Arta şi cetatea (III)

Hugo MĂRĂCINEANU

Dumitru Poenaru hospodaru comunei Brăila, cum am spune azi arhitectul-şef al urbei, intuieşte şi previne o dezvoltare haotică, lipsită de gust şi de durabilitate şi la 1859 (cu un an înaintea Bucurescilor), dă ordinul ce conduce programul de construcţii în ocoale, raioane bine definite, nefăcând rabat de la calitatea materialelor, dimensiuni şi decoraţiuni şi încheie cu ameninţarea că domnii proprietari şi constructori vor fi aspru îndatoraţi, nici măcar pe motivul că nu ştiu a ceti şi scrie. Vedeţi îndatoraţi ca obligaţie de onoare şi nu ameninţaţi, siliţi, pedepsiţi cum este astăzi, cu amendă!

Orăşanul, masa locuitorilor, publicul n-are nici un contact cu arhitectura, cu pictura, el vrea să câştige, să se îmbogăţească şi cel mult să se distreze, să chefuiască (în termenii epocii) şi s-a umplut Brăila de ceainării, cafenele, cazinouri, şantanuri (cafenea, restaurant, local cu program artistic), teatre de revistă, iar pentru lumea subţire ce afluia spre Eldorado-ul dunărean a apărut conservatorul Lyra şi prin donaţie a apărut teatrul comunal.

Evreii aveau şcoala de băieţi şi fete, grecii şi-au construit şcoala lor, lipovenii dominau Comorofca, Piscu şi urmau şcoala de duminică de la bisericile lipoveneşti. Macedonenii se menţin într-un grup compact, impenetrabil şi odată cu avântul economic au apărut: austriecii, nemţii, cehii, sârbii, bulgarii, italienii, croaţii şi şi-au ridicat biserica evanghelică, protestantă, bulgară, romano-catolică.

Din ce să formezi, cum să ai acumulare de potenţial pentru dezvoltarea unui public receptiv la artă, până şi pervertitul Tăttărescu, ce văzuse Europa, nu s-a putut acomoda şi pictura de la biserica greacă a fost terminată de elevii săi, iar celelalte biserici sunt pictate într-un stil străin rupt de rădăcina care a creat Curtea de Argeş ori minunile Bucovinei într-un stil aşa-zis neobizantin influenţat de pictura lui Tăttărescu cu care acesta se întorsese de la Roma.

Oamenii simpli, cei mai mulţi analfabeţi ori şcoliţi cu patru clase primare, îşi procurau tablourile de la bâlci, de la Drăgaică, de la iarmaroace: celebrele coşuri cu maci cât o varză, peisaje văroase cu nopţi de iarna cu o lună mămăligoasă, cerbi cât un taur ori cei mai mulţi şi le confecţionau singuri prin cusut şi ţesut imitând goblenul prin cusătura în muscă, dând obiectelor şi o valoare utilă pe lângă cea decorativă; scoarţă ori peretar, covor, velniţă, acoperitoare etc.

Tradiţia tablourilor de tarabă se continuă încă în pieţele Brăilei şi în împrejurimi, s-a evoluat puţin artistic, fac copii la comandă ori la... ghici, pe care le semnează cu numele lor umplând Brăila de Aivazovski, Repin, Levitan, Grigorescu, Luchian deveniţi Popescu, Ixulescu, etc. Apariţia fotografiei şi a institutelor, academiilor, studiourilor, saloanelor etc, de fixare a imaginii (că toţi fotografii se cer a fi artişti, creatori, oameni sensibili), mulţimea atelierelor Klein, Kuttner, Regalei Zelevski, Waisman, Studioul Jana, sunt dovada că onor clientela comanda şi aprecia tabloul de nuntă, mirele şi mireasa, portretul domnişoarei, casa domnului, vapoarele Daniel, Moara Violatos, Lichiardopol, uzina electrică, uzina de apă, Regală, cazinoul, Lacu Sărat, Portul, Monumentul, multe colorate în tehnica şi spiritul litografiei.

Despre domn pozar cu mână, cum îl gratula vardistul cu nas de beţiv pe Nicolae Grigorescu, n-avem nici o informaţie, poate doar ceva ateliere de icoane ale lipovenilor fervenţi adoratori ai icoanelor pe lemn de tei (lipa = tei), care şi-au păstrat obiceiul ca la întemeierea unei familii, aceasta să fie dotată cu o icoană personalizată, comandată special, ca să-i protejeze şi să-i ţină la credinţa pentru care au fugit din Rusia reformatoare a Ţarului Petru. Elita, aristocraţia (nu de puţine ori de sorginte princiară greacă, sârbă, italiană), călătorea şi îşi comanda portretele, peisaje, naturi statice la Viena, Budapesta, Paris ori Veneţia, Padova, Roma, Odesa.

Litera 13, nr 3, iul 2015, p 13

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare