25 aprilie 2017

Generația scriitorilor fără cititori

Dan HAȘDEAN

Într-o lume și într-o vreme când oamenii aleargă doar după bani, când realitatea culturală îl contrazice flagrant pe Adrian Păunescu, cel care spunea într-o poezie, Nu-i intelectualulservitor,/ Cultura nu-i ceva ca o anexă., când elita scriitoricească s-a grupat într-o cetate a ignoranței și egoismului și când promovarea tinerelor condeie prezintă destule lacune, vedem totuși cum câțiva tineri rebeli se încăpățânează să scrie. Da, aceștia sunt adevărații rebeli ai generației tinere de astăzi și nu hipsterii. Ultimii fac parte din normal, deja.

O generație de scriitori, conștientă că scrie pentru necititori. O generație care scrie nu pentru faimă și nici pentru bani, ci doar pentru că harul ei scriitoricesc dă în clocot și nu-l poate înăbuși pur și simplu. O generație care scrie doar pentru că are ceva de spus. Scrie conștientă că leatul ei nu este interesat de cartea propriu-zisă (având preocupări mult mai moderne, mai tehnologice), iar cei care au deja deprinderea cititului și nu se pot dezbăra de aceasta, savurează și sunt cu ochii pe fiecare cuvânt și virgulă a celor ferecați în palatul de cleștar al celebrității, indiferent că scriu bine sau nu, că sunt înregimentați într-o doctrină plauzibilă sau nu.


În tot acest ocean al ignoranței față de viitorul cuvântului scris, vin acei câțiva, de care am pomenit mai sus, care pur și simplu n-au încotro, nu au unde să ascundă cuvintele ce le coboară din minte prin vârful condeiului (mai nou prin degetul apăsător de taste) și ne întind în față covorul de cuvinte, în versuri sau proză, invitându-ne să pășim pe el fără teamă și fără reținere. Câți dintre noi avem curajul, tăria și plăcerea de a păși pe el? Deși mersul pe acest covor întins cu atâta generozitate e liber și aproape gratis, preferăm deseori să călcăm pe alături, prin noroiul cotidian.

Mergând prin târgurile de carte veți observa o ciudățenie. Amatorii de cuvânt scris pe coala de hârtie sunt ori cei trecuți de vârsta exuberanței tinerești ori cei care abia deslușesc slovele sau amândouă generațiile ținându-se de mână. O împreunare de mâini ca un pod peste o generație de ignoranți, unind două limane. Unul care cunoaște prea bine valoarea scrisului (pavat impecabil cu tomuri), și celălalt, nerăbdător de a afla lucruri noi, cu o enormă capacitate de a asimila nu doar noutatea tehnologică. Și în tot acest timp, tot mai puțini dintre scriitorii și oamenii de litere consacrați, care au posibilitatea și puterea de a selecta aceste valori tinere, îndrăznesc să-i promoveze pe cei care au talentul scrisului. Câți dintre noi, cititorii de azi, am auzit de nu demult premianții Ionelia Cristea, Ana Donțu, Robert G. Elekes, Vlad Drăgoi, Teodor Dună, Cosmin Perța sau Claudiu Komartin?

Câți dintre cititorii obișnuiți au habar cine sunt premianții concursului anual Povești de la Bojdeucă? Câți mai avem răbdarea să poposim pe site-uri și blog-uri de profil, de altfel foarte interesante și cu profesionalism administrate? Din fericire sunt încă destui cei care se încăpățânează să caute, să încurajeze și să promoveze tinere condeie, umblând din școală în școală, din clasă în clasă, bătând la uși bine ferecate, cu diverse proiecte pe această temă, încercând și deseori reușind, cu fonduri aproape inexistente să facă ceea ce ar trebui să facă toți cei care au posibilități mult mai mari, dar care au uitat prea repede hățișul sinuos al debutului și gustul plăcut al descoperirii unui nou talent. Fără să fiu părtinitor (subiectiv da), nu pot trece peste efortul unui scriitor contemporan de literatură pentru copii (și nu numai), care a reușit să aducă pe tapetul cotidian, prezentând și impulsionând cuvântul scris, în special a celor tineri și foarte tineri, publicând sistematic creații ale acestora, nu doar prin mijloacele tehnologice ci și prin varianta clasică, cartea.

Vorbesc aici de Petre Crăciun, nu demult laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2016, la secțiunea Carte pentru copii, pentru volumul Cu Andersen in Regatul Poveștilor. Un om al literelor cu o răbdare și o voință greu de găsit astăzi. Sunt sigur că de aici, de la distanță, nu se văd sau mai degrabă nu sunt scoși în evidență pentru a-i vedea, toți cei care fac eforturi, supraomenești câteodată, în această direcție. Important însă este că ei există și persistă.

Ca pe o concluzie, această generație tânără de scriitori, fără prea multe șanse de afirmare și cu tot mai puțini cititori, o putem numi cu adevărat o generație de sacrificiu. De ei, cei care scriu poezie modernă sau clasică și proză de toate genurile, pentru tot mai puțini cititori, ne vom aminti ca despre niște adevărați răzvrătiți ai acestor timpuri. Ei vor face legătura dintre vechii cititori și cei care inevitabil vor veni, ca un arc peste timp.

articol publicat in revista Litera 13 nr.10/2017, p.12

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu