Arta şi cetatea (I)

Hugo MĂRĂCINEANU

Se pare că zicerea „nimeni nu ajunge primar în satul lui” s-a potrivit ca o mănuşă pentru activitatea artiştilor plastici porniţi din spaţiul brăilean! Începând cu luminosul semănătorist Artur Verona şi continuând cu turbulenţii Victor Brauner, Mihai Maxy ori atât de pasionaţii realişti Băncilă, Steriadi, Angheluţă şi puntea de legătură, trecerea prin şi peste experienţe şi experimente - Theodorescu Sion, Ghe. N. Naum, Zainea, Nică Petre. Dintre toţi pentru a confirma regula doar Ghe. N. Naum şi Emilia Dumitrescu sunt cei care au rămas acasă până la sfârşit, cu opera lor, cu tematica brăileană, cu implicarea în viaţa artistică şi expoziţională a cetăţii de la  Dunăre. Brăila a fost prezentă în manifestarile artelor plastice încă din zorii apariţiei unei mişcări laice în arta românească şi s-a manifestat nu de puţine ori la vârful mişcării în semănătorism, realism, realism critic şi în epoca efervescenţelor moderniste susţinute de revista UNU a lui Uzum prin Victor Brauner precursor al suprarealismului (anii 1920-1924) şi Maxy un original interpret al cubismului, dar toţi au părăsit Brăila şi s-au manifestat mai tot timpul în alte oraşe dar cu precădere în Bucureşti.

Ce nu avea Brăila, ce-i lipsea acestui oraş cosmopolit, structurat pe dimensiuni europene şi puternic ancorat în lumea Central- Europeană şi mediterană - aici soseau de doua ori pe lună cursa fluvială regulată de la Regesburg, Viena, Budapesta, cursele de la Atena, Pireu, Istambul, cursele de la Veneţia, Corfu, Creta, Cipru ori cele dinspre Marsilia şi odată cu ele veneau mărfuri, noutăţi, modă, mobilier şi lume diversă. Ori poate ce avea Brăila şi cu care artiştii nu au comunicat ori au intrat in conflict?!

Citind ziarele vremii - mai ales Mercuriala - afli cã Brãila avea vreo zece ateliere de artã ,,anunþãm onor clientela ca am primit tablouri de la Paris, Munchen, Viena”. Am vãzut unele din acele ,,tablouri” reproduceri în culori vii, ţipãtoare, neconforme cu originalul (boalã ce treneazã pânã în zilele noastre) aşa, sã atragã ,,onor clientelã” şi subiectele erau pe gustul ,,onor clientelei”, scene animaliere, portrete de copii, doamne, domnişoare, domniţe, prinţese, zâne, cadâne, domni bine ce s-ar înscrie pe linia unui romantism siropos, aceste reproduceri erau aşezate pe pânzã presatã sã se imprime fibra întinsã pe şasiu apoi înrãmate în rame fastuoase, cu ornamente ghibsate, cu profile ample şi complicate, colorate strident şi lãcuite. Atelierul de artã era un atelier de confecþionat şasiuri şi rame, de înrãmat tot ce dorea ori comanda ,,onor clientela”.

Pe şasiuri tronează ştampila cu siglă, cu adresă şi tot tacâmul a ,,studioului de artă”! Casele deschise ale celor prea repede ajunşi la avere dar nu şi la o viaţă spirituală autentică abundau de ,,tablouri de artă” comandate să se asorteze cu tapetul, cu mobila, cu stucaturile, după gustul doamnei absolventă a vreunui pension ori şcoală de menaj.

Ce mai avea Brăila, avea o mulţime de tineri şi tinere ce plecau la studii în Europa şi pentru că era de bonn-tonn şi dădea bine la educaţie, acolo se ocupau şi de pictură, soseau acasă cu reproduceri ori clare interpretări mai ales după pictura academică austriacă, germană, franceză ,,ca să-i placă lui maman şi Tante Marie” şi pe care le etalau cu propria semnătură.

Am întâlnit şi astfel de exemplare executate de băiatul domnului avocat, de fata domnului primar ori a marelui angrosist Ixulescu. Mă întreb şi încerc să-mi imaginez ce ar fi spus lumea saloanelor selecte, a caselor deschise unde se făcea muzică, poezie, critică economică şi politică dacă ar fi dat nas în nas cu ,,Ţăranul pribeag”, ,,La târg”, cu ,,Peticarul” lui Băncilă ori cu chivuţele şi hamalii lui Alexandru Steriadi - lume ce abia de înghiţea cam cu noduri arta lui Grigorescu, Luchian, Tonitza, lume ce se sorea la Balcic ori ca nişte plezerişti onorabilin-ar fi călcat prin mahalalele lui Luchian cu florile sale grosolane şi sărace.

Lumea ce mai bătea Bucureştiul mai achiziţiona câte o lucrare de gang - ,,Bulgăraş” era ultima modă printre cei ce nici cosmopoliţi nu puteau fi că nu aveau de unde şi pe ce! ,,Brăila oraş umplut de negustori!”- cred că nu în van a exclamat Panait Istrati când a fost ostracizat de nepăsarea celor de acasă. Din această lume, cu un public neformat- ori şi mai rău - deformat de falsuri şi reproduceri proaste n-ar porni în lumea artelor plastice atâtea nume ce ne uimesc mai ales cu tenacitatea, cu dorinţa de a fi ei şi de a spune ceea ce simt! Tot de aici porneşte şi prima încercare de coagulare a artiştilor într-un sindicat, într-o grupare de breaslă, exemplu ,,Grupul celor patru” Oscar Han, Teodorescu Sion, Ghe. N. Naum, Avachian - grupare recunoscută în istoria artelor, ori descoperirea noului Balcic pentru arta românească ,,bălţile”, mai ales pentru grafica şi gravură cu contribuţia capitală a lui Ghe. N. Naum cel ce a militat şi contribuit în mod decisiv la închegarea Uniunii Artiştilor Plastici într-o uniune profesională cu statut şi personalitate juridica. Cei plecaţi au sprijinit pe cei rămaşi acasă, vacanţele de creaţie în Balta Brăilei ale lui Th. Sion, Ghe. N. Naum, Mihai Gavrilov, Manolescu, Emilia Dumitrescu, ori cele de la Curtea de Argeş au avut ecou în toată ţara.

Lanţul se leagă: Ghe. N. Naum a fost elevul marelui grafician şi profesor L. Popescu apoi a fost la rândul lui profesorul lui Ion Gâţă, Ion Radu şi fiului Gh. Gh. Naum, Alexandru Steriadi a fost profesorul Emiliei Dumitrescu, Gherasim, Dan Hătman, Alexandru Ciucurencu, Schileru, Sevastre, Spirescu şi alţii au fost profesorii celor ce s-au manifestat şi i-aţi avut contemporani Lungu Vespasian, Ţugui Valeriu, C. B. Dondos, M. Gavrilescu, Ion Zlăvog, Ion Gâţă, Hugo Mărăcineanu, Vasile Gaiţă, Marius Teodorescu iar din urmă vin elevii lor Cristi Radu, Adrian Stoica şi mulţi alţii dar din nou cei mai mulţi plecaţi, răspândiţi în toată ţara şi în toată Europa. Încerc să descifrez mai întâi pentru mine şi apoi pentru cei ce vor binevoi să citească - de ce, cum şi care au fost drumurile, cauzele, evenimentele ce au modelat, generat, format şi alungat artiştii plastici brăileni, că de lansat sau recunoscut şi propulsat în urbea natală nu am aflat nici unul. Chiar atât de fatală e zicala ,,nimeni nu ajunge primar în satul lui!”.

Litera13, nr1, ian 2015, p 11-12.
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare