16 decembrie 2016

Memoria urmașilor, strâns păstrată, în inimile tătarilor de pretutindeni

Mihaela MERAVEI

Cu siguranță, numele scriitoarei, traducătoarei, poetei dobrogene,  doamna profesor Guner Akmolla, membră a Uniunii Scriitorilor din România , filiala Dobrogea și a Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea, este unul cu rezonanță în literatura de la Pontul Euxin  și în cea internațională, nu numai prin cele 50 volume scrise și traduse, (deseori bilingve) , fie în limba maternă: tătara crimeeană, fie în limba română, turcă , dar, mai ales, prin temele acestor cărți. Este binecunoscut faptul că, domnia sa, este o militantă  neobosită, în aflarea și transmiterea adevărului istoric, despre cultura, identitatea, credința, limba, istoria, tradițiile tătarilor și în special tătarilor crimeeni, căci Crimeea, după toate datele istorice, este patria mamă a tuturor tătarilor care trăiesc în lume.

Acestea fiind zise, volumul, ”Memoria urmașilor la 71 ani de la surghiun” , apărut,  în anul 2015,  la aditura ”StudIS”, devine un adevărat manual de istorie și nu unul oarecare, ci unul scris cu dragoste pentru neam, țară, scris cu multă grijă și îngrijire literară, căci doamna profesor de limba română, Guner Akmolla, este o lingvistă cu mare respect pentru cuvântul scris și vorbit, atât pentru limba română, cât și pentru cea maternă.

Cartea este construită secvențial, reușind să ne poarte prin mrejele trecutului istoric al tătarilor din Crimeea și nu numai, cu ajutorul memoriei și studiului,  unor nume binecunoscute de istorici, scriitori, profesori, cum ar fi : M.Ulkusal , Sabri Arikan, Al.Mihalcea, M.Moise, A.Dumitru, M.Chelaru și articolelor, publicate la diferite publicații din țară și străinătate. Voi cita, doar două nume  îndrăgite, nu numai de autoare, dar și de cititori dobrogeni:  Revista Literară bilingvă ”Emel”/ ”Ideal”, al cărei director este însăși autoarea și Revista Literară ”ÎnterArtes”, condusă de doamna profesor doctor Anastasia Dumitru, unde au apărut astfel de articole.

Scriitoarea, Guner Akmolla, captează încă de la început atenția cititorului, prin prezentarea unui memento privind originea și evoluția poporului tătar, dar și a unui personaj istoric cunoscut, pe care autoarea îl numește ”eroul tătarilor din România și lume” , Negip Hagi Fazâl, și care, va fi asasinat în anul 1948, ” prin torturi inimaginabile” cum aflăm din volum.

Data de 18 mai 1944, devine dată de referință funestă în istoria tătarilor, ea reprezentând ziua genocidului din Crimeea. În acea zi, toţi tătarii din peninsula aflată sub stăpânire sovietică au fost surghiuniţi de Stalin în pusta din Uzbekistan. Călătoria în trenuri sigilate, care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel.  Autoarea, ne prezintă fotografii epice ale acestui genocid, cu mult patetism și emoție venite din nesfârșita-i dragoste patriotică. De fapt, cine nu ar fi tulburat să-și afle povestea  genocidului istoric, având în vedere că, ceea ce s-a întâmplat după 1944, prin ocupația sovietică în locul celei fasciste, nu a făcut  decât, să fie schimbat  numele unui călău, cu numele altui călău. Poporul tătar suferind, o tragedie, în egală măsură. Preluarea puterii politice de către comuniști va transforma lumea, dintr-un cap în altul, așa cum și ocupația fascistă a schimbat harta popoarelor lumii. Etniile vor fi risipite, ignorate, absorbite, într-un cuvânt decimate. Acest lucru s-a întâmplă, mai ales cu tătarii crimeeni, care încă de pe vremea țarismului duceau o luptă de supraviețuire etnică. Astfel,  Crimeea, stat turc militant permanent pentru independență, pe care o obține în urma păcii de la Kuciuk Kainargi. În anul 1774 i se va recunoaște  independența de către Ecaterina a II-a, dar, se va afla din 1783 sub ocupație rusă.  Așa cum aflăm din  volumul ” Memoria urmașilor la 71 de ani de la surghiun”,  din 8 aprilie 1783, conform declarației Ecaterinei a II-a, poporul turc Crimeean este alipit rusiei și ”i se recunosc drepturile de libertate, religioase, materiale și spirituale, acestea fiind respectate și ocrotite”(pag31). Nimic din toate acestea nu va fi înfăptui, așa cum aflăm din rândurile scrise de doamna profesor Guner Akmolla. Aceste afirmații se regăsesc nu numai în paginile acestei cărți,  închinate amintirii predecesorilor, dar și  în volumul ”Cartea iertării” semnat de domnia sa, și care, este precum o carte sfântă a istoriei poporului tătar. Iată o dovadă epică a acestei istorii, semnată de scriitoarea Guner Akmolla :

„Din 1783, când Crimeea Hanatului de Qîrîm fusese alipită imperiului ţarist, populaţia tătară se micşorase de la cinci la trei şi jumătate milioane, apoi, în anii celui de al doilea război mondial, la aproximativ un milion. Prigoana, omuciderea, persecuţia, deportarea în Siberia, procesul forţat de rusificare au dus la emigrări în masă. Dar numai Stalin putea să conceapă exterminarea în masă, „curăţind” astfel zona de ieşire la Marea Neagră de elementele neruse. Să fie o simplă coincidenţă faptul că, în Vest, începuse Hitler operaţiunea de exterminare a evreilor? Ocuparea Crimeii de trupele ruseşti în aprilie 1944 a însemnat timp de 24 de ore masacrarea şi jefuirea tătarilor de către agenţi KGB. Faptul că o familie avea un fiu combatant în Armata Roşie nu însemna nimic în furia exterminării populaţiei băştinaşe!La 18 Mai 1944 Stalin ordonă surghiunul în masă a întregii populaţii de naţionalitate tătară în stepele uzbece, kazace, în Siberia,în Ural, în Karelya ( de fapt în cinci ţări asiatice şi zone cu supravieţuire grea) punând în aplicare un plan conceput în 1940).În zorii zilei de 18 mai 1944 satele şi oraşele tătăreşti au fost împânzite de soldaţi ruşi folosind ordinul:” În 15 minute vă părăsiţi casele!”Mărturii cutremurătoare descriu jalea unei populaţii de bătrâni, femei şi copii, căci bărbaţii erau pe front! Mulţi şi-au luat giulgiul de înmormântare, unii lingura, alţii, puţin ulei, apă de băut !Cei care au refuzat au fost împuşcaţi.”

Sensibilizat fiind de aceste rânduri și paginile unei istorii marcante, cititorul, cu siguranță se va întreba, care a fost motivul acestui tragic eveniment istoric. Aflăm din volumul ” Memoria urmașilor la 71 ani de la surghiun”,  că motivul aparent, pentru care poporul tătar Crimeean a fost decimat, ar fi fost acela că: poporul tătar ar fi trădat statul sovietic. Ceea ce este nefondat și neavenit, căci mulți surghiunuiți luptau ca ostași ai armatei sovietice, fiind, de cele mai multe ori, decorați cu binecunoscuta medalie ”Erou al Uniunii Sovietice”. Analiza evenimentelor petrecute în Crimeea anilor 1921-1941, dovezile istorice și politice, au dus la concluzia că acuzele bolșevice sunt minciuni și nedreptăți, iar surghiunul poporului tătar Crimeean un act de genocid asupra umanității.

”Așa cum istoria și umanitatea nu au putut uita revolta lui Spartacus la Roma și războaiele de independență ale SUA, omul și poporul aflându-se, chipurile, în centrul preocupărilor Sovietelor, toți cei care studiază cu seriozitate tragica istorie a Crimeii, nu pot crede că turcii crimeeni au efectuat acte de trădare față de guvernul sovietic…După evocările lui Ismail Akan, care a trăit evenimentele, s-a găsit într-un dulap, lăsat de bolșevicii care au fugit las venirea armatei germane, un document datat din toamna anului 1941, aparținând guvernului sovietic, ce preciza intenția surghiunirii turcilor crimeeni în Kazakistan, așa cum au fost surghiuniți și populațiile germane (documentul a fost găsit la Krasnodar în vara anului 1942).”(pag 27-28)

Este clar că acuza trădării, adusă poporului tătar crimeean, este nefondată, iar motivul real al sovieticilor a fost epurarea, îndepărtarea din Crimeea a băștinașilor turci, transformarea acestei zone într-una militar strategică, una de apărare militară. Astfel, prin Hotărârea R.S.S Ucraina, din 27 februarie 1954, ținutul Crimeei, care prin această epurarea forțată a populației, prin crime și alungări nedrepte, era acum populat în întregime cu ruși, va fi alipit R.Ucrainei. Așadar, și vinovăția faptelor reprobabile și odioase, va cădea pe umerii altui guvern decât cel făptaș. În atlasul Uniunii Sovietice, din 1950, găsim la rubrica datelor despre populația rusă a Crimeii, că tătarii numai existau. De aceea are loc alipirea ei la Ucraina, în februarie 1954, de aceea a putut fi ocupată de către armata rusă, în februarie 2014. Tătarii din Crimeea tac, sunt reduși la tăcere, altfel, va veni asupra lor un alt surghiun și mai năprasnic. Însă pentru ei și libertatea lor, istoria nu tace, pentru că așa cum ne spune un proverb tătar: ” omul începe să trăiască după ce îşi recapătă libertatea”.

În finalul volumului, doamna profesor Guner Akmolla, ridică emoția cititorului la cel mai înalt nivel , făcând o prezentare a evenimentelor din 18 mai 2004, a marșului organizat în Crimeea, ca omagiu celor dispăruți. Astfel de marșuri, în memoria celor dispăruți în surghiunul din 18 aprilie 1944, se organizează an de an și pe teritoriul țării noastre, cu precădere în Dobrogea, unde trăiesc mai bine de 23 935 tătari, conform unei statistici din 2009 . Aceste manifestări, reprezintă un prinos adus unui popor neînfricat care nu și-a găsit pacea și recunoașterea, care, deși trecut prin foc și sabie de către mafioții istoriei, a reușit să stea drept, să rămână în picioare, să supraviețuiască, născându-se din sângele vărsat, ori din istoria șoptită la ureche pruncilor tătari, precum un nume de botez, de către străbunici, bunici și tați, renăscând, mereu și mereu, din propria cenușă, precum o Pasăre Phoenix a neamului atât de oropsit.

Poate de aceea, la fiecare 18 mai Crimeea plânge, tătari din toată lumea plâng, dar și Cerul plânge, căci din acea zi, 18 mai 1944, de ani de zile în Crimeea plouă cu adevărat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu