7 februarie 2017

Sufletiştii

Dan NOREA     Angelo-i şi Draco-j, fiecare cu un polonic în mână, mestecau alene în cazan. - O fi de ajuns ? - Pentru câte suflete se na... thumbnail 1 summary
Dan NOREA
   
Angelo-i şi Draco-j, fiecare cu un polonic în mână, mestecau alene în cazan.
- O fi de ajuns ?
- Pentru câte suflete se nasc azi, ajunge. Ba mai rămâne un pic şi pentru mâine.
   
Le venea rândul ca sufletişti de serviciu o dată la câteva sute de ani. Lui Draco-j chiar mai rar, Dracii sunt mai numeroşi decât Angelii. Rolul lor era simplu -  trebuiau să pregătească ingrediente pentru sufletele ce urmau să se nască în ziua respectivă. Angelo-i punea un vârf de compasiune, Draco-j un polonic de răutate. Angelo-i turna o lingurinţă de ambiţie, Draco-j vărsa un castron întreg de orgoliu. Şi tot aşa - talent, toleranţă, altruism... lene, ranchiună, nepăsare, invidie, lăcomie... Fiecare ingredient avea o nuanţă distinctă, dar ca o caracteristică generală, cele provenite din Rai erau mult mai deschise la culoare. Inteligenţa avea un regim aparte. Fiind considerată o calitate şi nu un defect, făcea parte din setul angelic, cu o nuanţă albastru deschis. Dar în scurt timp, toată lumea a constatat că, în combinaţie cu atributele malefice, le multiplica acestora efectele. Numai că era deja prea târziu pentru a mai schimba ceva. Şi cum inteligenţa, ca şi toate celelalte ingrediente angelice, era disponibilă în cantităţi mici, a devenit aproape inexistentă în combinaţie cu toleranţa sau cu altruismul. De aici proverbe gen "Prost da' bun". Cum Dracii aduceau cantităţi zilnice de câteva ori mai mari decât Angelii, conţinutul cazanului era destul de întunecat.

De câteva milenii bune, Raiul era în criză. Iniţial, Dumnezeu dotase cele două tabere cu rezerve egale de ingrediente. Dar la un moment dat, Draco 1, inventatorul bursei, dăduse o lovitură de geniu. Crescând câteva zile în şir cantităţile trimise la cazan, a simulat că vrea să pună mâna pe Atlantida, pe atunci continentul cu populaţia majoritară pe glob. Angelo 1, nevrând să cedeze controlul unei poziţii atât de importante, a supralicitat şi în câţiva ani, populaţia Atlantidei  ajunsese să fie formată din îngeri cu chip de om. Ştiinţele şi artele atinseseră o dezvoltare fără precedent. Se părea că Pământul îşi găsise rasa superioară pentru care fusese creat de Dumnezeu. În acel moment, Draco 1 a scufundat întreg continentul şi astfel, o bună parte din rezervele Raiului au fost pierdute în apele oceanului pentru totdeauna. În particular, aşa au apărut delfinii.
   
Implicaţiile au fost multiple. După cum ştiţi, la trecerea în nefiinţă a unui muritor, sufletul lui trece mai întâi printr-o poartă asemănătoare celor din aeroporturi, unde are loc trierea, în funcţie de media atributelor. Operaţia e supravegheată în mod formal de un Angelo şi un Draco, dar cântărirea e atât de exactă, încât până în prezent n-a avut loc nicio contestaţie. Odată ajuns în Rai (sau în Iad), Consiliul Angelic (sau Consiliul Draconic)  poate hotărî fie transformarea sufletului într-un Angelo (sau Draco), fie recuperarea ingredientelor în vederea refolosirii lor. Datorită crizei, foarte puţine suflete ajung Angeli. Excepţie fac muritorii favoriţi ai unor consilieri influenţi. În schimb Consiliul Draconic, neavând o nevoie atât de acută de completare a rezervelor, îşi permite mai des să transforme în Draci sufletele cu rele mari la activ. Aşa s-a ajuns ca Iadul să domine nu numai financiar, dar şi ca schemă de personal.

Angelo-i era conştient de efectele crizei, dar tot ce putea face era să mestece cât mai puţin, cu speranţa că mixtura, fiind neomogenă, vor apărea şi suflete deschise la culoare... Cu o asemenea tactică şi cu un polonic de noroc, puteai spera ivirea pe lume, în ziua respectivă, a unui geniu.
   
Draco-j privea amuzat cum colegul lui simula rotirea polonicului. Şi lui îi convenea metoda. Creşteau şansele apariţiei unor pedofili, hoţi de talie internaţională, criminali în serie... Ba, cu trei stropi de noroc -inteligenţă, voinţă şi egocentrism- apariţia unui mic dictator era certă. Marii dictatori apăreau rar, suma atributelor obligatorii e mai mare decât cea necesară unui geniu.
   
În partea de jos a cazanului era o canea, pe unde cădea o cantitate aleatorie de mixtură, la apariţia unui nou suflet. Cei doi priveau cu interes fiecare strop picat din canea, după cantitatea şi culoarea mixturii puteau estima caracterul sufletului receptor. Destinul lor era strâns legat de al muritorilor născuţi în ziua respectivă. Îşi treceau în CV realizările acestora ca şi cum ar fi fost ale lor. Deşi acţiunile erau oficial interzise, de multe ori trişau şi interveneau în vieţile oamenilor. De aici, denumirea neoficială de înger păzitor, respectiv drac împieliţat.
   
Piic! Din canea căzu o pleaşcă destul de mare, în care se distingeau ceva inteligenţă, multă nepăsare şi o enormă lăcomie. Draco-j îşi frecă mâinile, mulţumit. Apăruse pe lume un viitor magnat  al finanţelor.
   
Pic! Angelo-i şi Draco-j oftară la unison. Cu un strop atât de mic, omuleţul va fi cu siguranţă o persoană ştearsă, care nu va lăsa nimic în urmă.
Pic!
Pic!
Pic!
Piiic! Angelo-i surâse larg, nuanţa arămiu deschisă indica un violonist de excepţie. Dar Draco-j, vesel, îl înghionti cu putere, arătându-i pe tabel locaţia sufletului receptor - un trib din Africa de mijloc. Şansele ca sufletul respectiv să bucure inimile a mii de oameni, într-o sală de concert, erau ca şi inexistente.
   
Supărat, Angelo-i răspunse la ghiont cu un brânci energic, împingându-l pe acesta înspre cazan. Şocul avu efect asupra canelei, din care se scurse o cantitate mare de mixtură închisă la culoare. Angelo-i încremeni, iar Draco-j scoase un răcnet de entuziasm.

Era 20 aprilie 1889. Ziua în care s-a născut Adolf Hitler.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu