De ce mereu, mereu personale Hugo

Hugo MĂRĂCINEANU

De când mă știu mi-am dorit să comunic, să fiu în comuniune cu totul, am, să pot, să vreau, aceasta poate și datorită pustiirii mele încă din copilărie printre străinii cu care am învățat să trăiesc, că dorul de ducă, de necunoscut, de iubirea de bun și frumos mi-a deschis drumul artei de timpuriu.

Am crezut de la început că este cel mai potrivit pentru a pune în inimile celorlalți trăirile din inima mea, iar azi constat mă apropii de marea finală că nu-mi ajung culorile și gramatica artei plastice, că prea sunt multe de spus și simt că trebuie să cuprind totul- că artistul trebuie să știe tot și încă ceva pe deasupra.

Nu mi-au mai ajuns suportul psihologic al culorilor și liniile și tehnicile, am simțit că dincolo de acestea mai e ceva de comunicat, ceva pe care nici simbolul, nici heraldica, nici alambicarea tehnicilor nu-l susțin, nu-l cuprind și atunci am apelat la nesecata limbă românească, la proză, la poezie și eseu. Și-am început, când a fost posibil, să-mi însoțesc expozițiile cu nuvele, poezii, eseuri, în plachete, cărți ori pur și simplu în panouri, planșe, foi plasate între tablouri.

Iată o motivație pentru cele aproape 100 de expoziții personale vernisate într-o jumătate de secol. și sigur că nu s-ar fi putut altfel pentru publicul din Brăila, Tecuci, Breaza, Ulmu, Galați, pentru personalele permanente din Hotelul Delfin de la Năvodari, din hotelul cooperativei de la Mamaia, pentru elevii de la Cerna, studenții de la Universitatea C. Brâncoveanu, publicul de la Progresul, publicul ce se perinda prin Palatul de Justiție, pentru publicul Muzeului Carol I ori pentru publicul Galeriilor de Artă din Brăila. Personalele mele se încheagă în jurul unor descoperiri, în jurul unor experiențe, a unor călătorii și revelații din timp și spațiu, al unor reflectări asupra geniului, eșecului, dispariției și-a veșnicelor întrebări: cine suntem, de unde venim și unde plecăm?

Aproape toate s-au desfășurat sub un nume generic: Malurilecurgere-limită-albie-pământ-țel atins-nelimită interioară; Geneza dispariției- naștere-curgererotație-gena dispariției, însoțită de volumul de poeme Geneza dispariției, pe ramele tablourilor am scris catrenul definitoriu: Porțile- deschidericăi-închideri-porțile în mentalul popoarelorpoartă spre dincolo, expoziție însoțită de volumul de poezie Porțile ilustrat de Walter Mărăcineanu; Lutul, oalele și omul- curgeredevenire- urcare-multiplicare-istorie-siturire întoarcerea în materie, lucrările fiind intercalate cu poezii afișate pe planșe mari; Atlantida - vis-speranță-taină- dor de necunoscut-drum intrerupt de cataclismepericol- atenție, în acest cadru am lansat nuvela în trei părți Atlantida, dragostea mea, citită la vernisaj; Eminescu- realitatea de dincolo de realitate-lumea geniului-trădarea lui Eminescutarele societății-iubirea- Eminescu, darul lui Dumnezeu pentru salvarea limbii române, Blestemul peste timp - eseu citit la vernisaj; Călătorie la începuturi- redescoperiri avancristianică- hiperboreenii-reflecții din pelerinajul
în Israel, am citit pe parcursul vernisajului cu 11 poezii care refac un traseu ce curge prin interior pe drumul în Țara Sfântă.

Într-o personală te poți desfășura, îți susții discursul, îți pui în evidență complexitatea trăirilor, gândurilor, poți continua de la un cadru la altul, poți relua în altă gamă, în alți parametri ceea ce ai de spus. De ce mereu personale?! Pentru că lucrările mele se simt bine, se susțin și se completează și-mi dau sentimentul confortabil că am exprimat un tot, că m-am dăruit prin ceea ce spun.

publicat în revista Litera 13, nr 11, p.11

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare