Zeno HALUPA Soldatul roman în Noul Testament Și de frica lui (a îngerului) s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți, ne spune Evangheli…
Virgil ANDRONESCU Libertatea sinelui (de a scrie) unic Libetatea sinelui unic reprezintă una dintre cele mai bune cărți de poezie publicate de Gabrie…
Marian Veleriu GĂUREANU Aripi Aseară am primit aripi. Și eu am visat în copilărie sau la adolescența puberă că zbor, că mă înalț deasupra tuturor…
Lucia PĂTRAȘCU Ghinea Mitrea - Altă lume. Volumul „Altă lume”, semnat de scriitorul Ghinea Mitrea, publicat la editura Lucas, Brăila, în anul 202…
Începând cu data de 18 iulie 2022, Ministerul Culturii iniţiază procedura de selecţie a titlurilor de cărţi în cadrul Programului Naţional pentru A…
Doamna Valeria Manta Tăicuțu aduce în atenția publicului o nouă carte de poezie intitulată Marea sarcastică , apărută la editura Editgraph din Buz…
Banca Naţională a României celebrează cei 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu lansând o monedă de argint cu chipul acestuia. Câteva din carac…
Dați click pe imagine pentru a citi revista în format pdf.
Noi pe rețelele sociale