29 aprilie 2017

Paşi prin nisipul luminii

Dragoș NICULESCU

Cînd arşiţa verii dă să strîngă,
îngerii adorm pe fundul lacurilor,
să fie mai aproape de noi.
Culegătorul de izmă pleacă de dimineaţă pe cîmp
cu ochii galbeni de berea de ieri,
în timp ce noul cocoşat de la Notre-Dame
zice şi el bogdaproste de răcoarea dintre două
clopote.

Cu oasele cărăbănite prin imperiul frigului
am mai fi putut, desigur, rezista o vreme
pînă la prima haltă a istoriei,
dacă nu ne-ar fi întins sfinţii mucenici să bem
mai multe pahare decît au fost ei toţi,
dacă n-ar fi început îndoiala să rîdă ascuţit ca un coiot
din cîte-o scorbură a conştiinţei de clasă.

A fost o vreme cînd pămîntul raiului se vindea
cu bucata în cutiile de pantofi,
dar mizeria lumii cînta şi atunci la flaut,
femeia cu barbă mai mînca şi ea o pîine
printr-un bîlci de provincie,
iar remuşcarea scîncea de una singură la capul
podului, lîngă reparatorul de năvoade
de pe Dîmboviţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu