aparentă imagine mitologică.
Faptul că
avem și un Fals cuvânt înainte care vine cu precizări care nu sunt
precizări spune totul despre cum abordează autorul cartea.
Scrise în
perioada 2016-2018, poeziile le găsesc de aceeași factură ca și pe cele din cărțile
amintite mai sus din 2015 și 2022. Toate trei volumele constituie vertebre din
scheletul inspirațional inițial fiind separate doar prin publicarea la date
diferite.
Fade // cum să te pierzi / femeilor de
care te-ai îndrăgostit / ca o picătură de sânge / într-un val care ar reveni /
pe o plajă unde sufletele lor / fac pescăruși de păpădie / te ridică, bărbat de
nisip / gata să te împrăștii / purtat de cântul celor de la Noir Desir //
ultimul fir din tine / intră în ochiul celei mai noi iubiri, / ultima, te rogi
tu / unei catedrale de nisip / goale de bine / pline de zâmbetul unui înger /
care lucrează la înălțarea frumuseții /femeilor
Iubirea este
diluată, evanescentă, topindu-se ca o picătură de sânge într-un val care ar
reveni, o reluare nesigură, obosită, a eșecului recurent. Metafora
bărbatului de nisip sugerează efemeritatea masculinității în raport cu
feminitatea creatoare, misterioasă, aproape mistică. Poezia se mișcă între
fragilitatea materiei (nisip, păpădie, cânt) și o invocație aproape religioasă,
dar adresată unei catedrale de nisip, goale de bine, plină doar de
frumusețea insidioasă a femeilor în același timp idolatrizate și văzute ca
devastatoare.
no klimt // ea este un vis al lui klimt
/ aur și pistrui / circ de genunchi și de umeri goi, / magia dunelor de la
hanu, / țesătura păianjenilor pe cale de dispariție / precum iubirile de dragul
iubirilor // flori de salcâm scrijelite / pe parbrizele sufletelor / care merg
mai departe, mai departe, / dincolo de troițe, de rubliov, / se-ncâlcesc, sting
bate și el, / la o poartă închisă ciudat, / vine la șerbănești, cântă / despre
măceșul dunelor, despre mad about you, / ierusalimul este la două salturi
mortale-n sus, / There are no victories / in all our histories, without love, /
păianjenii aceia, lycosa parcă, / dansează, dansează, / fantoma unei dropii
cântă / despre cruciada păsăroilor / care cresc în bărbații nebuni / de cuvinte
// cresc în inimile lor care sunt doar / niște dinozauri ai paradisului, /
niște tyranozauri care se hrănesc cu oase / de înger
no klimt aduce în scenă o poetică a vizualului, în care femeia este un vis
klimtian, dar și o prezență spectrală într-un colaj suprarealist: aur și
pistrui, păianjeni pe cale de dispariție, Ierusalimuri simbolice și
dropii-fantomă. Poemul navighează prin imagini culturale (Klimt, Rubliov, Baudrillard)
și pop, construind o mitologie urbană a iubirii pierdute. Femeia devine o
dublură a paradisului, dar și a catastrofei, iar bărbatul este un tyranozaur
care se hrănește cu oase de înger, o ființă veche, monstruoasă, dar și
melancolică.
Întrebare // dacă ar fi să fugim într-o
carte / carte-vie, mișcându-și sânii alene, / țuguindu-și buzele a alint
abstract, ce carte / ne-ar înveși în mătasea de după / orice viață / desenează-mi
un mic prinț / sau o mică prințesă / ori mai bine o mică anarhie / în care să
ucidem prieteni vechi / ori prietene vechi / ca la o coridă la fel de abstractă
/ care ar avea loc într-unul dintre ochii tăi / pe care mi l-ai trimis
baudrillardian / pentru a nu uita / că paradisul nu se vede ci se simte / cum
ceața te ia de mână / negurii care domnește în tine
Acest
poem-dezbatere este o chemare poetică la evadare în ficțiune, în cartea cu
sânii alene, o materie vie care poate deveni un spațiu de sinteză și luptă.
În tonuri ironice și grav-serafice, poetul cere o lume nouă, o mică anarhie
sentimentală în care relațiile vechi sunt ucise ritualic, ca la o coridă
unde mulțimile urlă după sânge. Totul se întâmplă în spațiul unei iubiri
mediatizate, post-umane, filtrate baudrillardian, unde realitatea e doar
simulacru iar paradisul nu e văzut, ci se simte, ca o ceață care te
ia de mână.
O notă aș
mai avea de scris despre Poeme pentru întâlniri cu Scufița Roșie în Pădurea
Spânzuratelor care încheie volumul asemenea unui strigăt. E un joc fals
care oferă autorului posibilitatea de a se exterioriza mai direct, fără văl și
fără rușine, folosind exclamații, onomatopee și interjecții ca într-o eliberare
de sine.
Volumul lui Adi G. Secară își revendică identitatea dintr-o poetică a
limbajului fluid, metaforic, plin de reverberații culturale și senzoriale. Aici
erosul este o forță care modelează versul ca pe un corp viu, tremurător,
pierdut în dunele memoriei și ale fanteziei. Poezia nu mai caută adevăruri, ci
stări, vibrații, cruciade păsăroiești
care cresc în bărbații nebuni de cuvinte.
Volumul nu oferă răspunsuri, dar oferă ceva mai rar: o atmosferă. O stare.
Un spațiu unde cititorul poate deveni parte din poezie, poate dansa cu fantome,
poate iubi abstract sau concret, poate simți că trăiește printre versuri care
nu vor să închidă sensuri, ci le lasă să curgă.
Adi G Secară, Rendez-vous
cu Scufița Roșie în Pădurea Spânzuratelor, București,
editura Eikon, 2025, 72 pagini.
cronică publicată în Sintagme literare, mai 2025.
0 Comentarii