Scrisoare despre visul ucis şi cele rămase în urmă

Ioan Romeo ROȘIIANU

Iubito, când am trecut iarăşi printre copacii ninşi ai vremii trecute
citeam în respiraţia clipei rebele rotocoale de şoapte şi fumuri de cuvinte târzii
atunci am ştiut că pasărea stă liniştită pe creanga subţire pentru că are încredere oarbă în aripile ei
atunci am ştiut că-n zborul ei sigur e scrisă cu majuscule nemărginirea din marginea asta de lume şi până dincolo de nori păsările zboară cu aripile deschise
noi mergem legănat cu mâinile pe lângă trup şi ne întrebăm de ce nu putem îmbrăţişa lumea
de ce nu ne putem ridica la zbor deasupra greutăţilor zilei.

(Mai ştii când ţi-am zis să nu plângi după ce plec pentru că nici jivinele pădurii nu-şi plâng de milă-n durerea lor?)

Aşa a fost, Iubito şi n-am mai văzut cerul de atâţia fulgi
şi orele de atâtea minute s-au scurs prea repede în secundele moarte
de printre amintiri se-nşuruba ca o durere înfiptă în suflet dorul
o lumină răzleaţă spinteca timpul şi-n colţul ochiului înflorea lacrima
era ger, Iubito şi obrazul crăpa sub greutatea sărutului de altădată
în colţul gurii amorţise surâsul şi-n depărtare creştea timpul ca-n basmele copilăriei
moartea se apropia tiptil de trupul meu plăpând în crucea zilei făceam zadarnic semnul crucii cu limba
demoni uitaţi dădeau năvală în singura mea viaţă avută
trădat de prieteni cu sufletul gol în mâinile goale treceam pe străzile goale spre-o adresă uitată.

(Mai ştii când ţi-am spus că aş vrea să fiu neurochirurg ca să pot umple creierii şi vieţile oamenilor de iubire?)

Aşa a fost, Iubito când treceau pe lângă noi secundele ucise de tăcerea ta
eu vedeam secundele viaţa pierdută zadarnic unica viaţă avută
tu te uitai cum erau îmbrăcate femeile lumii la biserică te-nchinai să ştie preotul că ai bifat lecţia de sfinţenie
că ai trecut proba de rugăciune spusă cu voce tare şi fără nimic în suflet şi-n simţiri
uitai că sfinţii te priveau cu ochi goi din icoanele multe
uitai că viaţa se trăieşte şi nu se povesteşte uitai că pentru a putea trăi trebuie mai întâi să respirăm şoptit.

(Mai ştii când ţi-am zis că o pasăre de noapte a trecut prin inima mea ziua după plecarea ta?)

Aşa a fost, Iubito când de la marginea lumii nevizitate amanţii zilei te ademeneau cu excursiile dorite
eu mă întorceam ca un sărac în odaia mea ticsită cu tablouri şi cărţi
mă simţeam bine în patul jos cu lumina strecurată printre jaluzele
ştiam pe de rost numele eroilor din cărţile multe
jucam şotron cu propriile amintiri şi pierdeam de fiecare dată la zaruri.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare