6 noiembrie 2015

Cei 50 de talanţi a lui Caesar

Zeno HALUPA

În anul 75 î.Hr., Caius Iulius Caesar (100-44 î.Hr.), dorind să-şi aprofundeze cunoştinţele oratorice şi filosofice sub îndrumarea celebrului retor grec Apollonius Molon, călătoreşte spre Insula Rhodos, dar cade prizonier unor piraţi cilicieni. Aceştia vor cere în schimbul eliberării sale suma de 20 de talanţi de arginţi, însă Caesar, simţindu-se jignit de propunerea lor, începe să se târguiască cu ei, mărind preţul. Ieftin mă preţuiţi! - ar fi spus acesta, propunând suma enormă de 50 de talanţi, lucru acceptat de piraţi, potrivit lui Suetonius. În consecinţă, Caesar îşi trimite însoţitorii pentru a face rost de banii necesari eliberării sale.

Mai mult, în timp ce alţii s-ar fi comportat slugarnic, din contră, Caesar, stăpân pe sine, se va simţi în anturajul piraţilor ca la el acasă.Când se ducea să se culce, romanul le interzicea acestora să facă gălăgie sau să cânte. De asemenea, participa la exerciţiile lor de gimnastică, la care se adăuga recitarea unor poeme şi discursuri personale. Curajul fără de margini al lui Caesar se arată şi prin faptul că, nefiindu-i apreciate operele, îi numea pe piraţi barbari şi sălbatici, ameninţându-i, în glumă, că în momentul în care se va vedea eliberat, îi va şi crucifica.

Însă piraţii puneau vorbele pe seama caracterului comic al celui în cauză, fără să-şi plece urechea la ameninţările prizonierului, lucru pe care-l vor plăti foarte scump, şi nicidecum în bani, întrucât în mintea avocatului roman, zarurile fuseseră deja aruncate... După 38 de zile însoţitorii aduc suma promisă, iar Caesar este eliberat, conform înţelegerii avute. Dar, profund rănit în orgoliu, cu de la sine putere, mobilizează o mică flotă, îi capturează pe piraţi şi-i predă autorităţilor, atent totuşi să-şi recapete prejudiciul financiar de la tâlhari.

Problema survine când guvernatorul nu doreşte să-i omoare pe piraţi, sperând să primească bani de la ei, ca răscumpărare. Văzând cele întâmplate, Caesar, om energic şi decis, pecetluieşte el însuşi soarta piraţilor, ordonând ca aceştia să fie crucificaţi. Chiar şi aşa, el nu uită că nelegiuiţii s-au comportat frumos cu el cât timp le-a fost ostatic şi, dând semn de clemenţă, în vederea uşurării suferinţelor, dispune mai întâi strangularea lor şi doar apoi infama crucificare.

revista Litera 13, nr 4, octombrie 2015, p 11

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu