Tămâie și otravă, -glossă madrigal-

Dan Norea 

Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete,
Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă.

Muză-mi ești, iubito! Ziua, Euterpe,
Nopțile, Erato vine să mă-mbete;
Versurile mele, fără tine-s sterpe,
Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete.

Când lipsești, iubito, zac în agonie,
E-ntuneric beznă, parcă-s o epavă,
Când răsari, în trupu-mi nervii toți învie,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă.

Coapsele și sânii îți pictez cu gura,
Trupu-i ca o pânză,-ntins pe șevalete;
Tremură penelul, tremură pictura,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete.

Sprintenă la minte și la trup zglobie,
Uneori vioaie, alteori mai gravă,
Cochetezi cu toții,-s ros de gelozie,
Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă.

Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă,
Te-aș picta întruna, nuduri și portrete,
Când te strâng în brațe, simt în vene lavă,
Doamnă din rondeluri, doamnă din sonete.
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare