26 octombrie 2015

Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, poezia dragostei la Teatrul Maria Filotti

Armanda FILIPINE Recenta premieră a dramaticului brăilean, în deschiderea stagiunii 2015 – 2016, aduce din nou în atenţia publicului o pie... thumbnail 1 summary
Armanda FILIPINE

Recenta premieră a dramaticului brăilean, în deschiderea stagiunii 2015 – 2016, aduce din nou în atenţia publicului o piesă celebră – Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, jucată cel mai adesea în registrul comic lejer, aşa cum a fost ea interpretată încă de la început. Numai că acum, la Brăila, acest comic (anunţat de autor pe pagina de gardă) este unul doar de situaţie şi, în rest, piesa îşi arată către iubitorii Thaliei şi cei ai lui Iosif Hechter (numele din acte al îndrăgitului autor, născut în urbea brăileană acum 98 de ani) toate faţetele diamantine ale unei poezii diafane – foarte bine punctată de jocul actorilor din distribuţie, dar mai ales de scenografie (decorul cu mult alb, verde pal) şi costume – şi a iubirii.


Pentru că, dacă ne întoarcem la textul original vom redescoperi o frumoasă şi atractivă poveste de dragoste între personajele Ştefan Valeriu şi Corina, ba chiar mai multe – să nu o neglijăm pe cea visată şi dorită de Domnul Bogoiu… Astfel, la Teatrul Maria Filotti managerul Lucian Sabados l-a invitat pe tânărul Erwin Şimşensohn să regizeze spectacolul şi foarte bine a făcut. Cum spuneam, scenografia Alinei Herescu dă o strălucire aparte piesei, îmblânzind tonuri şi nivelând opacităţi altfel inevitabile din posibila ariditate a unor secvenţe din povestea de pe scenă – grosso modo, subiectul este unul aparent banal, relatând aventurile ori lipsa lor în vacanţa petrecută de un grup neomogen de indivizi la o vilă pierdută în geografia patriei.

Iar regia subliniază, cu o delicateţe fin dozată fiecare personaj în parte, povestea în întregul ei, dar şi toate detaliile, reuşind să fie aproape sută la sută fidel în cerinţele autorului şi, ceea ce încântă pe un autentic iubitor de teatru, subliniind accente aparent fără sens, dar extrem de importante în economia spectacolului.

Aşa că există în piesă tot felul de detalii menite să inducă o stare de poezie ce se suprapune fericit peste emanaţia subtilă de iubire, nefardată, netrucată, delicată şi firavă, aşteptând – exact ca în finalul scris de Mihail Sebastian – apa vie a viitorului să-i aducă împreună pe eroii noştri, stângaciul, sobrul Ştefan Valeriu si expansiva Corina, cum cred că îşi doreşte în forul interior orice spectactor: micile gesturi stângace ale lui Ştefan Valeriu – interpretat de Emilian Oprea în tonul de răceală cerut de autor; toate schimbările de registru şi de stare ale Corinei – foarte bine în rol de actriţa Corina Moise, cu o multitudine de nuanţe în replica şi în jocul corporal; timidităţile şi stângăciile Domnului Bogoiu – bine de tot Valentin Terente în acest rol; adolescenţa plină de farmec şi gata să primească în plin pumnii primilor fiori ai dragostei – rolul Jeff îi vine mănuşă lui Ciprian Nicula; amuzantul Maior – deloc rigid şi pedant, cum ar părea la prima vedere, un rol minunat pe care îl face Marcel Turcoianu; nevrotica Madame Vintilă cea uşor debilă social (e singura, deci vulnerabilă… ar crede unii) – tânăra Narcisa Novac se descurcă foarte bine în plasa emoţională a femeii singure şi nefericite, gata să agaţe orice bărbat mai mult sau mai puţin disponibil; Agnes cea ţeapănă şi rece, pe care Elena Andron o joacă ironic, ceea ce dă subtilitate rolului; jocul plin de haz al Mecanicului – Adrian Ştefan reuşeşte din nou un rol deosebit, stârneşte de nenumărate ori râsul, este plin de vervă, nestricând cu nimic rolul, ba dimpotrivă; suplimentul de savoare, prin personajele Călătorul şi Soaţa lui – Zane Jarcu şi Cătălina Nedelea absolut încântători, stârnind râsul la tot pasul, cu o mimă de mari actori de comedie şi uzitând cu aplomb trucurile genului astfel că devin o frumoasă pată de culoare în povestea scenică, cumva în răspăr cu poezia şi gingăşia amintite, dar binevenită pentru că în contrast spune mai mult şi mai bine. Şi nouă ne place, inclusiv light design-ul semnat Daniel Klinger punctând ici şi colo stări, emoţii, reverii.

Plecăm de la spectacol cu o bucurie nedisimulată şi cu încrederea că orice s-ar întâmpla dragostea adevărată învinge, chiar şi o biată, banală vacanţă în care unii şi alţii vor să pună piedici. Spectacolul brăilean merită (re)văzut, aşa cum Mihai Sebastian merită (re)citit, Mihai Sebastian dramaturgul, prozatorul, publicistul şi, nu în ultimul rând, autorul minunatului Jurnal.

revista Litera 13, nr 4, octombrie 2014, p.8

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu