8 iulie 2017

Cercul s-a închis. Ilie Caraman - A fi director

Jenică CHIRIAC Despre conducerea școlilor – evit cu intenție sintagma „managementul educațional -  s-a scris mult, foarte mult, atât ... thumbnail 1 summary




Jenică CHIRIAC

Despre conducerea școlilor – evit cu intenție sintagma „managementul educațional -  s-a scris mult, foarte mult, atât volume închegate ca tematică, dar și opinii, păreri în presa de specialitate, cu deosebire în „Tribuna învățământului”, ori în „Revista de pedagogie”. Putem afirma că domeniul este atât de vast, procesele în derulare, încât nu foarte curând, poate niciodată, nu se va fi terminat problematica în discuție.
 
În acest context evolutiv și dinamic vine și Ilie Caraman cu recenta sa apariție editorială, „A fi director”, Editura „Lucas”, 2017.

Cartea domnului profesor Ilie Caraman este ușor atipică. Nu ni se propune un tratat sui-generis, doct și plin de trimiteri bibliografice, ori o sinteză de teorii ale educației care s-au vânturat de-a lungul vremilor  în domeniul atât de spinos al conducerii proceselor școlare. Autorul pedalează pe latura sentimental-morală a unui director de școală.
 
Înainte de a trece la o analiză pe text, dorim să ne referim la aspectele stilistice ale lucrării, la limbajul folosit. Luăm pentru comparație, în mod aleatoriu, două lucrări de referință: „Știința conducerii învățământului”, de Vasile V. Popescu, Editura Didactică și pedagogică, 1973, și „Conducerea științifică în școli” de Ioan G. Borcea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.

În prima dintre acestea, limbajul este elevat, științific, plin de date statistice, sondaje etc. Trimiterile bibliografice abundă în subsolul paginilor. Se enunță teorii din perspectivă istorică. Cu alte cuvinte se teoretizează excesiv. Nu afirmăm că lucrarea n-ar fi valoroasă în sine! Ne punem, doar în ipostaza unui tânăr  cadru didactic învestit cu funcția de director. Ce poate el învăța, practic din astfel de lucrări? Presupunem că se va speria, că ar fi mai debusolat decât în mod obișnuit. Cel analitic va extrage sinteza, va căuta  modalități de a putea folosi în mod practic.

Ioan G. Borca are altă abordare. Chiar subtitul, „Puncte de reper”, îl trimite pe viitorul director la coordonatele practice, concrete, ale procesului. Aici, un director va găsi Informația, Decizia, Acțiunea. Credem că și în această lucrare, din punctul nostru de vedere s-a strecurat o absență. Pentru ca lanțul decizional să fi fost complet, trebuia să apară și evaluarea (Deci I către D către A către E), fără de care nu funcționează feed-back-ul, adică reglajul proceselor.
 
Cartea domnului profesor Ilie Caraman se situează între cele două extreme enunțate. Nu este nici tratat științific teoretizat, nici manual cu indicații pețioase. Este, dacă doriți, un punct de vedere, pornind nu atât de la cunoștințele domniei-sale, care, de altminteri sunt vaste, cât mai ales de la propria percepție și experiență câștigate în ani și ani de activitate didactică la catedră, ca învățător, profesor de geografie diriginte, director, inspector școlar. Limbajul este colocvial, nu sfătuiește, ci constată. Un cadru didactic, viitor conducător de școală, va găsi în carte exemple de bune practici, experiențe inedite, va putea percepe anumite resorturi intime, sufletești care îi vor putea asigura succesul. Din acest punct de vedere este valoroasă cartea!

În capitolul întâi, „A fi director ...”, autorul, în cuvinte simple, din inimă, discerne între categorii axiologice de profesori, între calități și defecte cu repercusiuni în activitatea didactică și, în același fel despre directori. Rezultă axioma: un director poate fi și profesor foarte bun, dar nu orice profesor bun poate fi și director la fel de bun.
Se continuă cu un studiu de caz, directorul Nicolae Țane de la Școala Normală „Spiru Haret” din Buzău, modelul autorului. Urmează puncte de vedere privitoare la documentele directorului, conținut, formalisme, eficiența acestora în procesul de conducere.

Capitolul al doilea este intitulat „Din caietul directorului” și cuprinde un set de  experiențe personale privitoare la evaluarea personalului didactic prin asistențe la ore, predarea pe cabinete, ora directorului, ziua părinților, relația director-elevi, schimburi de experiență.

O experiență inedită, care și mie, cadru didactic cu 45 de ani vechime, fost director și inspector școlar mi-a stârnit un real interes. Este vorba despre studiul: „Și director și diriginte”. În adevăr, numai unui pedagog de vocație, unui haretian prin formație îi putea trece prin cap o asemenea idee: ca director de școală să cumulezi și funcția de diriginte a unei clase de elevi.

Este știut că după evenimentele din 1989, atmosfera școlară a suferit o continuă degradare. Atunci, în 1990, în licee se înființaseră  locuri de fumat pentru elevi. Ce vreți mai mare tâmpenie? S-a renunțat la expoziții, la uniformele de elev, la anumite tipuri de concursuri școlare. Autorul își expune opiniile față de aceste probleme, dar, mai cu seamă descrie propriile experiențe din acea perioadă socotită pe nedrept revolută.

Capitolul al treilea, „Directorul școlii, opinii, preocupări” conține o selecție din numeroasele articole, studii, luări de poziție apărute în presa de specialitate sub semnătura sa. Tematica acestora? Firesc, aspecte ale muncii directorului!

Fără teama de a greși, afirmăm că, deși legislația școlară postdecembristă a fost modificată, informațiile din materialele domnului profesor Ilie Caraman, cu adaptările necesare noilor condiții pot constitui puncte importate de plecare în dezbaterile de astăzi. Așa cum bine spunea cineva, la noi s-a procedat, după Revoluție, complet anapoda,  aruncându-se, odată cu apa murdară din copaie și copilul!

Urmează, în volum „în loc de cuvinte”, prezentarea colegilor de cancelarie, apoi diplome, brevete de acordare a unor medalii și ordine, titluri de cetățean de onoare. Toate reflectă un adevăr: Ilie Caraman a ars ca o flacără vie, luminând mii și mii de copii, dedicându-și întreaga viață unui țel măreț, acela al ridicării nației române la un nivel înalt de cultură și civilizație.

De altminteri, autorul își continuă periplul său sentimental memorialistic și printre „cuvintele frumoase aparținând oamenilor cu suflet Mare. E păcat să se piardă”.
În fine, Capitolul al patrulea este dedicat  unei întâlniri de promoție (1972-1976), care s-a desfășurat  în toamna anului 2016.

Aceasta este cartea „A fi Director!”

Profesorul Ilie Caraman, ca membru de onoare al Clubului Seniorilor din Învățământ, Brăila, s-a prezentat  la mijlocul lunii mai a acestui an la o ședință ordinară, prezentându-și volumul colegilor. În cuvântul său, domnul Profesor a menționat: „ Cercul s-a închis. Am scris despre Școala Normală cartea „Învățătoarea”, despre predarea geografiei, ca profesor, „Caietul dirigintelui”. Cu această carte, despre directorul școlii am închis ciclul”

Literatura memorialistică și monografică a acestui prolific și talentat scriitor conține, cu aceasta, un număr de  șaptesprezece volume de autor. În toate acestea s-au strecurat fragmente din sufletul unui OM de excepție, prieten adevărat, specialist de marcă în probleme de școală.

din ciclul Cronica pricopsitului

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu