Brăila, un loc desprins din poveste

Vasilica MITACHE 

Ar fi trebuit să existe acest loc pe pământ și D-zeu a încuviințat asta.

        Luna ce-a înnoptat pe unda apei  l-a descoperit. Vântul a târât apa la vale, tot mai la vale, valuri nerăbdătoare au încălecat unele peste altele să ajungă acolo unde presimțeau că va avea loc un eveniment unic. Luna ce și-a văzut imaginea tremurând în falduri a devenit temătoare dar a prins curaj când a văzut cum o pânză de păianjen care se anina printre tufișurile  pitice  de la mal sub lumina ei tremurătoare se împotrivea cu îndârjire rafalelor de vânt ce-i înfoiau mantaua.
Cât de firavă! și ce curajoasă!
       Atunci, luna a cerut a i se îngădui să coboare pânza de păianjen pe pământ, pe un mal mai înalt al fluviului Dunărea și aici în casa păianjenului a sortit să se zidească un oraș fără pereche.
     Astfel, între Bărăgan și bălțile Dunării, cât se rotea privirea, pe câmpia nesfârșită totul se odihnea în așteptarea magiei, doar vântul cutreiera  zgomotos câmpia. Atunci totul a prins suflu nou .
Zorile au scos la iveală împrejurimi nedefinite, presărate cu pete de alb și gri precum soarta acestor locuri aflate în bătaia timpului. Dar amiaza a transformat incertitudinea în certitudine.
     Aici  trăiau oameni harnici, obișnuiți cu viața grea și prin ei s-a înălțat cetatea.
Chiar dacă la început spațiul neîngrădit a devenit dominat de povești cu întâmplări stranii, cu bandiți și spirite ce sălășluiau în mlaștinile din bălțile Dunării, ele au pătruns în sufletele oamenilor, le-au întărit încrederea și au alungat pesimismul, ba mai mult i-au făcut pe oameni curajoși, i-au făcut să creadă că fiecare poartă un cuțit în chimir, că se pot apăra singuri, că sunt de neînvins.
        Au existat  și veacuri aprinse pentru că bogățiile Brăilei au atras nu numai oameni buni ci și răi care au transformat-o vreme de trei secole în raia turcească. Speranțele au dat sens vieții și oamenii au găsit posibilitatea de a reintra în existența lor obișnuită demonstrând că au putut învinge vitregiile vremurilor.
      Unii au venit aici din interes, alții din plăcere sau de nevoie, purtați de valurile sorții ce a făcut să li se încrucișeze cărările. În acest loc s-a creat ocazia marilor întâlniri: români, greci, ruși lipoveni, bulgari, țigani, turci, tătari, evrei, unguri,  ucrainieni etc. un amestec de rase și religii .
      Multe limbi s-au adunat aici și-au răsunat ca o orgă în templul naturii alături de vântul ce a colindat  în nemărginirea verde sau albă specifică fiecărui anotimp din această parte de lume.
      Aspirațiile lor  s-au hrănit din același  pământ și-au devenit cu timpul comune. Bagajul emoțional al fiecărei rase a vibrat prin tradiții și obiceiuri, prin ritualuri de regăsire a colectivității și  toate s-au unit  într-o horă a solidarității, a împărtășirii necazurilor și bucuriilor.
     Totul este trecător, oameni din generații diferite și-au trăit aici viața  facilă, strălucitoare sau grea. Unii satisfăcuți de propriile afaceri , de carieră sau succes, alții apăsați de griji sau de neajunsuri. Toți purtați de pași grăbiți sau lenți au lăsat pe aceste locuri urme ale unor perioade înfloritoare pentru orașul Brăila.
     Pe străzile lungi și largi s-au ridicat clădiri monumentale ce-au străbătut timpul încă din secolul al XIX-lea ajungând să ne încânte privirile și să ne ofere o pagină de istorie vie. Aceste frânturi desprinse dintr-o altă lume strălucesc într-un mod ciudat și ne fac să le cercetăm mirați arhitectura. Libertarea comerțului pe Dunăre  după 1829 a dat Brăilei un port pe măsură ce a dus la dezvoltarea vieții economice.
    Acei călători care au trecut odinioară prin acest port, au fost chemați de oraș prin sunetul pietrelor lovite de pași, de căruțe sau de primele automobile. Ele păreau că salută prietenos și încearcă să vorbească despre  magia acestui loc. Era mai greu până se făceau înțelese apoi ritmul lor îi făcea să cutreiere nebunește orașul.
Mulți dintre ei s-au trezit angrenați în tot felul de discuții, de  afaceri, au găsit un limbaj comun care i-a făcut să rămână aici.
    Și astăzi puținul bazalt rămas pe străzile din apropierea Dunării pare că prinde glas omenesc sub tălpile noastre și încearcă să ne vorbească despre oamenii care au trecut pe aici, despre istoria acestui oraș. Nu este greu să înțelegi, trebuie doar să asculți.
     O liniște adâncă s-a așternut însă peste Ceasul baroc din centrul istoric.
Tăcerea poartă cu ea un mister.  Tainele par purtate de corabia amintirii de la baza lui care ne îndeamnă să mergem liniștiți mai departe. El ne va veghea mereu chiar și în tăcere pentru că va avea o viață lungă ca Poseidon, zeul mărilor.
     Timpul zboară și rar ți se poate întâmpla să te mai întâlnești cu trecutul însă există un loc în oraș în care pentru un moment poți simți emoțiile apropierii de o generație dintr-un alt timp privind imaginile sub formă de tapet luate din cărți poștale ilustrate vechi ce prezintă Brăila din alte secole.
     Mi s-a întâmplat asta pășind în restaurantul Casa Domnească. M-am trezit purtată pe aripile timpului de acordurile unei pianine ce lovea imaginile din trecut surprinse pe pereți și le făcea să dobândească ecoul acelor vremuri.
      Oamenii nu ocolesc istoria, toate istoriile acestui oraș au pătruns în sufletele lor dar le place să creadă că locul în care trăiesc este desprins din poveste și născocesc evenimente inițiatice. Întoarcerea la origini reprezintă un semn de dragoste față de orașul Brăila  pe care îl consideră binecuvântat de Dumnezeu.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo