povestea unei poezii

Mihaela Meravei

plecarea ta m-a făcut să mă simt ca o barcă
cu o singură vâslă
prea multă culoare strigai dezertez
mă învârteam în cerc hipnotizată
incapabilă să mai știu care mi-e steaua nordului
sau sudul
până și peștii responsabili cu împlinirea dorințelor
săreau de mila mea în barcă

întunericul s-a așternut pe umerii poeziei ca o pâclă
penelul țipa asfixiat
simțeam cum îmi moare inspirația cum muza
se transformă din iubire în păcat

m-am rătăcit în mine căutând anevoie un semn
doar un motiv să supraviețuiesc
am respirat fir cu fir
cerul din sumbrul meu destin
înaintam ca un ”emo” bântuind prin sufletul pământului

azi m-am ascuns într-un glob de sticlă
din acelea care stau pe șemineu de sărbători
vin copiii și mă ridică ca îngerii
mă resuscitează o dată de două ori
râd de se cutremură viața
(oh! nu te lasă să-mi mori)
și visează în taină povestea unei poezii
doar tu ai plecat fără urmă și n-ai să mai vii
știu n-ai să mai vii
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare